Matei Bogdan
Publicat în 2 septembrie 2020, 16:46 / 174 elite & idei

Teodor Baconschi: Critica literară nu a dispărut cu totul

Teodor Baconschi: Critica literară nu a dispărut cu totul

Citeam cartea lui Gabriel Dimisianu – ”Amintiri și portrete literare” – unde blajinul critic evocă mici întâlniri cu mari figuri culturale din anii comunismului. Lectura mi-a întărit convingerea că fac parte din ultima generație pentru care instituția criticii literare însemna ceva clar, în tradiția conservatoare a lui Maiorescu (în fond, și ceilalți corifei ai genului – un Călinescu, Lovinescu, Vianu, Ralea, Streinu, Cioculescu – ”păstrau” tradiția, căci o instituiau prin judecățile lor). Critica ”întâmpina” debutanții valoroși – nesfiindu-se să descurajeze veleitarii – analiza producțiile intelectuale din toate artele și genurile, ocupându-se (la nivelul său de sus) cu judecata estetică și estetica însăși, ca ramură a reflecției filozofice. Pe scurt, critica literară ținea loc de parlament și de executiv în Republica Literelor. Această vocație normativă avea darul de a întreține respectul sacru al ”bobocilor” față de veterani și seniori, dar și un soi de colegialitate democratică, bine orânduită. Cantonată universitar în domeniul de succesiune al marxismului, structualismului și semioticii, critica literară nu a dispărut cu totul, dar s-a privatizat, devenind o afacere de ”bulă”: un soi de coterie nostalgică, ușor desuetă, fără prea mare influență ”regulatoare” și văduvită de profesionalism – căci exercițiul judecății de valoare a fost preluat azi de către orice cititor competent (gata și capabil să întrețină, bunăoară, un blog). Observând curba descendentă a fenomenului, ai un inevitabil sentiment crepuscular.

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

PoliticKlaus Iohannis, la Forumul de la Malmö: Vom înființa în România un premiu național anual pentru personalităţi române şi internaţionale care contribuie la educaţia privind Holocaustul

EconomieCristian Popa: BNR este hotărâtă sa tempereze dinamica prețurilor

ExternGeorge Friedman: Europa și NATO, trase pe linie moartă de Statele Unite

SocialSorin Cucerai: Dreptul la viață e nederogabil

EvenimenteVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

CulturaCristina Popescu: Porumbei exotici

EditorialClaudiu Butacu: Cum arată cultura organizațională a unui ONG acum, față de cum arăta acum câțiva ani



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe