OraNoua.ro
Publicat în 11 iunie 2014, 20:28 / 399 elite & idei

Sever Voinescu: Omul politic şi cultura

Sever Voinescu: Omul politic şi cultura

de Sever Voinescu

Cultura nu te trădează niciodată, zicea Noica. E singurul lucru pe lumea asta care nu te ”lasă” niciodată.

Dimpotrivă, cultura este mereu solidară cu cel care o cultivă, mîngîie răni și dă sfaturi. Uneori, poate produce și mici suferințe, dar acestea sînt încă și mai trecătoare decît cele mai mărunte dintre suferințele vieții. Să citești Palton sau Ian McEwan (eventual cu creionul în mînă), să asculți Bach sau Leonard Cohen, să privești un Titian sau un film de Milos Forman și, mai ales, să stai un pic să vezi ce mișcă fiecare dintre aceste experiențe în tine, să iei răgazul reflecției după fiecare dintre aceste vizite și apoi, eventual, să scrii ce gînduri ai, să împărtășești și să asculți ce au de spus și  alții care au avut aceeași experință  – iată un drum spre cultură. Dacă faci așa ceva regulat și atît de des pînă cînd simți că nu mai poți fără, ai devenit o ființă culturală. Cînd cultura intră în tine, devii dependent de ea, subjugat de ea, determinat de ea. Cultura devine atunci, vorba poetului, o dulce apăsare. Așa cred că decurge împătimirea de cultură. Și dacă se realizează la vîrste fragede, la vîrstele firești ale debutului în ale gîndului, atunci cursa e lungă și plină de satisfacții. E drept, această împătimire se poate realiza oricînd. Preferabil sau chiar obligatoriu aș spune, pentru omul politic este ca această împătimire să se fi realizat înainte ca el să înceapă cariera politcă.

Poate că cea mai importantă lecție pe care omul politic o poate primi prin exercițiul cultural este cea despre propria situare. Ce ești, de fapt, cînd ești șef de stat sau de guvern, ministru ori parlamentar, șef de partid sau pur și simplu baron local, șef al opoziției ori independent reformator? Cei din jur îți spun adesea cum ești, dar te flatează slugarnic, de cele mai multe ori.

La vocile acestui cerc de prieteni politici sucombă, în general, bruma de spirit autocritic pe care omul politic o are. Nici în cei care-ți sînt împotrivă nu poți crede prea mult: întîi pentru că spiritul concurenței politice îi face să fie mereu pe lîngă adevăr în ceea ce te privește și în al doilea rînd pentru că și ei sînt ca tine. Nici introspecția nu ajută mult. Plus că nu prea știi să o faci și, de aceea, nu o practici. E drept, nici nu dai multe parale pe ea pentru că știi (de unde?) că ce scriu ziarele e mai important decît ce îți spui tu însuți. Ai mult mai mare grijă la ce scriu ziarele despre tine decît la ceea ce crezi tu însuți despre tine. Tu însuți te uiți în oglindă, în fiecare dimineață, la baie și vezi un luptător, un om puternic, împlinit, un ales și nu un oarecare.  Ei bine, ești într-o mare eroare, ești pe drumul spre eșec, iar cultura vine să corecteze acest gen de aberație.

Omul politic are în el ceva paranoiac. Doar democrația (cu alegeri regulate și restricții de exercitare a mandatelor publice) ține în frîu pornirile dominatoare și egomane ale omului politic. Altfel, omul politic se crede important, face isotrie sau , dacă nu are ambîțul acesta, poate măcar face numiri și produce legi. Adică, determină. Ființa umană are în ea toate ingredientele spre a se detesta și a se adora în același timp.

Politicianul este o ființă în care adorația proprie copleșește orice sentiment de auto-blamare. În ochii proprii, politicianul e un erou. Puțini, foarte puțini politicieni, însă, sînt eroi și pentru ceilalți. Iar înțelegerea acestei diferențe de perspectivă este posibilă doar prin experiența culturală. Apoi, înveți bine că nimic nu începe cu tine și nimic nu se sfîrșește cu tine. Omul politic fără exercițiu cultural crede că el e cel mai bun dintre toți cei trecuți și viitori (maximum de concesie o poate face altor oameni politici cu condiția ca ei să fi murit cu cel puțin 100 de ani înainte de nașterea sa).

În fine, tot la lecția de situare mai înveți și că puterea este efemeră, iar cel mai vulnerabil moment din viața unui om politic este imediat după ce a pierdut puterea. După putere, imediat, omul politic poate fi ucis cel mai ușor. La figurat, evident.

Politica și cultura pot fi pe deplin compatibile, cu condiția să admitem că cea din urmă are de dat lecții celei dintîi și nu invers. Politica, în general, închide mintea celui care i se dedică. Politica e partizană, pătimașă, operează plurimodal și relativizează adevărurile pînă la confuziunea lor cu minciuna. Politica e stridentă și, la extremă, periculoasă pentru societate. Este foarte ușor ca politica să devină instrumentul răului.

Politica nu are nici un mijloc propriu de apărare împotiva răului pe care îl poate produce. Aceste trăsături ale mediului politic distrug pur și simplu omul, dacă acesta nu are un antrenament cultural prealabil și dacă nu are cît de cît obișnuința recursului la cultură. Cultura deschide ceea ce politica închide și cultura păzește ceea ce politica nu poate păzi.

Diavolul lucrează, însă, și aici. Într-o carte celebră, se  spune că lucrarea cea mai subtilă a Diavolului este aceea de a te face să crezi că el nu există. În subiectul meu, lucrarea cea mai subtilă a lui este să te facă să crezi că între cultură și viață e o mare diferență. Ideea că execițiul cultural te rupe de lumea reală și că doar experiența empirică, zisă ”a vieții” , poate servi drept ajutor în a naviga înainte pe oceanul furtunos și complicat al politicii este cea mai mare ispită diavolească pentru mintea cuiva. Și, tocmai de aceea, e foarte des întîlnită. Atît de des, încît pare irezistibilă.

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

PoliticDan Mihalache: Am primit săptămâna trecută delegația consiliului local Baia Mare

EconomieVictor Negrescu: Deficitul bugetar va fi mai scăzut decât cel prognozat de CE

ExternGrațian Mihăilescu: Alte 23 de orașe au primit Mission Label la Bruxelles

SocialCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a sărbătorit alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) 110 ani de la înființarea acestuia, prin lansarea NFT-ului „110 ani de Olimpism în România”

EditorialAlexandru Grumaz: Noua hartă strategică a Europei

CulturaCristina Popescu: Anul Avram Iancu, 200 de ani de la naștere



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe