Matei Bogdan
Publicat în 27 noiembrie 2019, 22:07 / 114 elite & idei

Robert Lupițu: Klaus Iohannis, despre riscul de deficit excesiv al bugetului României

Robert Lupițu: Klaus Iohannis, despre riscul de deficit excesiv al bugetului României

Președintele Klaus Iohannis și viitorul președinte al Consiliului European Charles Michel s-au pronunțat miercuri în privința riscului ca România să să intre în procedură de deficit excesiv și să intre în atenția instituțiilor UE, având în vedere că deficitul bugetar pentru 2019 va depăși 4% din PIB, ținta maximă acceptată la nivel european fiind de 3%.

”Este destul de evident din datele pe care le are Ministerul Finanțelor, că situația este de așa natură că vrem, nu vrem, vom avea un deficit de peste 4%, fiindcă sunt capitole întregi care în proiectul de buget inițial, proiectul de buget al acelui guvern eșuat, nu au fost bine gândite și este inadmisibil și inimaginabil, de exemplu, să nu fie plătite pensiile, sau salariile, sau lucrările efectuate. Și atunci este clar că o rectificare de buget se va face în sensul creșterii cheltuielilor pentru a acoperi ceea ce este obligatoriu să fie acoperit”, a declarat Iohannis, într-o conferință comună de presă cu Michel, aflat la București înainte de a prelua oficial mandatul de președinte al Consiliului European cu scopul pregătirii summitului liderilor europeni din 12-13 decembrie.

Președintele a precizat că această situație a fost comunicată Comisiei Europene.

”Din informațiile mele, a existat acolo o deschidere foarte importantă și chiar o apreciere a modului foarte deschis, pragmatic, cu care noul Guvern Orban a mers acolo și a explicat care este problema moștenită de la guvernul eșuat pesedist și ce trebuie să facă pentru a putea intra într-o normalitate”, a explicat Iohannis.

Mai mult, președintele a spus că guvernul Orban are intenția să facă un proiect de buget pentru 2020 cu o încadrare mai bună în marja de deficit.

”Voi insista ca bugetul pentru 2020 să fie cât mai aproape de 3% și acest lucru, cu siguranță, va fi posibil. Este, însă, clar că vor continua discuții la nivelul Comisiei Europene pentru a găsi cele mai bune căi de a ieși din acest impas pe care l-a găsit Guvernul Orban când a preluat guvernarea și pornesc de la buna-credință și buna intenție a partenerilor europeni pentru a ne ajuta ca să depășim această etapă”, a completat șeful statului.

De cealaltă parte, Charles Michel a subliniat că este nevoie de un dialog puternic și deschis cu Comisia Europeană.

”Este important să depună eforturile necesare pentru a ajunge la progresele dorite, însă cea mai bună modalitate pentru o bună conlucrare între Comisia Europeană și statele europene, pentru a avea o mai bună poziționare față de bugetul pentru anul viitor, este aceea de a sprijini locurile de muncă, aceasta este o prioritate. Iar, în materie de inovație, de Piața Unică, în legătură cu susținerea convergenței la nivel european, toate aceste inițiative atunci când sunt reușite, au efecte pozitive pentru bugetul național, pentru bugetul de stat”, spus viitorul președinte al Consiliului European.

Vizita la București a lui Charles Michel face parte dintr-un turneu în pregătirea preluării mandatului său la conducerea Consiliului European, la data de 1 decembrie.

Pe de altă parte, vizita lui Charles Michel la București a avut loc în aceeași zi în care Parlamentul European a votat noua Comisie Europeană.

De asemenea, viitorul șef al Consiliului European a fost primul lider străin primit de Klaus Iohannis după câștigarea unui nou mandat de președinte.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

PoliticLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

EconomieRăzvan Nicolescu: Mizele regionale ale jocurilor din energie (Op-ed)

ExternDan Mihalache: Nu uitați să aplicați în următoarea perioadă pentru a vă proteja dreptul curent de a locui, munci și studia în Marea Britanie

SocialGeorge Butunoiu: Realitatea la zi – Minte-mă frumos! Mituri și ipocrizie în lumea corporatistă – George Butunoiu

EvenimenteMarian Murguleț: Videoconferința „Digitalizarea României și Tehnologia 5G” / „Cartea electronică de identitate va face ireversibilă transformarea digitală a României”

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard

EditorialMirela Iovu: Efectele disruptive ale COVID-19. Digitalizarea, noul model de afaceri in contextul pandemiei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe