Adriana
Publicat în 23 ianuarie 2019, 10:14 / 130 elite & idei

Sergiu Oprescu: Trăim furtuna perfectă! Guvernul cheamă criza

Sergiu Oprescu: Trăim furtuna perfectă! Guvernul cheamă criza
+ Observator
Nicio ţară care a introdus taxe sectoriale pe activele bancare nu a avut de câştigat, iar costurile s-au dovedit a fi, în timp, mult mai mari decât încasările statului, pe termen scurt. Este una dintre concluziile trase de trei dintre cei mai importanţi bnacheri din România, la o conferinţă de profil.

Mai mult, explică aceştia, dacă facem un exerciţiu de imaginaţie şi am duce taxa pe lăcomie undeva în perioada crizei din 2008-2010, am afla că, cel mai probabil, parte dintre bănci ar fi ales să părăsească România, cu efecte crunte asupra economiei locale.

Sergiu Oprescu, preşedintele ARB, consideră că pachetul de legi care reglementează relaţia dintre bănci şi clienţi, împreună cu ordonanţa de urgenţă care introduce “taxa pe lăcomie”, formează o furtună perfectă care ne va duce direct în recesiune.

Această taxă pur şi simplu nu este sustenabilă. Profitul mediu al băncilor este de 0,44%, raportat la active iar tu, stat,  vrei să taxezi cu 1,2%, adică de trei ori profitul. Devine evident că taxa aceasta nu este sustenabilă. Noi pur şi simplu nu am putut previziona o asemenea decizie. Este foarte aproape de conceputul de impreviziune. Predictibilitatea şi mai ales impactul lipsei de predictibilitate este uriaş şi foarte greu de reparat. Nu avem timp să reparăm… Se creează premizele unei furtuni perfecte. Doar ordonanţa singură este suficientă ca să creeze tsunami-ul de care discutăm. Pentru economie, creează o furtună perfectă. Este o ordonanţă care cheamă criza!”, a spus Oprescu.

La rândul său, Sergiu Manea, preşedintele BCR, a spus că taxa este nesustenabilă, motiv pentru care nu ar trebui să existe.

https://www.capital.ro/seful-bancherilor-traim-furtuna-perfecta-guvernul-cheama-criza.html

Ultima ora:

ObservatorClaudiu Butacu: România nu poate lipsi de la Solar Decathlon!      

PoliticAntal Lorant: Yesterday we discussed and voted on an important law!

EconomieDaniela Șerban: Companiile incluse în BET AeRO vor fi punctate din acest an pentru interacțiunea cu investitorii, prin indicatorul VEKTOR

ExternMarco Badea: 84 de zile de când a început războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina

SocialAndreea Paul: Meseriile viitorului pentru copilul meu

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a organizat prima ediție a conferinței internaționale în domeniul diplomației cibernetice – „Building global digitalisation: creating trust & security through cyber diplomacy”

CulturaDan Mircea Cipariu: Blues & poetry performance, în spațiul La Cave de Bucarest

EditorialMihai Anghel: Domeniile regale ale sufletului



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe