De aceea, mi se pare cu atît mai oportun să vedem ce „cuprinde“ de fapt această apărare a „familiei tradiționale“. În primul rînd, e un semnal de alarmă față de sfîșierea familiei din pricina emigrației economice, a ratei divorțurilor, abandonului școlar, alcoolismului și „egoismului corporatist“ (care-i împinge pe tineri spre amînarea căsătoriei în favoarea carierei și spre concubinaj, sau formule de parteneriat volatil). În al doilea rînd, e o transcriere civică a unui ethos coeziv, dar dispersat: o majoritate morală tăcută capătă o voce distinctă. Puși în fața Leviathanului birocratic (anonim, spoliator și inamical), cetățenii „obișnuiți“ vor să salveze familia nu doar din instinctul perpetuării (pe fondul unei demografii „salvaționiste“), ci și pentru că ea reprezintă corpul intermediar care-i poate proteja în fața unei administrații aleatorii, care schimbă legile des, pe măsură ce le face mai puțin utile în orizontul binelui comun. În fine, cred că semnatarii petiției CPF (care va duce, pesemne, la organizarea unui referendum) leagă identitatea confesională (nu neapărat ortodoxă, ci larg creștină) de identitatea lor națională: au curajul de a gîndi împreună spiritualul și civicul. Chiar dacă democrația le separă, nu e obligată să le opună.

Ce lipsește e tocmai dialogul calm, pe cît posibil pertinent, cu „cealaltă tabără“. Văd schimburi caricaturale de etichete infamante, dar nu și bunăvoință, negociere rațională sau deschidere sinceră. Dacă le vom obține, vom putea avansa, printr-o înțelegere reciprocă, pentru că nici semnatarii CPF nu sînt „pupători de moaște din Evul Mediu“, nici oponenții lor nu sînt demoni dizolvanți, agenți ai unei apocalipse globaliste. Să încercăm, așadar!

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

dilemaveche.ro