de Sebastian Burduja

În urmă cu aproape 60 de ani, unul dintre cei mai puternici lideri politici ai lumii, John F. Kennedy, rostea într-un discurs considerat printre cele mai bune din istorie o frază ce avea să dăinuie peste decenii: „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă ce poţi face tu pentru țară”. Al 35-lea președinte al SUA a fost și este un simbol al idealismului, iar mandatul său a marcat un punct de reper în istoria SUA, o perioadă de renaștere și restart. Inspirați de cuvintele lui Kennedy, generații întregi de americani s-au pus în slujba țării, inclusiv prin celebrul program de voluntariat Peace Corps.

Lumea întreagă trece acum printr-o asemenea perioadă. În fața unei pandemii care a generat un lockdown fără precedent al economiilor de pe întreg globul, varianta întoarcerii la normalul de dinaintea acestei crize este unanim exclusă. Suntem, așadar, într-un moment în care cuvintele lui JFK au mai mult sens ca oricând. Și în care avem nevoie, pe lângă realism și viziune, de o doză de idealism. Nu mă refer aici la un optimism banal, fără ancoră în realitate, ci la un spirit de sacrificiu, de datorie civică, de slujire a unei cauze mai presus decât fiecare dintre noi: binele României și al generațiilor care vin din urmă.

Suntem deja angrenați într-o nouă economie: una în care disputa ideologică nu-și mai are locul, cel puțin pe termen scurt și mediu. La nivel teoretic, putem schimba idei și principii de dragul dezbaterii, însă la nivel practic este o singură realitate: statul trebuie să intervină și să pompeze bani în economie. În condiții obișnuite, nu am niciun dubiu că cel mai bun stat este cel care se dă la o parte din calea oamenilor și companiilor care fac lucrurile să se întâmple. Dar trebuie să înțelegem că acestea nu sunt vremuri obișnuite.

A trecut deja o lună de când Comisia Europeană a activat, pentru prima dată în istorie, general escape clause prin care statele membre au primit undă verde să depășească ținta de deficit de 3%, respectiv ponderea datoriei publice în PIB de 60%, fără riscul de a intra în procedura de deficit excesiv. Ecuația e simplă: toate țările din piața unică europeană alocă fonduri masive pentru redresarea economiei. Dacă România nu o face, își condamnă companiile la dispariție, lăsându-le necompetitive.

Chiar și așa, intervenția statului în economie nu trebuie făcută oricând și oricum, ci să urmeze câteva principii clare: să se deruleze doar pe perioada necesară depășirii șocului; să fie țintite doar afacerile care merită salvate (nu găurile negre de dinainte de criză); și să se bazeze pe investiții cu potențial de multiplicare, prin împrumuturi garantate, nu bani gratis fără reper (de tipul StartUp Nation, cu firme scoase la vânzare pe OLX).

Solidaritate și responsabilitate în business

Am văzut cu toții  în ultimele luni ample semnale de solidaritate din mai multe direcții, în lupta cu pandemia. Donații, mobilizări de resurse fără precedent, ajutor necondiționat, implicare. Am spus la unison că acest virus a scos la iveală și părți bune ale fiecăruia dintre noi. Și așa este. Pentru cine are nevoie de un reminder, recomand campania faptebune.info, inițiată de Dragoș Preda, un absolvent de Sorbona și de ENA, acum secretar de stat responsabil de comunicații. Da, iată că se poate.

Am văzut, de asemenea, responsabilitate în viața de zi cu zi. Cu unele excepții, măsurile luate de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului au fost respectate. Chiar dacă libertățile ne-au fost restrânse. Am înțeles rapid că depinde doar de noi cum vor evolua lucrurile. Și ne-am comportat ca atare.

Aceste două concepte – solidaritate și responsabilitate – sunt esențiale în viața socială, dar și în economie. Cu granițele închise, e timpul să ne deschidem mințile spre noi orizonturi. Dincolo de distanțarea socială în relațiile sociale, e timpul să ne apropiem în afaceri.

Solidaritate în business înseamnă să uităm, pentru o vreme, de concurența brutală, bazată pe reușita individuală. Solidaritate în business înseamnă să te gândești la tine ca parte din ansamblul ecosistemului economic care astăzi se transformă cu maximă rapiditate. Mai înseamnă să-ți pui la bătaie resursele ca să salvezi întreaga piață, nu doar pe tine.

Și aici semnele sunt îmbucurătoare. Industria românească HORECA s-a unit în premieră, punând cap la cap solicitări concrete și venind cu o atitudine constructivă la masa discuțiilor cu premierul. Alianța pentru Turism (APT) poate da semnalul și altor segmente economice cheie, unde e nevoie de muncă în echipă pentru a crește competitivitatea României.

Să ne uităm și spre agricultură, un domeniu strategic în care România are de investit viziune și resurse cât cuprinde. În ultimele trei decenii, cea mai mare parte a micilor producători au fugit de orice formă de asociere. A se vedea acest articol amplu; chiar dacă e din 2014, esența a rămas aceeași, până de curând. Fantomele trecutului bântuiau inclusiv generațiile care nu au trăit vremurile colectivizării. Orice logică de business dispărea în fața acelor traume. Acum, în vremea molimei, în foarte multe zone din țară, mici producători care până mai ieri erau vecini de tarabă la piață acum împart platforme online și experiențe noi.

Solidaritate în afaceri înseamnă și să cauți furnizori locali. Să începi să cumperi materie primă made in Romania. Și dacă nu găsești, să îl sfătuiești pe partenerul de la care cumperi etichete să se gândească dacă nu ar putea produce și măști. Poate să îl și ajuți. Poate să faci o integrare pe verticală. Rămâne un principiu debordant de simplu, enunțat și de premierul Orban de la tribuna Parlamentului: tot ceea ce poate fi produs la un nivel competitiv în România trebuie produs în România. Iar pentru asta e nevoie de unitate.

Și responsabilitatea a căpătat înțelesuri mult mai profunde decât în urmă cu două luni. Ni se spune să purtăm mască, pentru a îi proteja pe cei din jur. Ni se spune să ne spălăm des pe mâini ca să ne ferim de coronavirus. Vă provoc să fim responsabili și în afaceri. Să ne plătim taxele la timp, mai ales dacă nu suntem afectați de restricții. Să ne plătim angajații și furnizorii. Să folosim resursele pentru a îi salva și pe alții. Și să nu fentăm taxele.

Recent îmi povestea un prieten vechi, unul dintre cei mai buni antreprenori români, că există în piață competitori care pe de o parte iau bani de la stat pe șomajul tehnic și prin alte programe de tipul IMM Invest, iar pe de altă parte nu eliberează bonuri. Evaziunea și corupția nu sunt doar ilegale și imorale, sunt și distructive din punct de vedere economic, distorsionând competiția și avantajând firmele mai slabe, care pe termen lung oricum pierd în fața concurenților globali. E timpul să nu ne mai furăm singuri căciula.

În fine, am văzut în ultima perioadă ce înseamnă să fim dependenți de importuri. În aceeași măsură, am văzut și că reinventarea nu este imposibilă. Am început să producem, uneori în timp record, măști, viziere, combinezoane, dezinfectant și chiar ventilatoare. Am înțeles rapid că suntem singurii responsabili pentru viitorul nostru. Că statul ar trebui să ne dea cel mult o undiță, nu un pește. Și că dincolo de a aștepta cu mâna întinsă pomana populistă promisă de unele sirene, e timpul să ne întrebăm, fiecare dintre noi, cine suntem și cine vrem să devenim.

România sigură are o singură cale: prin noi înșine, mai buni și mai puternici în Europa.

Sebastian Burduja a studiat științele politice la Stanford University, dar și politicile publice și administrarea afacerilor la Harvard University. Ulterior, a fondat Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), a înființat Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) și a lucrat la Națiunile Unite și Banca Mondială.

www.gandul.info