OraNoua.ro
Publicat în 7 august 2013, 18:19 / 167 elite & idei

Teodor Baconschi: Rusia, un imperiu scenografic

Teodor Baconschi: Rusia, un imperiu scenografic

de Teodor Baconschi

De secole, Rusia pendulează între a fi altceva şi a fi totuna cu spiritul european. Se vrea acolo şi totuşi deasupra, mai ales când temeiurile doritei sale întâietăţi vin dintr-un duh al smereniei, adică al slăbiciunii exaltate la modul paulin.

Russia!!! Aşa se intitula, cu câţiva ani în urmă, magnifica expoziţie de artă plastică deschisă la Metropolitan Museum, New York. Evenimentul prezenta toată arta ru­să, de la primele icoane de Novgorod până la artiştii de după Gorbaciov. Un sin­gur cuvânt, o cuprindere exhaustivă şi un semn de exclamare, vestitor sau paz­nic al eternei surprize ru­seşti. Dar nu o cronică plastică îmi propun aici. Aş vrea să-i semnalez ci­ti­to­rului (încă) o carte bună pe tema deschisă: eseul lui Alain Besançon despre „Sfânta Rusie“ (Humanitas, 2013, 165 p., în traducerea lui Vlad Russo).

Bibliografia pe tema Rusiei are ceva din descurajanta imen­sitate a subiectului. Se cuvine deci salutată consecvenţa lui Be­sançon (cum e cu putinţă ceva nou?), cât şi brevitatea lui critică (fo­ca­lizată într-o carte accesibilă pentru ne­specialişti). Un soi de rezumat her­me­ne­utic, după patru decenii de cercetări per­sonale mult apreciate, și nu doar în He­xagon. Tonul general al textului se vrea ne­utru, însă nu reușește: îşi declară limitele (dacă explorezi Rusia cu mijloace raţionale, îi ratezi esenţa) şi reia, din dreapta, tradiţia custiniană a demonizării fascinante. Ce-i drept, Besançon are toate argumentele, le ordonează nemilos, nu lasă locuri goale. Avem în mână o carte cu teză, care demonstrează că, indiferent de prejudecăţile angajate, lectura occidentală a fenomenului rusesc rămâne polemică sauapologetică: nu avem deocamdată ba­zele istorice, psihologice şi geopolitice pen­tru a vorbi din interior… O spune chiar prologul volumului: „Occidentul a fost fascinat de Rusia. Din prima clipă când a luat contact cu ea, s-a întrebat cu cine are de-a face. A fost atras şi s-a temut de ea. A încercat s-o includă în lumea lui, a încercat s-o expulzeze; n-a reuşit nici una, nici alta“. Nu putem nega această atracție, chiar dacă ex­pri­marea ei stereotipă (caviar, votcă, ba­la­laikă, reni și Gazprom) nedreptățește re­alitatea, evident mai complexă.

Sumarul Sfintei Rusii spune tot despre de­cupajul ales, iar premisa de la care pleacă autorul francez e aceea că imaginarul slav – şi esenţiala lui simbioză cu cel european – se întemeiază pe o minciună. O min­ciună cu două feţe: una ţaristă (Rusia spi­rituală şi naivă vs. Europa materialistă şi impură). Şi una comunistă: utopia s-a realizat (pentru a vă convinge, e suficient să credeţi ce vă arătăm). Personal, văd în ambele mistificări un apăsător sentiment de inferioritate, dublat printr-o ine­ga­labilă vocație scenografică. Prezentarea or­todoxiei ruse ca succedaneu al tradiţiei patristice răsăritene, sincronizarea manu militari cu civilizaţia europeană – iată ma­teria unei asemănări butaforice şi sediul unei orgolioase diferenţe, mereu pro­cla­mate. Complex de cetate asediată, dar şi dans de hetairă care se vrea sedusă, ad­misă, consacrată nupţial. Metafora majoră a Rusiei râmâne Matrioșka – păpușa pic­tată prin care sufletul slav se pune mereu în abis. Pentru noi, românii, această mu­zică sună oarecum cunoscut. Există si­mi­litudini şi diferenţe de scară. Avantajul nostru este acela că – mult mai mici fiind – am reacţionat la paternalismul oc­cidental prin atitudini psihodramatice mai puţin convulsive.

Problema endemică a Ru­siei ţine de pretenţia com­petiţiei geopolitice, pe pi­cior de egalitate, cu Europa (şi apoi SUA). Rusia cons­truită pe teologia politică a Sinoadelor ecumenice, Ru­sia modernizată cripto-protestant prin despoţii luminaţi, Rusia sfâşiată în­tre panslavism şi capitalism are ca zestre genuină doar teritoriul şi patrimoniul imaterial al unei „energii spirituale“ necuantificabile. Sigur că a produs o mare cultură – de la artă sa­cră şi poezie până la ştiinţe, filosofie, te­o­logie, muzică, film sau gândire politică. Toate capodoperele create în spaţiul rus au fost însă adaptări ale geniului occi­den­tal la geniul rus. Sankt Petersburg, bună­oară, e piramida baltică, ridicată pe sche­lete anonime de sclavi, sub îndrumarea arhitecţilor italieni, francezi sau germani. Baletele ruseşti sunt importate din co­re­grafia franceză şi reexportate, cu succesul unui fals exotism, la Paris. Periplul Eca­terinei a II-a pe Volga, cu malurile ame­najate pastoral de Potemkin, copiază fan­teziile bucolice ale Mariei Antoaneta, la Petit Trianon. Numai că ţarina nu este de­capitată de popor…, ci îl striveşte somp­tuos, profitând de religioasa lui adoraţie imperială. Automobilele şi ceasurile ru­seşti sunt produse în fabrici germane, mutate la bucată în stepa siberiană. Tot ce face gloria Rusiei este importat, modificat, transfigurat, deci 100% autohton!

Cultura rusă este liturgică, res­ponsorială, mimetică, reactivă sau matricială: are, psihanalitic şi în durata lungă, toate atri­butele simbolice ale figurii fe­minine. O cuminţenie fertilă, o plasticitate vertiginoasă, o formidabilă vitalitate, un spor de umanitate autentică şi totuşi histrionică, iluzionistă, spectaculară. În termeni jungieni, cu tot cu anacronica lor incorectitudine de gen, Occidentul re­pre­zintă animus, Rusia, anima. E şi un alt mod de a recunoaşte că Rusia şi Occi­dentul sunt arhetipal inseparabile, ca ipos­taze ale uneipsyche indo-europene de obârşie comună.

Cartea recenzată pune în joc istoria Ru­siei, de la Ivan cel Groaznic la Putin. E o cronică a violenţei, iraţionalităţii, auto-mesianizării. Dincolo de clişeul logocentric (Occidentul e Raţiunea), există în ase­me­nea serii descriptive destul „adevăr“ per­ceput ca atare, de ambele părţi. De secole, Rusia pendulează între a fi altceva şi a fi totuna cu spiritul european. Se vrea acolo şi totuşi deasupra, mai ales când te­me­iurile doritei sale întâietăţi vin dintr-un duh al smereniei, adică al slăbiciunii exal­tate la modul paulin. Rusia face obiectul unei autosacralizări cripto-păgâne. E di­vi­nizată idolatru, dincolo de retorica na­ţionalismului clasic, de secol XIX. Iubită mistic, ea apare ca un soi de a patra per­soană a Treimii, Sophia necreată, care transcende spaţiul şi timpul şi imprimă istoriei universale un sens sacrificial. Ce­lebra frază dostoievskiană – „frumusețea va mântui lumea“ – spune totul și, de fapt, nimic.

A cunoscut şi mistica apuseană „nebunii“ săi, nefiind scutită de hiperbole, excese şi comportamente aberante. În cazul Rusiei, amintita „nebunie pentru Hristos“ devine cumva ideologică şi se obiectivează ca ra­ţiune de stat. Nu doar în cazul emblematic al unui Rasputin, ci în însăşi stilistica de­ciziei strategice. Besançon notează omni­prezenţa discursivă a „suferinţei“, privită ca pedeapsă a unui păcat binecuvântat (felix culpa!), în contrast cu virtutea „res­pingătoare“ a ţărilor europene, unde fal­sul vine din superbia calculului etic. Toate ismele apusene prind rădăcini fanatice şi se ciocnesc pe scena intelectuală a Rusiei moderne, unde zelul neofit preface ten­siunea doctrinelor în teribile conflicte tri­bale. Socialismul, liberalismul, cato­li­cis­mul, anarhismul, nihilismul, narodni­cismul, pacifismul, panslavismul, avangar­dismul, comunismul, militarismul, na­ţionalismul exprimă o „gândire car­ni­voră“, asemănătoare cu flora gnos­ticis­mului elenistic. Singurul numitor comun rămâne Rusia autosacralizată, poligon al mântuirii lumii printr-o iubire fără speranţă şi alternativă. Chiar şi perioada sovietică se hrăneşte din continua luptă a „dreptei credinţe“ leniniste cu erezia, în numele adevărului unic, extras din crimă, represiune şi „purificare“ torţionară.

Alain Besançon povesteşte cu da­te şi fapte, în finalul cărţii sale, iluzia când inocentă, când per­versă a numeroşilor inte­lec­tuali francezi seduşi de Rusia sau cum­păraţi de Moscova comunistă, pen­t­ru a-i ser­vi drept cai troieni în „pu­treda“ cita­delă occidentală. Francezii, de stânga sau de dreapta, au crezut că Rusia leni­nis­tă le continuă Revoluţia… Şi cum să nu fie mag­netic atraşi de un spaţiu un­de tot ce e con­strângere normativă se to­peşte în poem, contemplaţie şi defulare bru­tală? Poţi com­para geometria vegetală de la Ver­sailles cu in­finitele păduri de me­steacăn din taiga? Să re­cunoaștem: „o min­ciună mare cât seco­lul“continuă ast­fel să ali­menteze nos­talgia barbariei, ca izbăvire a civili­za­tu­lui co­rupt. Putem spune, resem­nați, că ma­re­le joc e departe de finalul său imposibil… //

 

ALAIN BESANÇON, Sfânta Rusie; traducere Vlad Russo; Editura Humanitas, 2013, 165 p.

Ultima ora:

ObservatorCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

PoliticDragoș Preda: #DezvoltamPrahova #DezvoltamPrahovaInteligenta

EconomieCosmin Ghiţă: Nu excludem în acest moment o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente în conexiune pentru retehnologizare

ExternBarbu Mateescu: ”Anti-contemporaneitatea face un pas înapoi”

SocialCsibi Magor: Am avut cu toții un an greu. Dar putea să fie mult mai greu

EvenimenteDan Mihalache: “Understanding the Romanian Diaspora – Diaspora mobilisation during COVID-19”

CulturaCristina Popescu: Cele mai recente aprecieri internaționale ale mărcilor poștale românești, materializate în două premii Nexofil

EditorialAndrei Stoian, Alexandru Georgescu și Radu Magdin la emisiunea Sfere de Interes



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe