Adriana
Publicat în 22 martie 2018, 13:30 / 88 elite & idei

Silviu Cerna: Enigma ratei dobânzii

Silviu Cerna: Enigma ratei dobânzii
+ Observator

Rata dobânzii a devenit în ultima vreme o variabilă economică atent urmărită și foarte mult discutată. Mișcările ratei dobânzii afectează direct viața de zi cu zi a cetățenilor și au importante consecințe asupra sănătății economiei. Astfel, modificările ratei dobânzii influențează anumite decizii personale, cum ar fi cele de a consuma sau de a economisi, ori cele de a cumpăra titluri de stat sau de a depune banii în cont la bancă. Aceste variații afectează, de asemenea, deciziile economice ale oamenilor de afaceri sau ale gospodăriilor familiale, cum ar fi cele de a investi într-un nou echipament sau de a efectua diverse plasamente financiare. Este atunci ușor de înțeles că informațiile cu privire la mișcările ratei dobânzii sunt selectate, anunțate și comentate în mass-media și folosite adesea de politicieni ca muniție în lupta politică, în funcție de oportunități și interese.

Natura dobânzii

Perceperea unei anumite dobânzi pentru creditele acordate constituie o practică la fel de veche ca şi schimbul de mărfuri. Cu toate acestea, acordarea de credite purtătoare de dobândă a fost condamnată de Aristotel, iar mai târziu de biserica catolică, ceea ce a făcut ca în tot evul mediu european această îndeletnicire să fie practicată doar de străini (evrei, lombarzi, siriaci etc.). Continuând tradiţia aristotelică, Toma de Aquino, de exemplu, condamnă acordarea de credite cu dobândă, însă, dincolo de judecarea aspectului moral al acestei practici, subliniază că dobânda este „preţul timpului”. Această caracteristică a fost estompată în lucrările economiştilor clasici (A. Smith, D. Ricardo, J. St. Mill etc.), pentru care existenţa dobânzii este legată de productivitatea factorului „capital”, însă va fi reabilitată de către unul din fondatorii școlii austriece, E. Böhm-Bawerk, potrivit căruia rata dobânzii poate fi definită ca un „preţ intertemporal”. Acest „preţ” îmbracă diverse forme, a căror analiză permite, pe de o parte, explicarea pluralităţii ratelor dobânzii observate într-o economie modernă, iar pe de altă parte, definirea conceptului abstract de „dobândă” cu care operează teoria economică.

Ideea că fenomenul dobânzii se explică prin productivitatea fizică a capitalului, care permite debitorului să plătească dobânda pe care o datorează pentru capitalul împrumutat, a fost introdusă în gândirea economică modernă de către J. B. Say. Această concepţie, focalizată pe cazul creditelor de producţie, are dezavantajul că nu poate explica dobânda aferentă creditelor de consum. Inconvenientul a fost depăşit însă de către E. Böhm-Bawerk, care a arătat că dobânda se naşte din schimbul unor bunuri de consum existente în prezent pentru bunuri de consum care vor exista în viitor, constituind, deci, o primă (premiumagio) specifică celor dintâi.

Această primă rezultă din preferinţa pentru prezent, care este comună tuturor oamenilor şi care, după Böhm-Bawerk, se explică prin trei serii de considerente. Prima serie este de ordin economic: bunurile existente în prezent sunt preferate bunurilor viitoare, deoarece cele dintâi pot satisface atât nevoi prezente, cât şi nevoi viitoare, pe când cele din urmă nu pot satisface decât nevoi viitoare. Pentru a putea fi folosite în scopul satisfacerii unor nevoi viitoare, bunurile existente în prezent trebuie ţinute în rezervă, ceea ce se realizează cel mai bine prin transformarea acestora în bani şi apoi păstrarea banilor respectivi. A doua serie de considerente este de ordin psihologic: lipsa de imaginaţie, slăbiciunea omenească şi nesiguranţa cu privire la viitor îi fac pe oameni să preţuiască mai mult prezentul decât viitorul. În fine, a treia serie de considerente este de ordin tehnologic: bunurile existente în prezent pot fi utilizate imediat în procesul de producţie, permiţând obţinerea unei producţii mai mari comparativ cu bunurile viitoare, care vor fi încorporate în procesul de producţie doar mai târziu şi, deci, vor duce la obţinerea unei producţii mai mici.

În concordanţă cu dimensiunea subiectivă generală a doctrinei economice a şcolii austriece, Böhm-Bawerk consideră că fiecare individ are propria sa preferinţă pentru prezent şi, deci, propriul său raport de schimb intertemporal. Aceste preferinţe individuale interacţionează pe ceea ce s-ar putea numi „piaţa timpului”, stabilind un „raport de schimb social al timpului”, adică un „preţ al timpului”.

Raportul de schimb intertemporal, numit de către un alt strălucit reprezentant al școlii austriece, L. von Mises, „rata dobânzii originară”, este raportul dintre valoarea atribuită satisfacerii unei nevoi în viitorul imediat şi valoarea atribuită satisfacerii aceleiaşi nevoi în perioade de timp mai îndepărtate. Rezultă că rata dobânzii nu este un „preţ” în sensul obişnuit al cuvântului, ci un „preţ intertemporal”.

Din punct de vedere istoric, „piaţa timpului” (piaţa pe care se realizează schimbul între bunurile existente în prezent şi bunurile viitoare) a fost foarte mult simplificată, la fel ca alte pieţe, prin adoptarea unui mijloc de schimb general: banii.

Într-adevăr, în economia bazată pe troc, există atâtea „pieţe ale timpului” diferite, câte bunuri sunt. Spre deosebire de aceasta, în economia monetară, în care moneda este mijlocul de schimb general, inclusiv, deci, mijlocul de schimb intertemporal, „piaţa timpului” se exprimă în termeni monetari (nominali), conferind un rol primordial schimbului între capitalul bănesc existent în prezent şi capitalul bănesc viitor. Acest schimb între capitalul bănesc actual şi capitalul bănesc viitor constituie esenţa procesului de creditare realizat în formă monetară (nu în natură).

Astfel, în procesul respectiv, creditorul „vinde” banii pe care îi deţine în prezent în schimbul banilor pe care îi va obţine în viitor, iar debitorul „cumpără” o sumă de bani actuală contra unei promisiuni că va da o sumă de bani mai mare în viitor. În modul acesta, rata dobânzii poate fi asimilată cu „preţul” sau „costul” creditului, deşi o asemnea asimilare este destul de simplificatoare. Căci, după cum am arătat, rata dobânzii există chiar şi în absenţa pieţei creditului.

Pe de altă parte, în economiile monetare în care nu există piaţă financiară, ori acesta este slab dezvoltată (economiile de piaţă emergente), există totuşi o formă particulară de manifestare a „pieţei timpului”, şi anume producţia însăşi. Într-adevăr, cumpărarea de echipamente şi servicii productive pentru a fabrica bunuri de consum înseamnă transformarea unui capital existent în prezent în formă fizică (mijloace de producţie) în bunuri viitoare (bunuri de consum), proces care se realizează prin transformări fizice, chimice, biologice etc., adică în alte moduri decât printr-o operaţie de creditare.

Asimilarea ratei dobânzii cu costul creditului este chiar şi mai simplificatoare în cazul economiilor emergente în care procesul de interemediere financiară este slab dezvoltat, iar creditul bancar constituie principala sa formă, deoarece, în acest caz, formarea costului creditului se reduce la stabilirea unilaterală de către bănci a ratei dobânzii bancare active, pe care cei care solicită împrumuturi bancare nu pot decât să o accepte sau nu (contractul de adeziune din drept).

Structura ratelor dobânzii

În economiile moderne există o pluralitate de rate ale dobânzilor. Dintre acestea, pot fi amintite următoarele: rata nominală (rata monetară observată pe piață); rata reală (rata nominală corectată cu rata inflației); rata „naturală” (rata care este neutră în raport cu preţurile de pe piaţa bunurilor şi serviciilor sau, altfel spus, rata la care cererea şi oferta de pe piaţa „reală” sunt egale); rata de capitalizare (factorul cu care se înmulțește o sumă de bani actuală pentru a determina valoarea sa viitoare); rata de actualizare (divizorul la care se împarte o sumă de bani viitoare pentru a stabili valoarea sa actuală); rata ex ante (rata anticipată ponderată cu probabilitatea de a o obține); rata ex post (rata de modificare a mărimii averii pe care o provoacă o decizie deja luată); rata brută (rata calculată înainte de plata impozitului); rata netă (rata calculată după plata impozitului); rata activă (rata aferentă creditelor acordate); rata pasivă (rata aferentă împrumuturilor primite); etc.

Toate aceste rate sunt diferenţiate în funcţie de pieţele de capital pe care se practică (piaţa interbancară, piaţa creditului, bursele de valori, de fonduri sau de efecte, piaţa titlurilor de stat, europieţele etc.), precum şi de  „maturitatea” instrumentelor de credit respective.  Pentru același tip de instrumente de credit, între ratele aferente unor scadențe mai lungi și cele aferente unor scadențe mai scurte există o anumită legătură, însă aceasta nu este una de strictă proporționalitate. Teoretic, ratele pe termen lung sunt medii geometrice ale ratelor pe termen scurt observate pînă în momentul respectiv şi ale ratelor pe termen scurt anticipate pentru toate perioadele scurte viitoare cuprinse în perioada lungă considerată.

http://www.contributors.ro/economie/enigma-ratei-dobanzii/

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis, discurs la summit-ul Inițiativa celor Trei Mări

PoliticDaniel Constantin (Pro România): Nu vrem neapărat la guvernare, vrem să contribuim ca acest guvern să-și înceteze mandatul

EconomieSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

ExternOvidiu Nahoi: Populiștii se pregătesc și ei pentru viitoarea Uniune Europeană

EvenimenteMircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

CulturaScriitorul Mircea Cărtărescu, la aniversare

SocialRaed Arafat: 41% din maşinile de pompieri pentru intervenţii la incendii au o vechime mai mare de 30 de ani

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe