Radu Preda: O problemă falsă
de Radu Preda
Recentul comunicat de presă al Patriarhiei privind luarea unor măsuri de prevenire a epidemiei în curs a tulburat şi chiar smintit mult popor din sânul Bisericii noastre. Pe bună dreptate.
Să ne lămurim însă: cum se ştie (dar se uită), orice criză este o şansă. Iată, în pragul Postului Mare am început să vorbim despre ţesătura euharistică a Bisericii...
Radu Preda: Sfârşitul lumii (pe scurt)
de Radu Preda
Sociologii, antropologii, filosofii, dar nu mai puţin şi teologii au mult de lucru în aceste zile: observarea reacţiilor în faţa unui prezumat/real pericol, modul cum îşi pun oamenii şi guvernele problema, soluţiile pe care le găsesc. Sau nu.
Am văzut: consecventă sistemului politic şi ideologic, China a instaurat o adevărată teroare a binelui. Nimeni nu...
Radu Preda a depus proiectul de lege la Senat: La localele din 2020 nu pot candida persoane pentru care ANI a decis conflict de interese
Liderul senatorilor PSD Radu Preda a depus la Senat un proiect de lege care prevede că la scrutinul pentru localele din acest an nu pot candida persoanele pentru care ANI a determinat conflictul de interese sau starea de incompatibilitate, comunicat cu mai puțin trei ani înainte de data alegerilor.
Proiectul de lege completează ordonanța de urgență a Guvernului 57/2019 privind Codul...
Radu Preda: Mentoratul
de Radu Preda
Ideea nu este, desigur, nouă. Mai mult: ea este prevăzută în legea educaţiei sau în ceea ce a mai rămas nemodificat din aceasta. În ciuda textului, realitatea din spatele cuvântului este mult mai dificilă.
Poziţia de profesor, de emitent al afirmaţiilor frontale, de la catedră spre publicul lipsit, de regulă, de capacitatea şi de exerciţiul unei reacţii,...
Radu Preda: Eternizarea în funcție a rectorilor
Eternizarea în funcție a rectorilor – o decizie transpartinică rușinoasă. Capacitatea administrativă este inferioară celei creatoare. Așadar, cum doresc niște profesori-creatori să fie doar profesori-administratori? Nu cumva administrația este paravanul neputinței creatoare? Dacă este așa, cum să dai universitățile pe mâinile unora care nu mai au nimic de spus în...

Radu Preda: Crimele comunismului – o ipotecă
Salut scrisoarea deschisă a câtorva voci publice prin care se cere înfiinţarea în cadrul Ministerului Public a unei secţii speciale dedicată crimelor comunismului. Nu este prea târziu. Important să se şi dorească acest lucru.
În fapt, deja la înfiinţarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), devenit ulterior şi al Memoriei Exilului Românesc...
Radu Preda: Marea iluzie
de Radu Preda
Da, aşa este: diaspora a votat masiv, ajungând la un milion de exerciţii ale libertăţii. Cu toate acestea, nici până acum nu ştim numărul real al compatrioţilor risipiţi prin lume. Este o realitate care ne scapă printre degete.
Eclesial, vedem cum în străinătate se conservă cumva numărul celor care participă la slujbe în ţară. Cu diferenţe vizibile, de...
Radu Preda: Organizatorii memoriei
de Radu Preda
Se repetă situaţia de anul trecut. Nu ştiu cine a bricolat programul central al evenimentelor dedicate marcării Centenarului, dar a nu invita la colaborare instituţii fundamental memoriale mi se pare o prostie, nu doar o scăpare.
Altfel decât protocolul de stat sau alte asemenea autoînscenări politice probate şi aplicate de ani, marcarea unor soroace istorice, a...
Radu Preda: Concluzia lui Mihai Demetriade despre ”Experimentul Pitești” este influențată ideologic
Ediția ”Decriptaj” i-a avut ca invitați pe Radu Preda, director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc și Mihai Demetriade, istoric, cercetător la Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
În interviul difuzat pe 28 octombrie, istoricul susținea că ”nu e foarte sigur că victimele au fost victime până la...
Radu Preda: Calitatea (spirituală a) diasporei
de Radu Preda
Apropiatele alegeri prezidenţiale vor reprezenta, nemijlocit, inclusiv un mare şi important test al diasporei româneşti: câţi vor ieşi la vot. De la restricţiile de până acum, iată, legiuitorul, din sentiment de vinovăţie, acordă trei zile.
Generozitatea aceasta se poate dovedi periculoasă. Ştiind că au timp, unii vor ajunge să nu mai aibă răgazul...
Ultima ora:

ObservatorAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

PoliticAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

EconomieCosmin Ghiță: Nuclearelectrica primește finanțare americană nerambursabilă pentru a găsi locuri potrivite construirii de mini-reactoare

ExternCristian Bușoi: Discuții cu ministrul sloven al educației despre dosarele legislative din timpul președinței Sloveniei la Consiliul UE, care va începe la 1 iulie 2021

SocialDaniela Vișoianu: În educație e nevoie de o vacanță. Adevărată.

EvenimenteAlexandru Lazescu: Curs gratuit de jurnalism online

CulturaFlaviu George Predescu: De Ce Citim – Despre poezia lui Marin Sorescu

EditorialGeorge Butunoiu: Clasificarea şi ierarhizarea managerilor
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe