Adriana
Publicat în 31 ianuarie 2018, 14:32 / 52 elite & idei

Robert Lupițu: Studiu al Parlamentului European propune înlocuirea MCV cu un ”mecanism mai puternic”: Dacă MCV nu ar fi existat, România nu ar fi reușit să adere la UE în 2007

Robert Lupițu: Studiu al Parlamentului European propune înlocuirea MCV cu un ”mecanism mai puternic”: Dacă MCV nu ar fi existat, România nu ar fi reușit să adere la UE în 2007
+ Observator

În cazul în care Mecanismul pentru Cooperare și Verificare nu ar fi existat, Bulgaria și România nu ar fi reușit să adere la UE în 2007 sau, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, procesul de reformă ar fi durat mai mult timp pentru a obține rezultate, sunt datele pe care le arată un studiu comandat de Parlamentul European și prezentat luni la Bruxelles în lucrările Comisiei pentru control bugetar a legislativului european.

Studiul, lansat în contextul apelului Comisiei Europene față de Parlamentul României privind modificarea legilor justiției, sugerează că ”în România s-au înregistrat progrese considerabile în ceea ce privește îndeplinirea tuturor criteriilor de referință ale MCV, iar în prezent se consideră că sistemul judiciar funcționează în conformitate cu liniile generale europene”.

Intitulat ”Evaluarea celor 10 ani ai Mecanismului de Cooperare și de Verificare pentru Bulgaria și România”, documentul face referire faptul că ”rapoartele Comisiei din 2014, 2015, 2016 și 2017 privind MCV evidențiază o tendință pozitivă care indică o ireversibilitate tot mai accentuată a reformelor”. Cu toate acestea, studiul face trimitere și la ”ritmul inevitabil lent” al progresului înregistrat în atingerea obiectivelor MCV, ”în principal din cauza câtorva domenii în care reforma a fost dificilă sau a întâmpinat rezistență”.

Recomandare: înlocuirea MCV cu un mecanism mai puternic

”Unele dintre aceste probleme includ punerea sub semnul întrebării a independenței judecătorești și a autorității hotărârilor judecătorești, precum și încercările de inversare a reformelor care erau evidente la începutul acestui an în Parlamentul României”, se arată în cadrul concluziilor studiului privind România.

Concluziile referitoare la România se încheie cu recomandarea înlocuirii MCV cu un mecanism mai puternic.

”Având în vedere situația în care se află țara în prezent în raport cu alte state membre în ceea ce privește criteriile de referință ale MCV, nu mai este atât de imperios ca ea să fie menținută „în vizor” (…). În același timp, ar trebui luate măsuri pentru înlocuirea mecanismului MCV cu un cadru de monitorizare (mai puternic), care să fie gestionat chiar de autoritățile române. În caz contrar, există riscul încetinirii sau chiar al regresului procesului de reformă”, este recomandarea studiului prezentat în Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European.

Rezumatul studiului în limba română este disponibil aici.

Studiul integral în limba engleză este disponibil aici.

Apariția studiului survine într-un moment complex în dinamica discuțiilor privind statul de drept în Uniunea Europeană. Comisia Europeană a decis, în luna decembrie a anului trecut, activarea în premieră a articolului 7 din tratat în cazul Poloniei privind riscul unei încălcări grave a valorilor fundamentale ale UE, iar vocile țărilor și actorilor instituțiilor care propun o definiție a statului de drept în cadrul negocierilor privind perioada financiară post-2020 sunt tot mai multe. O astfel de decizie ar putea fi în defavoarea României și a Poloniei, cele mai mari beneficiare de fonduri europene și țări aflate sub monitorizarea Comisiei Europene în privința statului de drept și reformei judiciare.

În cazul României, dincolo de apelul lansat de executivul european și vizita în premieră a președintelui Klaus Iohannis la Colegiul comisarilor europeni, situația justiției din țara noastră va fi subiectul unei noi dezbateri în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, pe 7 februarie.

De altfel, într-un răspuns recent pentru CaleaEuropeana.ro, Comisia Europeană a precizat că nu dorește ”să facă speculații cu privire la o posibilă utilizare a Cadrului privind statul de drept”, precum în cazul Poloniei.

Ultimul raport MCV a fost publicat pe 15 noiembrie 2017, iar în cazul României, experții Comisiei Europene au recomandat Guvernului să evite regresul pentru a putea finaliza MCV până în anul 2019.

.

Studiu al Parlamentului European propune înlocuirea MCV cu un ”mecanism mai puternic”: Dacă MCV nu ar fi existat, România nu ar fi reușit să adere la UE în 2007

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica, românul care a reuşit să valoreze cât o ţară

PoliticEugen Tomac: Am votat „din convingere” pentru modificarea articolului 48 din Constituţie

EconomieMircea Geoană: România și-a fructificat geopolitic și strategic relevența geografică, trebuie să urmeze culegerea dividentelor economice

ExternValentin Naumescu: Tensiuni militare în Marea Azov. Risc de război Ucraina-Rusia sau doar pre-campanie electorală?

EvenimenteAlina Bârgăoanu: Fake news şi dezinformarea 2.0

CulturaSever Voinescu: Odată și-odată, niciodată. Reflexul de cultură

SocialRaed Arafat despre Ro-Alert: Alertarea este responsabilitatea noastră; avem discuţii cu unii jurişti care spun că ar fi o vulnerabilitate

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe