Cristian Buşoi: Conducerile organizaţiilor PNL Bucureşti şi de sectoare, dizolvate

Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, dizolvarea conducerilor organizaţiei PNL Bucureşti şi a celor şase organizaţii de sector, potrivit unor surse liberale. Decizia a fost luată ca urmare a rezultatelor de la alegerile europarlamentare. Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a anunţat luni că se retrage din această funcţie, în urma rezultatelor slabe obţinute la...

Citeşte! | Comentează!

Cristian Buşoi: Ne vom bate ca România să primească de la UE 43 miliarde de euro

Eurodeputatul Cristian Buşoi, candidat al PNL pentru un nou mandat în Parlamentul European, a declarat miercuri, la Brăila, că europarlamentarii PNL se vor „bate” ca România să primească în următorul exerciţiu financiar suma de 43 de miliarde de euro. „Ne vom bate în negocierile care se vor finaliza în a doua jumătate a acestui an ca România, în următorul...

Citeşte! | Comentează!

Cristian Bușoi, cu ocazia lansării programului politic al PNL pentru europarlamentare: 43 de miliarde de euro, suma destinată României în următorul exercițiu financiar al UE. Ne asumăm să atragem cât mai mulți din acești bani pentru sănătatea românilor

Partidul Național Liberal își asumă să atragă cât mai mulți bani pentru sănătatea românilor din cei 43 de milionae de euro destinare României în următorul exercițiu financiar al Uniunii Europene, a declarat europarlamentarul Cristian Bușoi, membru în Comisia pentru industrie, cercetare și energie, dar și membru supleant în Comisia pentru mediu, sănătate publică și...

Citeşte! | Comentează!

Cristian Bușoi: „Cel mai important obiectiv al meu, în numele partidului PNL, este să creștem influența României în luarea deciziilor la nivel european”

Corespondență din Strasbourg Săptămâna aceasta are loc cea de-a doua sesiune plenară din luna martie, la Strabourg, cu aproximativ 2 luni înainte de alegerile europarlamentare, iar europarlamentarul Cristian Bușoi a răspuns întrebărilor în interviu acordat în exclusivitate redacției Calea Europeană. Europarlamentarul român a realizat o sinteză a activității sale din acest...

Citeşte! | Comentează!

Cristian Buşoi: PSD inventează duşmani închipuiţi, încercând să abată atenţia de la problemele românilor

Eurodeputatul Cristian Buşoi, candidat al PNL pentru un nou mandat în Parlamentul European, a declarat vineri, la Deva, că PSD încearcă să abată atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme ale cetăţenilor români „inventând duşmani închipuiţi”, între aceştia fiind nominalizaţi Uniunea Europeană sau statul paralel. El a acuzat actuala coaliţie de guvernare...

Citeşte! | Comentează!

Europarlamentarului Cristian Buşoi i-a fost refuzată vizita unui spital din Baia Mare

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, membru în Comisia de sănătate a Parlamentului European, a precizat, vineri, într-o conferinţă de presă, că i-a fost refuzată o vizită la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din municipiul Baia Mare, deşi a solicitat sprijinul autorităţilor locale. „A fost o discuţie şi o intenţie de a merge în mod oficial, pentru că sunt...

Citeşte! | Comentează!

Cristian Buşoi: Mă aştept ca PSD şi reţeaua sa electorală să boicoteze referendumul

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a declarat vineri, la Brăila, că se aşteaptă ca PSD să boicoteze referendumul din 26 mai. „Eu cred că nimeni în această ţară, nici cei mai înfocaţi susţinători ai partidului principal de guvernământ, nu poate crede că Liviu Dragnea este sincer atunci când spune că susţine referendumul sau că nu are o problemă cu aceste întrebări...

Citeşte! | Comentează!

Cristian Buşoi: Prioritatea de finanţare în cercetarea în sănătate în UE după 2021 – eradicarea cancerului la copii

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, a afirmat vineri, la Craiova, că în baza unui amendament pe care l-a propus şi a fost adoptat de Parlamentul European (PE), principala prioritate de finanţare în cercetare în sănătate în UE după 2021 va fi eradicarea cancerului la copii, în condiţiile în care anual mor 15.000 de copii de diverse tipuri de cancer. Potrivit lui Buşoi, programul...

Citeşte! | Comentează!

Cristian Buşoi şi-a delegat atribuţiile de preşedinte PNL Bucureşti lui Alexandru Nazare pe perioada campaniei la europarlamentare

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a anunţat că pe perioada campaniei pentru alegerile europarlamentare a delegat atribuţiile aferente funcţiei prim-vicepreşedintelui organizaţiei, Alexandru Nazare. „Pentru că voi fi implicat şi în campania electorală naţională, nu doar în cea din Bucureşti, am delegat prim-vicepreşedintelui Alexandru Nazare prerogativele de...

Citeşte! | Comentează!

Cristian Buşoi: PNL Bucureşti cere primarului Firea un plan de urgenţă pentru modernizarea sistemului de termoficare

PNL Bucureşti solicită primarului Capitalei, Gabriela Firea, un plan de urgenţă pentru modernizarea sistemului de termoficare şi demiterea administratorilor RADET, a declarat, vineri, preşedintele filialei, Cristian Buşoi. „PNL filiala Bucureşti cere doamnei primar Gabriela Firea un plan urgent de investiţii şi modernizarea sistemului de termoficare şi demiterea de urgenţă a...

Citeşte! | Comentează!

Ultima ora:

ObservatorDaniel Daianu, talk given at the Hungarian Academy of Sciences, 18 June 2019

PoliticTanase Stamule: O grămadă de guguștiuci comentează pe Facebook despre faptul că a picat moțiunea

EconomieBogdan Chiriţoiu, despre prevenţie şi amenzi: Biserica se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, dar fără să ai şi o bâtă nu îi corectezi pe oameni

ExternAlexandru Grumaz: Marea Neagră, de la „lac rusesc“ la spaţiu de securitate al Europei

EvenimenteDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

CulturaIoan-Aurel Pop: Eminescu – valoarea absolută a culturii româneşti

SocialSever Voinescu: Ghidul Andrei Șerban

MoldovaIulian Chifu: La Chişinău – majoritate de coaliţie, fără cheie de control şi fără frâne



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe