Adriana
Publicat în 21 august 2013, 18:04 / 102 elite & idei

Sandra Pralong: M-am întors ca să pot contribui la dezvoltarea țării mele pe care o iubesc

Sandra Pralong: M-am întors ca să pot contribui la dezvoltarea țării mele pe care o iubesc
+ Observator

Sandra Pralong este un nume pe care îl puteți asocia cu numeroase proiecte din sfera civică menite să ne ajute și să ne educe societatea. Ea este un exemplu de român care a reușit în afara granițelor, dar care a vrut să se întoarcă în țară și să ofere ceva poporului din care face parte.

Preocuparea ei pentru români și România a fost constantă și s-a materializat și în două cărți: prima despre români aflați în afara granițelor care au ales să se întoarcă aici deși nu e neapărat mai bine și o a doua, apărută recent la Editura Polirom, despre străini vrăjiți de plaiurile mioritice ce s-au stabilit la noi – Mai români decât românii? De ce se îndrăgostesc străinii de România.

Despre această cea de-a doua carte ne vorbește doamna Sandra Budiș în interviul de față și mă bucur că l-a folosit drept încă un prilej de a-și manifesta spiritul patriotic exemplar pe care sper să-l insufle spre cât mai mulți cititori. Totodată trebuie să-i mulțumesc pentru promptitudinea cu care mi-a răspuns găsind vreme într-un program atât de aglomerat.

Andreea Chebac : De ce iubește Sandra Pralong România și de ce s-a întors ?
Sandra Pralong: Ha-ha, pentru a răspunde la aceste 2 întrebări am coordonat deja sute de pagini în 2 volume—răspunsurile se află așadar atât în De ce m-am întors în România cât și în Mai români decât românii? De ce se îndrăgostesc străinii de România. Pe scurt, m-am întors ca să pot contribui la dezvoltarea țării mele pe care o iubesc pentru că e „a mea” iar eu sunt „a ei”, așadar merită toată dragostea din lume…

AC:Cum a apărut ideea acestei cărți Mai români decât românii ?
SP: Ideea cărții mi-a venit din exasperare—m-am săturat să ne aud zi-lumină denigrându-ne țara și gâsind cusur în toate. Așadar am dorit să schimb perspectiva din care privim atât România cât și pe noi înșine.

AC: Puteți povesti/descrie cartea în câteva rânduri ?
SP: O carte despre România, scrisă de străini. O carte în care ni se aduc laude dar și critici pertinente, din partea unor oameni care au demonstrat, prin prezența lor aici, că „ne iubesc” exact așa cum suntem, cu bune și cu rele! Am vrut să știu „de ce?”

AC: Cum ați ales autorii ?
SP: Dintre străinii pe care îi cunoșteam și îi auzisem vorbind despre România. Nu am avut pretenția să fie o carte reprezentativă dar cred că s-a nimerit să ajungă destul de aproape de realitate—sunt oameni din 19 țări de pe toate cele 5 continente.

AC: Cine a scris prezentările pentru fiecare autor din carte ?
SP: Ei au scris tot, și biografia proprie și textele lor, eu doar am editat și am pus întrebări sau am făcut sugestii acolo unde mi se părea că trebuie clarificat sau completat ceva.

AC: Care este în opinia dumneavoastră cea mai interesantă poveste ?
SP: Toate sunt interesante și din toate învățăm ceva despre noi înșine și despre țara noastră—sunt tot felul de personaje fascinante și foarte colorate în carte: polițistul ieșit la pensie care ajută copiii străzii; super-bancherul profesionist care vine după femeia iubită până la capătul lumii; antreprenorul inspirat care face mega-avere dintr-o favoare făcută unor prieteni; mama unui star Hollywoodian care se înduioșează de copiii prea săraci să meargă la gradiniță; doctorul oncolog care se apucă de arhitectură și reușește proiecte mari în România și multe altele—fiecare este o adevărată „telenovelă” în sensul bun al cuvântului.

AC: La un moment dat ați spus: „România progresează doar la suprafață.” De ce credeți că se întâmplă asta?
SP: Cu toții simțim că structurile, nu doar cele mentale dar cele practice, în administrarea statului, au rămas foarte aproape de cele dinainte de ‘89, adică sunt în continuare piramidale, cvasi-dictatoriale, ierarhice și în continuare conducătorii și funcționarii privesc cetățenii ca pe supuși, nu ca pe stăpâni!

AC: Care simțiți că este cea mai puternică limită pe care v-a impus-o România ? Ce ați fi reușit în afara țării iar aici nu s-a putut ?
SP: E o întrebare foarte bună. La New York sau în Occident în general, reușești să te impui prin muncă, seriozitate și competență—de pilda eu, în doar 5 ani, am reușit ca, de la stagiar pe timpul verii să devin Director al unuia din cele mai mari trusturi de presă americane, care publică săptămânalul Newsweek, și am făcut asta fără să cunosc pe nimeni, fără să am nicio relație sau „pilă”, doar strict pe merit. În România, limita cea mai aprigă o simt din faptul că nu „aparțin” niciunui clan sau grup sau „gașcă” și de aceea cu greu îmi pot da măsura capacităților în sfera publică. A fi independent și „ne-arondat” e un mare lux în România. În alte cuvinte nu mă simt „exploatată” pentru cunoștințele și abilitățile mele în folosul României și e păcat, și ca mine sunt mulți alții. Din ce în ce mai mult îmi pare că în structurile statului nu poți fi promovat decât dacă poți fi controlat, nu pentru meritele pe care le ai și pe care le-ai putea utiliza în slujba țării. Dar poate că e șansa mea, asta îmi lasă timp să mă dezvolt ca om.

AC: Ce fel de oameni reușesc în România ?
SP: Pentru moment se pare că în România oamenii „bine” stau în banca lor și cu precădere reușesc mai ales tupeiștii și obraznicii, ca să nu spun mai rău. Dar știți ce este îmbucurător? Simt un extraordinar curent de transformare profundă, oamenii caută repere în dezvoltarea personală și în spiritualitate, se deșteaptă pe toate planurile, gândesc, simt și reacționează cu o înțelepciune profundă ale cărei roade se vor vedea la un moment dat și vor transforma România din temelii, sunt sigură de asta. Este doar o chestiune de timp.

AC: Cum ați trăit experiența ca mama dumneavostră să scrie o carte ?
SP: Am încurajat-o pe mama să scrie, căci știam că povestea ei este inspirațională și va da mult curaj celor care o citesc, cum mi-a dat și mie curaj în viață. Nu pot să spun că m-a bucurat întru totul francheța ei a propos de mine, eu sunt mai rezervată cu viața personală dar asta este, nu am putut-o împiedica să scrie ce simte.

AC: V-a surprins ceva din cartea ei ?
SP: Știam că Fata tatei și mama fetei va avea succes căci cartea este scrisă cu același stil direct pe care îl are mama în viața de zi cu zi, dar nu mă așteptam ca succesul ei să fie atât de mare. Acum am devenit eu „fata mamei”, iar oamenii care mă cunosc de la televizor mă acostează pe stradă și mă întreabă „Suneți cumva fata Sandei Budiș? Ce ființă extraordinară!” Înseamnă că oamenii „văd” esența mai bine decât credem, iar asta e foarte încurajator.

AC: Puteți face o urare pentru România ?
SP: „Deșteaptă-te, române!”

AC: Ați călătorit și ați făcut multe, ce vedeți pentru viitor ?
SP: O deșteptare!…
http://www.bookblog.ro/interviu/sandra-pralong-m-am-intors-ca-sa-pot-contribui-la-dezvoltarea-tarii-mele-pe-care-o-iubesc/

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe