OraNoua.ro
Publicat în 1 februarie 2017, 17:59 / 327 elite & idei

Şerban Mihăilescu: UE şi parcursul de aderare al României

Şerban Mihăilescu: UE şi parcursul de aderare al României

În ultima perioadă, se constată o intensificare deosebită a activităţilor de aniversare a 10 ani de la semnarea documentelor privind aderarea României la Uniunea Europeană. Simpozioane, discuţii, emisiuni filatelice, declaraţii cu fast şi o atmosferă de un oarecare entuziasm, umbrit, cumva, de agitaţia politică a ultimelor săptămâni.

În calitate de membru al Parlamentului timp de 20 de ani, incluzând durata întregii perioade de pre-aderare, simt nevoia să fac o serie de precizări care să sublinieze adevăratele momente marcante ale acestui proces extrem de important pentru ţara noastră.

Prima precizare se referă la sprijinul extraordinar al voinţei poporului român pentru aderarea la Uniunea Europeană.

În mod constant, peste 80-85% dintre cetăţenii României nu s-au abătut niciodată de la susţinerea acestui demers.

Consider că această dorinţă a fost adusă la îndeplinire într-un termen şi în condiţii rezonabile faţă de situaţia reală a României de după anul 1989.

După admiterea în Consiliul Europei, România a încheiat, în anul 1993, Acordul de asociere la Uniunea Europeană, ceea ce a constituit baza relaţiilor între Uniunea Europeană şi România. Cu toate meandrele politice româneşti, în anul 1995, a intrat în vigoare Acordul de asociere, ceea ce demonstrează că ţara noastră a avut un parcurs pozitiv, chiar şi în acei ani, iar la sfârşitul anului 1995, România a înaintat cererea de aderare la Uniunea Europeană.

Pe lângă suportul popular masiv, consider că declaraţia comună, din 21 iunie 1995, a tuturor celor 14 partide politice importante ale României, a însemnat, iarăşi, un reper deosebit de important pe parcursul integrării europene.

Numai sprijinul, prin consens, al tuturor forţelor politice de la acea vreme a permis calificarea, mai departe, a României.

Sunt momente în care, uneori, uităm cu rea credinţă şi asta face ca, acum, să nu ne mai putem baza, practic, pe nici un consens politic.

În raport cu progresele noastre, în cadrul Consiliului European de la Helsinki, din decembrie 1999, s-a hotărât deschiderea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană.

În anul 2000, încep efectiv negocierile de aderare cu primele nouă capitole. În 2001, s-au deschis negocierile pentru alte opt capitole, iar în 2002, restul capitolelor necesare.

În această perioadă de negociere, esenţială a fost decizia istorică de extindere a Alianţei Nord-Atlantice (NATO) cu şapte ţări din fostul bloc comunist, inclusiv România. Pentru cei care mai au amintiri din acea perioadă, a existat o „campanie” de aderare a României la NATO, prin anii 1997-1998, nejustificată la vremea aceea, iar cei care l-au cunoscut pe onorabilul deputat, Ion Raţiu, candidat la Preşedinţia României, ştiu că ne spunea să fim „oameni serioşi” în 1996-1997, întrucât intrarea în NATO urma să aibă loc abia în deceniul următor.

Evenimentele au fost cele cunoscute: la data de 21 noiembrie 2002, la Convenţia de la Praga, ca urmare a îndeplinirii unui „ To do list”, care nu avea nici un fel de legătură cu caracterul militar al Alianţei, România a fost invitată să înceapă convorbirile de aderare, iar, la data de 23 noiembrie 2002, Preşedintele SUA, George Bush, a vizitat România, într-o perioadă de mare entuziasm popular.

În această perioadă, printre multele elemente de importanţă capitală pentru cetăţenii României se numără şi obţinerea, la sfârşitul anului 2001, a dreptului la liberă circulaţie în Europa, pe baza unor documente moderne de călătorie, care sunt valabile şi astăzi.

Condiţionările extrem de importante vizând reglementările din România au fost aduse la îndeplinire, chiar dacă păreau surprinzătoare şi m-aş referi chiar la aspecte precum schimbarea totală a politicii adopţiilor internaţionale, elaborarea de noi documente de călătorie şi până la începerea reală şi masivă a procesului de privatizare.

Demn de menţionat este şi faptul că, în aceeaşi perioadă, în care existau negocieri pentru încheierea tuturor capitolelor de aderare, până la sfârşitul anului 2004, condiţie, de altfel, esenţială în finalizarea procedurilor, România şi-a luat şi angajamentul ferm, în 2003, pentru a derula programul de măsuri pentru aderarea la spaţiul Schengen şi pregătirile intrării României în zona euro.

Toate capitolele de negociere au fost încheiate cu succes, la data de 31 decembrie 2004, ceea ce a dovedit, în concepţia Uniunii Europene, că România este capabilă să-şi asume obligaţiile de membru, începând cu data de 1 ianuarie 2007.

În legătura cu aderarea la Schengen, părerea mea este că reprezintă primul obiectiv ratat, fără echivoc, în procesul de aderare. Mă refer la semnarea contractelor, în anul 2003, cu termen de realizare şi finalizare în 2010, privind pregătirea temeinică pentru eliminarea controalelor la graniţele interne.

Termenul nu a fost respectat, dintr-un motiv pe care îl consider demn de luat în seamă şi, anume că toate sarcinile despre care am făcut vorbire pentru Schengen nu au fost monitorizate de Guvern, acest obiectiv fiind plasat în zona unui singur minister, ceea ce a redus semnificativ posibilitatea de a fi îndeplinit la în termen.

Cel de-al doilea obiectiv ratat, aderarea la zona euro, cu termen iniţial 2015, nu a fost, practic, tratat cu seriozitate, iar tot din experienţa proprie ştiu că, în 2011, nu exista nici măcar un program de măsuri sau un comitet serios care să monitorizeze şi să stabilească un cadru prin care termenul 2015 să fie realizabil,cel puţin teoretic.

În momentul în care Comisia Europeană s-a sesizat legat de acest aspect, s-a acordat un nou termen, cred, în anul 2019, care nu mai are relevanţă, nereprezentând un angajament ferm al României.

Acest scurt istoric foarte succint nu se doreşte decât să plaseze fiecare element important al procesului de aderare al României la Uniunea Europeană, pe parcursul celor 25 de ani.

A acorda o importanţă nemăsurată unuia sau altuia dintre evenimente, consider că este o eroare şi nici nu foloseşte ţării noastre.

Oricum, nu poţi să îţi doreşti, ca participant la acest proces, decât consensul politic deosebit care a existat în perioadele importante ale integrării europene.

Şerban Mihăilescu

Fost Parlamentar

1996-2016

Ultima ora:

ObservatorAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

PoliticSebastian Burduja propune o întâlnire cu părţile implicate în problema gunoiului şi constituirea unui grup de lucru

EconomieBogdan Chiriţoiu: 2020 a fost clar un an diferit; pe ansamblu economia noastră a mers surprinzător de bine

ExternMarco Badea: Moștenirea politică a lui Netanyahu nu va fi o națiune mai sigură, ci o societate israeliană profund fracturată, care trăiește în spatele zidurilor

SocialManuela Catrina: Ne luptam cu birocratia, iar unii cred ca hartia e mai safe

EvenimenteAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

CulturaIonuț Vulpescu: Proiectul pe care l-am inițiat, prin care mi-am propus să rezolv una dintre problemele dificile cu care se confruntă în special muzeele, a devenit lege!

EditorialCorneliu Vișoianu: Voluntarul și Club România după 10 ani | Bogdan Gavrilă, Spiritul Voluntarului care dă, fară să aștepte răsplată ci doar construiește ”Zero-risk” society



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe