Adriana
Publicat în 23 aprilie 2013, 22:32 / 86 elite & idei

Sergiu Celac: Doamna de Fier

Sergiu Celac: Doamna de Fier
+ Observator

Săpăturile recente de arheologie politică atribuie paternitatea poreclei „Doamna de Fier” ziarului Krasnaiazvezda (Steaua roșie), publicaţia oficială a armatei sovietice, într-un articol mai puţin măgulitor din 1976. Se spune că Margaret Thatcher a fost amuzată de această caracterizare, care a fost rapid însușită de stafful său de imagine și aplicată cu folos în diverse situaţii de criză acută, mai ales în contextul confruntării militare cu Argentina din 1982 în jurul insulelor Falkland/Malvine.

Încetarea din viaţă a celei care a fost Margaret Thatcher, prima femeie aflată timp de peste unsprezece ani la cârma guvernului britanic și aproape șaisprezece ani ca lider al Partidului Conservator, a stârnit o mulţime de comentarii și încercări de reevaluare a relevanţei pe care moștenirea sa politică o mai poate avea în lumea de azi. Așa cum se întâmplă cu mai toate figurile dominante ale unui crâmpei de istorie, o apreciere echilibrată, la rece, se vădește a fi o misiune imposibilă. Chiar și acum, solemnitatea momentului pare a nu inhiba tentaţia comentatorilor de a hiperboliza, de a vedea totul doar în alb sau negru, cu puţine nuanţe intermediare. În ciocnirea superlativelor, spaţiul moderaţiei, imparţialităţii și bunei cumpăniri rămâne încă neocupat.

Întrebată, în 1973, într-un interviu dat la BBC, dacă societatea britanică este pregătită să accepte o femeie în postura de prim-ministru, Margaret Thatcher a răspuns: „Nu în timpul vieţii mele!” Și totuși a fost, într-un deceniu crucial pentru propria ţară și pentru viaţa internaţională, ca arhitect, alături de președintele american Ronald Reagan, al sfârșitului cunoscut al Războiului Rece. Poate că tocmai intuiţia feminină, dublată de un calcul subtil și metodic, i-a permis să spargă tiparele monopolului transpartinic asupra marii politici deţinut de bărbaţi de stat de anumită vârstă și condiţie socială, care se statornicise după cel de-Al Doilea Război Mondial. A acceptat controversa și confruntarea ca un preţ firesc al schimbării, iar criticile sau chiar oprobiul drept o dovadă că face exact ce trebuie. Mai toate mărturiile contemporanilor evidenţiază stilul său uneori abraziv, iar numeroase caricaturi din presa vremii o înfăţișează alergându-i pe propriii miniștri ca să le dea cu poșeta în cap.

Bilanţul? Amestecat, așa cum este mereu în politică. Judecata istoriei – acum încă, poate, prematură – nu s-a pronunţat dacă moștenirea politică lăsată de Margaret Thatcher este preponderent pozitivă sau nu. Unele aspecte despre care s-a vorbit puţin și care ţin mai cu seamă de metoda guvernării și-ar putea dezvălui virtuţile ceva mai târziu. Acţiuni percepute la momentul respectiv drept izbânzi majore, cum ar fi înălţarea City-ului londonez la rangul de centru vital al tranzacţiilor financiare și bursiere mondiale sau declanșarea neîngrădită a dinamismului forţelor de piaţă, au avut efecte benefice imediate, dar s-au transformat în chip pervers în pietre de moară de gâtul economiei britanice odată cu instalarea actualei crize. Puternic motivată ideologic, Margaret Thatcher a preţuit mai mult puritatea doctrinară și adeziunea la principii de nestrămutat decât recursul la tradiţionalul pragmatism britanic. De cele mai multe ori a reușit prin tenacitate și perseverenţă, dar și datorită unui rar talent de a-și impune punctul de vedere. A dispreţuit oportunismul sau ezitările unora dintre colegi și nu s-a sfiit să o spună răspicat. Memorabilă rămâne vorba ei preferată: „Dintre toate stelele căzătoare în politică, două sunt cele mai efemere: compromisul și consensul.”

Dacă stilul înseamnă și substanţă, tocmai amintirea remanentă a unor asemenea atitudini inflexibile dă și acum de furcă actualilor lideri conservatori, înclinaţi mai degrabă, sub presiunea realităţii, spre soluţii negociate și, deci, politicește viabile.

Cert este că Margaret Thatcher nu a considerat puterea ca un scop în sine și, cu atât mai puţin, drept o sursă de recompense sau răfuieli. Un fost membru al cabinetului său remarca faptul că, dacă dobândirea unei poziţii de putere consumă 90% din eforturile oricărui politician, pentru Margaret Thatcher aceasta nu reprezenta decât cel mult 1%, restul de 99 de procente fiind dedicate gândirii lucrurilor pe care le avea de făcut după instalarea pentru un nou mandat. Căci poseda o minte creatoare și vizionară în același timp, înscriindu-și procedeele tactice pe traiectoria unor obiective strategice ample.

Mi-am început misiunea de ambasador la Londra chiar în perioada în care avea loc procesul chinuit și chinuitor pentru toată lumea care a dus la debarcarea Doamnei Thatcher de către propriii săi colegi în noiembrie 1990. Ulterior, mai mulţi dintre colaboratorii săi apropiaţi mi-au povestit cum funcţiona ea în calitate de prim-ministru. Când i se prezenta o propunere legislativă sau o chestiune ce necesita o decizie executivă, prima ei reacţie era: „Ce spun faptele?” Aceasta însemna că se cere o expunere foarte succintă a implicaţiilor strict politice, interne și externe, ale deciziei respective. După care urma răspunsul în două variante: fie un „Da” sau „Nu, mai gândiţi-vă”, fie „Lasă-mă să dorm cu ideea asta în gând”. Dar nu era adevărat, nu dormea. Din studenţie se obișnuise să nu doarmă mai mult de patru ore pe noapte. Iar atunci când avea de luat o decizie, își petrecea noaptea studiind dosarele și uimindu-i a doua zi pe interlocutori prin stăpânirea perfectă a detaliilor și cifrelor. Poate că și din această
cauză, spre sfârșitul vieţii, desprinzându-se din decepţiile și întristările vieţii politice curente, s-a refugiat pe tărâmurile mai confortabile ale istoriei, retrăind la propriu gloriile trecutului. Poate că tocmai de aceea autorul ei preferat a fost dintotdeauna Rudyard Kipling, bardul neîntrecut al măreţiei imperiale britanice.

Abia acum, când ea nu mai este, începem să pricepem mai bine unicitatea în complexitate a acestei figuri remarcabile la cumpăna dintre milenii care, prin forţa personalităţii sale, a schimbat ceva, încă greu de definit, dar palpabil, în modul de a face politică în lumea modernă. Margaret Thatcher a făcut istorie, a trăit în istorie, iar acum s-a reîntors în ea.

În timpul primei sale vizite oficiale la Casa Albă, fiind invitată de președintele Jimmy Carter. În anul 1979, Doamna de Fier avea să accepte plasarea unor rachete nucleare ale Statelor Unite în Marea Britanie.

A fost prima femeie care a
primit premiul William J. Donovan pentru activitatea deosebită în slujba libertăţii și a intereselor democratice.

Margaret Thatcher și președintele Ronald Reagan, la Camp David. Thatcher, alături de Reagan și de Papa Ioan Paul al II-lea, este citată frecvent ca artizan al prăbușirii comunismului.

„Doamna de Fier” a fost înmormântată cu aceleași onoruri de care au avut parte Regina-Mamă Elisabeta și Prinţesa Diana. Funeraliile au costat aproximativ 10 milioane de lire sterline.

Thatcher, la dezvelirea statuii sale din clădirea parlamentului britanic: „Aș fi preferat să fie de fier, dar este în regulă și de bronz. Nu va rugini”.

Sergiu Celac este fost ministru de Externe, ambasador extraordinar și plenipotenţiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în perioada 1990-1996. În prezent este Președintele Institutului Român de Studii Internaţionale „Nicolae Titulescu”, Vicepreședinte al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma.

www.qmagazine.ro

Ultima ora:

ObservatorTănase Stamule: Despre traseism. Cu rațiune și înțelepciune

PoliticTănase Stamule: Despre traseism. Cu rațiune și înțelepciune

EconomieGraţian Mihăilescu: Clădirile viitorului în România – modele de case Eco, adaptate schimbărilor climatice

ExternIulian Chifu: Război deschis al Rusiei cu Turcia şi Occidentul – Moscova păzeşte cu încrâncenare exclusivitatea controlului în Nagorno Karabah

SocialCorina Murafa: S-au publicat rezultatele provizorii pentru alegerile în Plenul Consiliului Economic și Social

EvenimenteAntonia Colibășanu, la Gaudeamus Online

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialGeorge Butunoiu: Lupta chelnerilor români cu psihologii



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe