Matei Bogdan
Publicat în 5 decembrie 2018, 14:42 / 53 elite & idei

Sebastian Burduja: De la România 2018 pentru România 2118

Sebastian Burduja: De la România 2018 pentru România 2118

de Sebastian Burduja

Am decis, cu ocazia acestui Centenar, să facem două lucruri. Primul, să privim mai mult înspre viitor decât înspre trecut. De aici ideea cu mesajele pentru România 2118. Al doilea, să sărbătorim unitatea românilor de pretutindeni. Ziua de 1 Decembrie le este dedicată tuturor, în egală măsură.

Pe 30 noiembrie 2018, are loc un eveniment inedit la Alba Iulia, cealaltă Capitală. Liga Studenţilor Români din Străinătate şi Fundaţia C.A.E.S.A.R., cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia, lansează proiectul „Capsula Timpului ROMÂNIA 2118 – Centenarul românilor de pretutindeni”.

Inaugurarea are loc în cadrul unei ceremonii festive de la ora 15:30. Sunt aşteptaţi români sosiţi la Alba Iulia din întreaga lume. Locul de întâlnire este cel în care Capsula Timpului România 2118 va rămâne pentru următorul veac: în Şanţurile Cetăţii Alba Carolina, în lateralul Podului Unirii, în apropierea celor două Catedrale şi a Monumentului Unirii.

Capsula Timpului România 2118 poate fi admirată sub forma unei sculpturi din bronz, în formă de sferă. Sfera reprezintă globul pământesc şi milioanele de români din întreaga lume. Este parţial îngropată într-un soclu de calcar, simbol al faptului că rădăcinile românilor de pretutindeni au rămas acasă, bine înfipte, indiferent de distanţă. În faţa sferei, pe soclul de calcar, se regăseşte o carte deschisă, realizată tot din bronz, „simbol al triumfului cunoaşterii asupra ignoranţei, al dreptăţii asupra injustiţiei, al unităţii asupra dezbinării”.

În Capsula Timpului România 2118 au fost incluse mesajele a peste 200 de români remarcabili ai prezentului. Astfel, cu ocazia primului Centenar al României Mari, ne reunim în Cetatea sufletului românesc pentru a lăsa în grijă albaiulienilor, pentru următorul veac, Capsula Timpului România 2118, simbol al unităţii românilor de pretutindeni.

Aşa cum au făcut înaintaşii lor acum 100 de ani, fiecare dintre cei 200+ români de pretutindeni prezintă posterităţii un „credenţional” – un mesaj al prezentului pentru România viitorului. Cele 200+ scrisori au fost scrise de mână sau tipărite, semnate şi introduse în Capsula Timpului România 2118.

Autorii sunt români remarcabili din prezent, care au ceva de spus viitorului. Sunt oameni din peste 100 de localităţi din ţară şi din lume, tot atâtea cadouri pentru România la sărbătoarea Centenarului. Sunt oameni de toate vârstele şi profesiile: de la cercetători la artişti, de la mari campioni la fermieri, de la medici la dascăli, de la antreprenori la studenţi, de la judecători la avocaţi, de la diplomaţi la istorici, de la actori la jurnalişti, de la poliţişti la militari şi lideri spirituali. Un lucru îi uneşte pe toţi cei care au lăsat bucăţi din gândurile şi sufletele lor la Alba Iulia, pentru următorul veac: dragostea de România.

Capsula Timpului „România 2118”  se va deschide peste 100 de ani, în data de 1 Decembrie 2118. Cu acea ocazie, se va da citire pentru prima oară celor 200+ de mesaje ale României anului 2018 pentru posteritate, „câte unul pentru fiecare an trecut de la Marea Unire, pe care românii o vor sărbători pe 1 Decembrie 2118”.

Iată câteva dintre personalităţile care au acceptat invitaţia de a contribui la acest proiect: Smiley, Ivan Patzaichin, Nicu Alifantis, Felicia Filip, Ion Caramitru, Nicu Covaci, Elisabeta Lipă, Marcel Iureş, Camelia Potec, Ştefan Stan, Alexandru Tomescu, Laura Badea, Cătălin Teniţă, Lucian Mîndruţă, Cătălin Striblea, Cristian Pîrvulescu, Cristi Danileţ, Adrian Alui Gheorghe, Acad. Ioan Aurel Pop, Lazăr Comănescu, Eugen Doga, Daniel David, Sorin Mîndruţescu, Dorotheea Petre, Moise Guran şi mulţi alţii.

În plus, au fost incluse în Capsula Timpului şi mesajele unor români mai puţin cunoscuţi opiniei publice din România, dar la fel de valoroşi: cercetători de mare perspectivă, antreprenori de succes, inventatori, veterani de război, voci ale societăţii civile, agricultori, olimpici internaţionali etc.

Lista completă a autorilor, profilurile lor şi un scurt fragment din scrisorile lor pentru România 2118 sunt disponibile pe site-ul proiectului: www.romania2118.eu.

Închei cu câteva rânduri pe care le dedic tuturor cetăţenilor României, cu ocazia Centenarului:

Coloana fără sfârşit a neamului nostru se ridică peste secole drept din pământul frământat de palme crăpate şi nu se opreşte până nu străpunge cerul, proptindu-l, ca să nu mai cadă peste noi. Atunci vom fi liberi.

 La mulţi ani, România!

Ultima ora:

ObservatorRaed Arafat: Livrarea primului lot de ambulante a inceput; cate autospeciale noi va avea sistemul de urgenta

PoliticIurie Leancă: ”Sandu și Năstase încearcă să antreneze și România în luptele politice din R.Moldova”

EconomieDaniel Daianu: What drives illiberalism?

ExternAlexandru Grumaz: George H.W. Bush, Mihail Gorbaciov şi Summitul de la Malta din 1989

EvenimenteCristian Bușoi, organizator al evenimentului „UE 2019-2024: Cum putem sprijini eliminarea hepatitei virale, în conformitate cu strategia globală a OMS și SDGS ale ONU”

CulturaRadu Preda: Memoria dreptăţii

SocialRaed Arafat: Livrarea primului lot de ambulante a inceput; cate autospeciale noi va avea sistemul de urgenta

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe