Matei Bogdan
Publicat în 5 februarie 2020, 19:26 / 79 elite & idei

Robert Lupițu: Discursul privind Starea Uniunii 2020. Donald Trump: ”Spre deosebire de predecesorii mei, eu îmi respect promisiunile. America va fi prima naţiune care îşi va înfige steagul pe Marte”

Robert Lupițu: Discursul privind Starea Uniunii 2020. Donald Trump: ”Spre deosebire de predecesorii mei, eu îmi respect promisiunile. America va fi prima naţiune care îşi va înfige steagul pe Marte”
+ Extern • + Observator

de Robert Lupițu

Preşedintele american Donald Trump şi-a susținut, marți seară, cel de-al treilea și ultim discurs privind Starea Uniunii înaintea alegerilor prezidențiale din 3 februarie, afirmând încă din debutul acestuia că “în urmă cu trei ani am lansat marea revenire americană”. Într-un discurs puternic colorat electoral și orientat spre rezultatele obținute pe parcursul a trei ani de mandat, liderul de la Casa Albă a cerut finanţarea necesară pentru ca Statele Unite ale Americii să devină prima ţară care ajunge pe planeta Marte. Trump a arătat că anii de declin economic au fost inversați, oferind ca exemple politica sa față de China cu care a ajuns la un acord de relaxare a tarifelor și înlocuirea NAFTA cu acordul comercial SUA-Mexic-Canada. Liderul american a subliniat că forța militară a SUA este ”de departe, cea mai puternică din lume”, oferind exemplele sale favorite privind creșterea contribuțiilor aliaților la bugetul comun al NATO și crearea unei Forțe a Spațiului drept cea de 6-a ramură a Armatei americane. Tot în cheie politică, președintele SUA a abordat chestiunea migranţilor ilegali, punând problema pe seama politicilor permisive privind migraţia ale democraţilor. (Discursul integral este disponibil aici).

“Duşmanii Americii sunt pe fugă… Averile Americii sunt în creştere. Anii de declin economic s-au terminat”, a afirmat el în faţa Congresului, relatează DPA și AFP, conform Agerpres.

Discursul lui Trump a fost întâmpinat cu ovaţii şi aplauze în picioare de republicani, în timp ce democraţii au dezaprobat vizibil ceea ce Trump a descris drept realizările economice ale administraţiei sale în prima parte a discursului privind Starea Uniunii, organizat și pe fondul desfășurării procesului de destituire a sa din funcție. De altfel, discordia politică dintre liderul de la Casa Albă și președinta Camerei Reprezentanților s-a resimțit pe tot parcursul discursului, când aceasta se manifesta dezaprobator la afirmațiile președintelui, iar la final, Nancy Pelosi, a rupt într-un gest inedit exemplarul pe care îl primise din discursul preşedintelui.

Donald Trump a vorbit despre el în contrast în special cu fosta administraţie democrată a lui Barack Obama, criticând la un moment dat “politicile economice eşuate ale administraţiei precedente”.

“Spre deosebire de predecesorii mei, eu îmi respect promisiunile”, a declarat preşedintele SUA în discursul său privind Starea Uniunii.

Donald Trump: America va fi prima naţiune care îşi va înfige steagul pe Marte

Preşedintele american Donald Trump a cerut marţi, în cadrul discursului său privind starea Uniunii, finanţarea necesară pentru ca Statele Unite ale Americii să devină prima ţară care ajunge pe planeta Marte, relatează DPA, potrivit aceleiași surse.

“America va fi prima naţiune care îşi va înfige steagul pe Marte”, a spus preşedintele american în discursul său din Congres.

”Regimul iranian să înceapă să lucreze pentru binele poporului său. Putem să-i ajutăm”

Din perspectivă de politică externă, liderul de la Casa Albă s-a referit și la recenta operațiune americană care a condus la eliminarea generarului Qassem Soleimaini, la prezența SUA în Afganistan, precum și la situația din Venezuela.

“Regimul iranian trebuie să renunţe la dezvoltarea de arme nucleare, să pună capăt răspândirii de moarte şi teroare şi să înceapă să lucreze pentru binele poporului său. Putem să-i ajutăm să se restabilească foarte bine şi în scurt timp. Totul poate merge foarte repede. Poate că sunt prea mândri sau prea nesăbuiţi pentru a cere acel ajutor. Suntem aici. Să vedem cu toţii ce drum vor alege. Depinde numai de ei”, a spus Trump în faţa Congresului SUA, făcând aceste remarci după ce a salutat un recent atac american în Irak în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani.

Trump a salutat creșterea cheltuielilor în NATO, însă a reafirmat dorința de retragere a trupelor din Afganistan: Nu este rolul nostru să servim drept agenţie de menţinere a ordinii pentru alte ţări

Tot în cadrul discursului Donald Trump şi-a reafirmat dorinţa de a-i retrage la termen pe soldaţii americani, declarând că SUA nu pot avea rol de “menţinere a ordinii” în alte țări, însă a vorbit elogios despre creşterea cheltuielilor pentru apărare ale aliaților în cadrul NATO cu până la 400 de miliarde de dolari.

“În Afganistan, determinarea şi valoarea combatanţilor noştri ne-a permis că facem progrese enorme şi sunt în curs convorbiri de pace. (…) Nu este rolul nostru să servim drept agenţie de menţinere a ordinii pentru alte ţări”, a spus el, reafirmându-şi dorinţa, exprimată în numeroase rânduri în campanie, “de a pune capăt celui mai lung război american şi de ne readuce trupele acasă”.

Trump a dat exemplu situația din Venezuela pentru a critica socialismul. Juan Guaido, printre invitații de onoare la discursul privind Starea Uniunii

Trump s-a referit și la situația din Venezuela, dând asigurări că “tirania” preşedintelui venezuelean socialist Nicolas Maduro va fi “distrusă”, în timp ce liderul opoziției Juan Guaido, recunoscut de SUA şi de peste 50 de ţări drept preşedinte interimar al Venezuelei, s-a numărat printre invitaţii de onoare ai cuplului prezidenţial la tradiţionalul discurs.

“Maduro este un conducător ilegitim, un tiran care îşi brutalizează poporul. Dar controlul lui Maduro asupra tiraniei va fi distrus”, a afirmat liderul de la Casa Albă, care l-a prezentat pe Juan Guaido, ce a primit ovaţii la scenă deschisă atât din tabăra republicană, cât şi din cea democrată.

În acelaşi timp, Trump s-a folosit de prilej pentru a critica socialismul. “Socialismul distruge naţiuni, dar amintiţi-vă întotdeauna că libertatea întregeşte sufletul”, a spus el.

Discurs în spirit electoral. Președintele SUA a cerut legislaţie pentru a pune capăt “accesului gratuit la îngrijiri medicale pentru străinii veniţi ilegal”

Preşedintele american Donald Trump a abordat, marţi seară, în cadrul discursului său privind Starea Uniunii, şi chestiunea migranţilor ilegali, punând problema pe seama politicilor permisive privind migraţia ale democraţilor, relatează DPA.

“Dacă veniţi ilegal în ţara noastră veţi fi de acum încolo îndepărtaţi cu promptitudine”, a spus Trump, în aplauzele republicanilor.

Cu nouă luni înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump s-a lăudat marţi cu promisiunile sale “respectate” şi cu o economie în creştere, fără a spune un cuvânt despre procesul său de impeachment, în preziua pronunţării verdictului, care va fi cel mai probabil o achitare, relatează AFP.

Divizarea care domneşte în clasa politică, ca şi în întreaga ţară, a fost palpabilă în timpul tradiţionalului discurs al preşedintelui privind Starea Uniunii. Preşedintele SUA a evitat ostentativ să strângă mâna întinsă de preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. Aceasta din urmă, odată alocuţiunea încheiată, a rupt într-un gest inedit exemplarul pe care îl primise din discursul preşedintelui.

Ce a susținut Donald Trump în discursurile sale anterioare în fața Congresului

Pe 6 februarie 2019, Donald Trump a făcut un apel la unitate, compromis și cooperare la nivel bipartizan în cel de-al doilea său discurs privind Starea Națiunii susținut în fața Congresului SUA, în ceea ce a reprezentat unul dintre cele mai lungi discursuri, care a durat 82 de minute și în care liderul de la Casa Albă a punctat rezultatele economice remarcabile, a promis reducerea prețului medicamentelor și eradicarea HIV în SUA, a cerut Congresului să ia măsuri pentru apărarea graniţelor ameninţate de imigraţia ilegală şi s-a arătat deschis să negocieze, în numele Statelor Unite, un nou tratat privind forțele nucleare intermediare din care să facă parte mai multe puteri.

Pe 30 ianuarie 2018, la un an de învestirea în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump a susținut în faţa Congresului primul său discurs despre Starea Naţiunii. În alocuţiune, liderul administraţiei de la Washington un apel la unitate, făcând trimitere la faptul că ”era capitulării economice s-a încheiat”, asumându-și faptul că ”arsenalul nuclear al SUA trebuie modernizat” și precizând că ”Rusia și China amenință interesele Statelor Unite”.

Anterior, în primul discurs susținut în fața Congresului, la 1 martie 2017, președintele Donald Trump a apărat politicile controversate luate recent de administrația sa și a prezentat o agendă îndrăzneață: o reformă a imigrației bazată pe merit, un program de infrastructură, reformarea sistemului de sănătate, o reformă fiscală “istorică”, precum și promisiunea adoptării celui mai mare buget al Apărării din istoria SUA.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: Urmatoarea rupere de Occident va fi, mai intai, pe vector tehnologic?

PoliticNicușor Dan: Opţiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Naţional Liberal

EconomieMirela Iovu: Impactul disruptiv al tehnologiei asupra industriei bancare in era post-Covid!

ExternThierry De Montbrial, senior Adviser Club România, a fait de L’IFRI de 2ème Think Tank le plus influent du monde

SocialOvidiu Nahoi: Și dacă, totuși, trăim în cea mai bună perioadă din istoria României?

EvenimenteMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit Înaltei Curți de Casație și Justiție una din cele 8 copii autentificate ale fundamentului legislației moderne – Magna Carta

CulturaCristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Urși”

EditorialVasile Pușcaș: Un proiect jurnalistic pentru Unire



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe