„Să discuţi despre modificarea Codului Muncii nu este cel mai atractiv  lucru pentru investitori”

Aţi menţionat lipsa investiţiilor străine, care au scăzut dramatic în  ultima perioadă, ca un simptom al crizei. Ce soluţii credeţi că ar putea  determina schimbarea trendului? Investitorul e un animal foarte sperios,  banii sunt foarte fricoşi. Când îi ameninţi preferă să te ignore şi există, cum  am zis la început, în limbajul unor politicieni români din toate partidele,  discursuri care sperie. Am văzut că încep să discute despre remodificarea  Codului Muncii. E ultima chestie pe care am auzit-o. Numai a începe să discuţi  despre chestia asta presupune că vrei să te întorci la ceva despre care toţi  investitorii spun că nu-şi doresc. Grija ar trebui să se manifeste în primul  rând, încercând să-i atragi. Să discuţi despre modificarea Codului muncii nu e  cel mai atractiv lucru. Există însă lucruri care ar trebui făcute efectiv şi  cred că primul ar fi să decidem unde putem să mai atragem investitori. Guvernul tergiversează procesul de privatizare… Păi asta  spun, unde putem să mai atragem investitori. Eu, cel puţin, nu văd decât foarte  puţine soluţii: real-estate-ul este exclus, sistemul bancar este  exclus… De ce? Mai avem CEC-ul… E nesemnificativ. Şi dacă-l  vindem mâine şi luăm nu cât ni s-a oferit, 800 şi ceva de milioane, luăm un  miliard, tot e nesemnificativ pentru ce are nevoie România. În plus, nu cred că ar fi bine să privatizăm CEC-ul la momentul de faţă, cu speranţa că politic  va  fi ţinut departe de prostiile care s-au făcut în trecut cu sistemul bancar. Deci  unde? Nu real estate, nu sistemul bancar, nu prea mai e loc în servicii. Unde?  În industrie? În care industrie? Singura industrie care s-a dezvoltat cât de cât  coordonat în ultimii 10-15 în România ani este industria auto. În rest, nu prea  sunt zone unde România să fie interesantă industrial.
Şi atunci, ce-ţi  rămâne? Îţi rămâne agricultura, îţi rămân resursele naturale şi îţi rămân cele  câteva entităţi din zona energiei şi a transporturilor pe care le mai are statul şi care au valoare intrinsecă şi care, în momentul de faţă, nu sunt valorizate,  sunt sifonate. În cazul Oltchimului nici nu se pune problema. Mă întreb cine va  cumpăra Oltchimul. Cine o va face  va fi o entitate foarte curajoasă şi care va  trebui să aibă resurse financiare  majore ca să-l scoată din zona în care se  află în acest moment, pentru că acolo vorbim de datorii de sute de milioane şi  de nevoi de zeci, poate sute, de milioane pentru a-l face funcţional. Chiar şi aici, la o companie care nu e “Perla Coroanei” se amână privatizarea… Peste tot se amână. Se amână şi se discută, dom’le nu e bun  preţul… Sau „nu ne vindem ţara”… Sau, şi mai grav, dar asta  ne întoarcem la ce-am spus la început, la discursurile care sperie: “Noi nu ne  vindem ţara”, „Le ţinem noi şi le facem mai bune”. Mi-e foarte greu să cred că, după ce 20 de ani am făcut mai rău CFR Marfă, o să se întâmple o minune mâine,  care o să facă dintr-o dată CFR marfă funcţional, profitabil şi valoros. E un  asset strategic. Căile Ferate nu ni le ia nimeni. Dacă proprietarul  CFR Marfă devine mâine, Deutsche Bahn, să zic, Deutsche Bahn nu ia calea ferată din  România s-o ducă în Germania. Va face calea ferată din România, deci România mai  bogată. Acelaşi lucru şi în discuţiile pe care le mai aud: să nu vindem terenul  agricol din România; sau cât de mult teren agricol a vândut România? România a  vândut foarte puţin teren agricol din cât are, foarte puţin din cat are  neutilizat,  şi, dacă mâine vindem teren agricol, iar preţul terenului agricol  la vânzare creşte, România devine o ţară mai valoroasă, nu devine o ţară mai  săracă.

„Până la alegeri nu se va lua o decizie privind Roşia  Montană”

În ceea ce priveşte Roşia Montană, este adevărat că statul român este  dezavantajat? Aş putea să fiu catalogat ca interesat fiind consultant al  proiectului, dar sunt consultant cu bună-credinţă şi în favoarea cetăţenilor din  Roşia Montană şi a cetăţenilor din România, vis-a-vis şi de aspectele legate de  mediu, cianură, exploatare, locuri de muncă şi beneficii ale statului român.  Discuţia despre cât beneficiază statul român se opreşte la acea partajare  20%/80% sau, cât s-a propus la ultimele discuţii, 25%/75%. Nimeni nu ţine cont  că acel 20%/80% sau 25%/75% nu apare decât ca rezultat final după ce statul  român a încasat şi a început să încaseze din primul an. Pentru că noi ce  discutăm, 25%/75%, e pe dividende. Dividende vor putea apărea poate în anul 5  sau 6 de la începerea proiectului. În niciun caz în primii patru ani nu vor  apărea. Primii trei ani sunt pentru investiţii şi mai e nevoie de un an sau doi  să se ajungă la break-even. Până ajungi să distribui dividende, care oricum sunt  taxate cu 16% de statul român, mai plăteşti 16% impozit pe profit, deci chiar  înainte de acea împărţire statul ia aproape 30%, în jur de 29%.

Articol publicat pe www.evz.ro