Adriana
Publicat în 6 decembrie 2017, 15:23 / 31 elite & idei

Sorin Cucerai, despre ideea de a redenumi Piața Victoriei

Sorin Cucerai, despre ideea de a redenumi Piața Victoriei
+ Observator

Bun, ideea de a redenumi Piața Victoriei e proastă, asta e clar. La urma urmei, piața respectivă e numită așa pentru a onora victoria în războiul de independență.

Pe de altă parte însă, ideea de a onora public memoria Regelui Mihai prin redenumirea unui spațiu important al orașului e întrutotul binevenită. Vorbim totuși despre un șef de stat care s-a opus, riscându-și libertatea sau viața, ambelor totalitarisme, și care a susținut constant democrația.

În București, există un singur spațiu public asociat direct, la fel ca Regele Mihai, cu opoziția față de totalitarism și cu credința în democrație. Un spațiu public în care oamenii și-au riscat libertatea sau viața pentru a se opune totalitarismului și pentru a susține democrația. Un spațiu public în care Regele Mihai a fost întotdeauna acasă. Un spațiu public care și-a spus sieși „Piața Tien An Men II” și, simultan, „Kilometrul zero al democrației”. Un spațiu public care poartă un nume neutru, un nume care nu văd de ce n-ar putea fi schimbat.

Redenumirea Pieței Universității în Piața Regele Mihai ar fi un omagiu pe care revoluționarii din 1989, protestatarii din 1990 și Regele Mihai și l-ar aduce reciproc. Ar fi locul perfect în care ne-am putea reîntâlni în perpetuitate cu ei și cu el, cu toții împreună.

Asta e ce cred eu, cel puțin.

 

Ultima ora:

ObservatorSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

PoliticKlaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Londra, cu premierul Theresa May

EconomieSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

ExternValentin Naumescu: It’s not the economy, stupid! Trump pierde controlul în Camera Reprezentanţilor dar polarizarea ideologică a Americii se adânceşte

EvenimenteMugur Isărescu: Invitație BNR, 25 octombrie 2028 – Conferință ELEC „The Danube Triangle”

CulturaRadu Preda: Memoria abandonată

SocialIoan-Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, ţara are nevoie de o vlagă nouă şi de energii de viitor

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe