OraNoua.ro
Publicat în 20 mai 2015, 18:40 / 137 elite & idei

Teodor Baconschi: O istorie a umanității alese

Teodor Baconschi: O istorie a umanității alese

de Teodor Baconschi

Cartea lui Paul Johnson surprinde dialectica spirituală a decantărilor teologice prin care trece poporul lui Israel – de la cel arhaic, pastoral – din timpurile mozaice ale Pentateuhului – până la compromisurile operate în diaspora elenizată sau în perioada seleucidă, când regatul lui Iuda este, din nou, scena luptei între rigoriștii ortodocși și reformiștii cosmopoliți.

Grație Editurii Humanitas, opera lui Paul Johnson – compusă, pe lângă publicistică, din eseuri istorice sau filozofice și din mo­nografii – a devenit familiară publicului au­tohton cultivat. Aproape toate titlurile marelui spirit conservator (și creștin) cir­cu­lă într-o veselă sa­ra­ban­dă, iar Paul Johnson Fan Club primește lunar noi mem­bri: români educați, care ar putea citi volumele și în limba lor originară, oameni care prețuiesc in­teligența cri­tică, umorul bri­­tanic, eru­diția istorică (fără de care dis­putele contemporane sunt vânare de vânt)…

Tocmai în calitatea informală de „johnsonist“ vreau să le îm­păr­tă­șesc cititorilor câteva impresii des­pre recent editata O istorie a evreilor (Humanitas, 2015, în tra­ducerea Irinei Horea, 740 p). În primul rând este o istorie a poporului ales, nu Is­toria însăși, pentru că autorul nu și-a pro­pus să concureze Vechiul Testament (To­raNebiim u Chetubim), ci numai să adu­ne, într-o ambițioasă sinteză inteligibilă, patru milenii din cronica singurei seminții omenești care a supraviețuit din epoca bron­zului până astăzi. Firește, nu a su­pra­viețuit neschimbată, în pofida unui sen­timent electiv care a favorizat endogamia, ri­gorismul stabilizator și inerția tra­di­țio­nală. A trecut, acest buchet al triburilor semitice, printr-o fascinantă serie de pro­be, distrugeri, războaie civile, conflicte armate cu vecinii, autodizolvări prin ten­tația sincretismului, asalturi, deportări, reveniri spectaculoase la matcă. Pe un­de­va, prin Biblie, tribulațiile lui Israel au devenit de mult părți ale culturii umane de pretutindeni și asta mai ales pentru că, așa cum spune Johnson, „universalismul este implicit în monoteism“. Imaginarul vechi-testamentar – de la arca lui Noe și hră­nirea miraculoasă cu „mana“ până la carul de foc al profetului Ilie, groapa cu lei unde e aruncat Daniel sau eroismul fra­ților Macabei – are virtuți ecumenice și nu doar iudeo-creștine.

 

Evreii s-au găsit pe ei înșiși prin dialogul straniu cu Yahwe, simbolizat de lupta noc­turnă a patriarhului Iacob cu „Îngerul“. Și acest dialog – când asurzitor, când tăcut, când subminat de tentația aculturației (de­nunțată ca idolatrie), când luminos în su­premul său adevăr – este substanța Cărții sacre, miza hermeneuticii talmudice, fun­da­lul înțelepciunilor hasidice, calea dom­nească a speculațiilor cabalistice. Toate po­poarele au venerat zei, și-au construit pan­teonul ca pe o temelie imaginară a cetă­ți­lor unde au locuit sau pe care le-au cu­cerit. Toate imperiile au propus sau impus sincretisme pacificatoare, formule de con­cordie interconfesională, legislații morale chemate să federeze diferențele și să pro­tejeze bunăstarea comună. Nu și evreii: deși anturați de imperii mai sofisticate (și oricum mai puternice) precum cel egip­tean, hitit sau asiro-babilonian, deși ex­puși, prin colonizare sau deportare, unor îndelungate și intense influențe culturale străine, ei și-au apărat, cu abilitate di­plo­ma­tică sau cu fanatism insurecțional, atât independența, cât și vocația ireductibilă de misionari ai ideii monoteiste.

Cartea lui Johnson surprinde dialectica spirituală a decantărilor te­ologice prin care trece po­porul lui Israel – de la cel arhaic, pastoral – din tim­purile mozaice ale Pen­ta­teu­hului – până la com­pro­misurile operate în dias­po­ra elenizată sau în perioada seleucidă, când regatul lui Iuda este, din nou, scena lup­tei între rigoriștii or­to­docși și reformiștii cos­mo­po­liți. Anecdotica istorică – urmărită în re­gistrul biblic, dar și din surse clasice alexandrine (Josephus Flavius și alții) – se supune unor invariante subtil decelate de autorul britanic. De pildă, paradoxala du­blă vocație a evreilor pentru înrădăcinarea într-o tradiție tabuizată și dezrădăcinarea facilă, aproape căutată, care duce la re­in­ventarea Tabernacolului într-o alteritate une­ori radicală. Asemenea sulurilor To­rei, din era străveche a altarului portativ, evreul rătăcitor este metafora insur­mon­tabilă a acestui neam ales și răzbunat, dar și a omului ca atare: el fuge pentru a cu­noaște, se deplasează pentru a-și aminti, se așază în alt spațiu pentru a se re­inven­ta. Detectăm aici o sursă unică de ten­siu­ne spirituală pe care raționalizările ulte­ri­oare nu fac decât să o atingă superficial.

 

Așa cum ereziologia e o istorie ne­­gativă a Bisericii creștine, an­tisemitismul e con­tra­ponderea istoriei tragice, exemplare, a lui Israel ca popor ales. Johnson face și aceas­tă contra-istorie, fără să ide­o­logizeze te­ma prin distanțări critice sau identificări apologetice. Și tocmai obiec­tivitatea lui sim­patetică face volumul atât de atractiv și de persuasiv. Grila lui John­son este strict raționalistă, genealizatoare. Grație acestei lecturi sistematice, istoria evreilor este periodizată calitativ: isra­eli­ții, iu­da­ismul, catedrocrația, ghetoul, eman­­ci­pa­rea, Holocaustul, Sionul. Tot atâ­tea epoci distincte sau etape spre eterna re­centrare a lui Israel în relația sa cu Yahwe, cu nea­murile, cu răul uman, cu pă­­catul și cu iz­băvirea în Pământul Făgă­duinței.

 

Istoria lui Johnson, scrisă de un gân­ditor creștin, inteligent, umanist, mo­dern în conservatorismul său axio­logic, ar trebui recomandată în toate școlile de teologie creștină, dar și în universitățile de științe umane, pentru că, fără cunoștințele sintetizate aici – și fără spiritul inclusiv al autorului –, nu putem transfigura dialogul obligatoriu dintre Si­nagogă și Biserică. Paleocreștinismul avea comunitățile sale iudaizante. Creștinismul medieval a avut episoadele sale de rușine antisemită. Antisemitismul modern (dez­vol­tat de păgânismul nazist sau de națio­na­lismul stalinist) nu are rădăcini me­dievale, ci mai curând iluministe. Trebuie însă să trecem pasarela, să ne instalăm în ghetou, în cultura iudaismului, în teologia sa, pentru a dezvolta solidaritatea și chiar fraternitatea dintre monoteismul creștin și cel mozaic. Mai ales că, astăzi, Israel e singura democrație din Orientul Apropiat: o democrație teocratică, precum cea din pe­rioada Judecătorilor. O democrație fra­gilă, de a cărei securitate geopolitică de­pinde viitorul însuși al libertății, așa cum este ea trăită și asumată în vasta civilizație occidentală

Ultima ora:

ObservatorGabriel Sicoe: Dacia – prima poziție în Topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est.

PoliticRemus Borza a răbufnit: Pot fi acuzați de TRĂDARE a interesului național. De unde vine salvarea României

EconomieGabriel Sicoe: Dacia – prima poziție în Topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est.

ExternCorina Crețu: Cheltuirea atentă a banilor europeni înseamnă capacitatea de a răspunde eficient la nevoile cetățenilor

EvenimenteLA MULȚI ANI, CLUB ROMÂNIA!

CulturaSever Voinescu: Cultura de Wikipedia

SocialNicusor Dan da in judecata PMB pe marginea proiectului Cismigiu

MoldovaIulian Chifu: Chişinăul mănâncă forţat „salamul feliat“ al lui Putin în Transnistria



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe