OraNoua.ro
Publicat în 3 iulie 2012, 17:40 / 167 elite & idei

Sorin Chelmu: Sper ca Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală să primească o anvelopă financiară corespunzătoare

Sorin Chelmu: Sper ca Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală să primească o anvelopă financiară corespunzătoare

Diversificarea economiei rurale prin orientarea către activităţi non-agricole va depinde de anvelopa financiară a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, în perioada 2014 – 2020, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Sorin Chelmu.

‘Conform statisticilor, circa 50% din populaţia României se află în mediul rural, din care 70% este ocupată direct în agricultură. Dacă nu reuşim să aducem resursa umană în alte sectoare decât cele agricole, dar nu numai în agroturism pentru că în spaţiul rural nu mai găseşti un tractorist, un muncitor calificat, un tâmplar, un fierar, nu vom progresa. În partea de vest a Europei, cel mult 5% din populaţie este ocupată direct în agricultură, restul sunt în servicii’, a afirmat Sorin Chelmu.

Secretarul de stat în MADR a subliniat că, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, direcţia către care se îndreaptă România este o diversificare a economiei din zona rurală astfel încât ponderea populaţiei ocupată în servicii să crească.
‘Sper că şi anvelopa financiară pe care o s-o avem după 2013, deci în perioada 2014 -2020, să ne permită să găsim soluţii astfel încât să reorientăm spaţiul rural românesc către zona de servicii. Trebuie să ne gândim şi să vedem cum scoatem cât mai mulţi oameni din dependenţa de zona agricolă’, a adăugat oficialul MADR.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală constată că ‘economia rurală este slab diversificată şi încă dependentă de activităţile agricole, ceea ce are drept consecinţă venituri reduse pentru întreprinzătorii din mediul rural’.

Potrivit datelor MADR, doar 10% din totalul locurilor de muncă din mediul rural erau în sectorul meşteşugăresc, respectiv 457.000 persoane.

Şomerii din mediul rural reprezintă 33% din totalul persoanelor fără loc de muncă din România, conform celei mai recente variante a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. AGERPRES

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: „The enemy of good enough is great”

PoliticAdrian Hatos: Investițiile masive și susținerea economiei private trebuie combinate cu reforme care să eficientizeze și să profesionalizeze aparatul de stat

EconomieGruia Stoica a cumpărat terenul pe care se află fabrica sa de vagoane din Debrecen, Ungaria, în urma unei investiţii de 6,5 milioane de euro

ExternRadu Magdin: Options and possible solutions from an Eastern European perspective

SocialCsibi Magor: „The enemy of good enough is great”

EvenimenteSilviu Nate: „Jordan – A Stable and Peaceful Country in a Turbulent Region. A Review of Jordan’s Policy in the Last Decades and Some Future Perspectives”

CulturaIonuţ Vulpescu: Al cui ziceaţi că e Brâncuşi?

EditorialPetre Guran: „În Hristos v-ați și îmbrăcat”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe