OraNoua.ro
Publicat în 1 iulie 2015, 16:30 / 150 elite & idei

Teodor Baconschi: Soarta turcită a unui Mesia levantin

Teodor Baconschi: Soarta turcită a unui Mesia levantin

de Teodor Baconschi

Recomand cartea Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia, scrisă de Andrei Cornea, pentru conținutul ei teologico-filozofic: o desfătare pentru orice amator de istorie comparată a religiilor.

 

Există varii și solide motive pentru a-l ad­mira pe Andrei Cornea. Profesorul este un eru­dit umanist și un spirit civic discret, dar consecvent în apărarea valorilor juste; un traducător din clasici, dar și un eseist care a cul­tivat istoria ideilor cu un ta­­lent narativ invidiabil. Poate că această din urmă ipos­tază l-a împins pe An­drei Cornea spre proiectul re­cent concretizat:Ui­mi­toa­rea istorie a lui Șab­ba­tai Mesia (Humanitas, 2015).

Subtitlul „roman istoric“ e doar o etichetă con­ven­țio­nală. Autorul e prea inteligent pentru a nu fi fost primul și cel mai avizat critic al propriei creații: „contaminat fiind, s-ar zice, de spiritul Barocului, în timpul că­ruia se petrec întâmplările principale po­vestite în această carte, Autorul și-a per­mis să amestece în ea mai multe genuri literare, fragilizând la maximum se­pa­rările clasice dintre ele. Astfel, a scris un text care este, câte puțin, istorie, dia­log filozofico-teologic, roman și co­men­ta­riu politic, unde partea ținând de «fap­te», aceea de interpretare a «faptelor» și aceea de imaginație liberă sunt ames­tecate până la relativa indistincție pen­tru un ochi neavizat“ (p. 333). Așa este! Cartea e un eșafodaj postmodern de ci­ta­te, aluzii, fapte, idei și reflecții în care ce­le câteva personaje (protagoniștii dialo­gu­lui central și cele pasagere) sunt irealizate printr-un exces constant de teoretizare. În viața reală, aproape nimeni nu s-ar ex­prima așa, replicile ar fi mult mai scurte și rapide, decorul ar fi mai puțin teatral, adică schematic. Și totuși, cartea are o rea­litate a ei, care nu ține de realism și de con­venția epică balzaciană, ci de psi­ho­dra­ma personajului central: Șabbatai Țevi – un Mesia evreu din secolul XVII, personaj aproape uitat și totuși foarte important în Levant. Figură aparent exotică și mar­gi­nală, acest cabalist din Smirna a cunoscut un destin paradoxal și spectaculos, pe ca­re Andrei Cornea îl recuperează detaliat și simpatetic.

Au existat și alți „Mesia“ născuți în iu­daism – o carte pe care am citit-o în anii ’90, la Paris, număra vreo 60… Toți au avut inevitabile trăsături cristice și mai toți s-au „bucurat“ de o moarte violentă, care i-a aruncat în legendă sau în anonimat. În ca­zul lui Șabbatai Țevi (1626-1676), calcul cristic e frapant atât prin apariția pro­fe­tu­lui precursor – Nathan din Gaza (pe post de Ioan Bo­te­zătorul) -, cât și prin soția lui Sara, care amintește de strămoașa ei avraamică, dar și de Maria Magdalena, așa cum apare aceasta în anu­mite evanghelii apocrife. Eroul are (pe deasupra) și trăsături pauline: misionar obstinat, cu note extatice, di­plomat pragmatic și me­diator cu multiple tactici, respins de main­streamul rabinic al iudaismului sefard, însă bine primit în mai rusticul iudaism așkenaz, omul acesta a creat o sectă care, se zice, există și azi: sabatienii. E ceva, aici, și o spun nu doar de dragul eufoniei calamburistice, asemănător cu se­bas­tia­nis­mul portughez și cu sabateenii din Petra… Ca și fantasmaticul rege cruciat al Lu­si­taniei sau vechii negustori de smirnă din de­fileul iordanian, Șabbatai Țevi are ca­pa­citatea de a-și secreta legenda, de a în­flă­că­ra imaginația justițiară a maselor opri­mate, dar și de a lega punți interreligioase: o parte dintre sabatieni au îmbrățișat for­mal islamul, pentru a supraviețui sub ca­muflaj otoman, alții au întărit o disidență în cadrul iudaismului: toți însă au profitat de nonconformismul fondatorului pentru a se elibera de presiunea Torei și a for­ma­lismului fariseic. Au reinventat relația cu Yahve (a cărui tetragramă sacră este con­s­tant și „eretic“ pronunțată de Șabbatai) pe o bază neognostică și sincretistă. Se poa­te spune că omul din Smirna a pregătit în plin Iluminism terenul emancipării mo­derne a evreilor.

Am văzut pe YouTube un film documentar despre donmeh – echivalentul postotoman almaranilor din Spania Inchiziției… Acești credincioși evanescenți, care practică en­dogamia și își trăiesc identitatea mozaică secret, obscur, în șoaptele unei conspirații fără obiect, au și uitat, poate, de Șabbatai Țevi, Adonisul cu talente de tenor care, sub mantia sa verde, se proclamase Rege al Iudeilor: un rege baroc, într-adevăr, plin de răsfrângeri speculare, dar fără ni­cio minune la activ: un adevărat erou al Ra­țiunii moderne, care-și caută mântuirea în pofida scepticismului său universal. Ro­manul lui Andrei Cornea este, în fond, o apo­logie (prin intermediari) a credinței: nu a unei credințe, ci a credinței „care întoarce pe dos sufletele oamenilor, le în­fierbântă sângele și le schimbă decisiv vederile. Tot ea îi face mai puternici su­fletește, cu voință oțelită, solidari cu cei de aceeași credință, dușmani de moarte cu cei ce n-o au: nimic nu-i mai poate opri, imposibilul e șters din vocabularul lor, nefirescul le-a devenit prieten, ab­sur­dul – însoțitor. Credința dă acum sens Universului și măreție vieții oa­me­nilor respectivi; necazurile se pot acum îndura mai ușor, umilințele personale sau comunitare devin inteligibile și ca­pă­tă valoare și soluție, bolile și durerea par­că pierd din ascuțiș, moartea însăși se îmblânzește, devenind o mângâiere“ (p. 308). Cam asta e concluzia pietismului baroc (Șabbatai e contemporan cu jan­se­nismul pascalian de la Port Royal). Într-o lume terestră deja terorizată de tăcerea spa­țiului cosmic aparent nesfârșit, ai ne­voie de credință, care e un altfel de a pro­cesa (rațional) realitatea irațională (e aici, așadar, un anti-hegelianism radical, an­ticipând, mutatis mutandis, gândirea lui Kierkegaard).

Nu are sens să fac rezumatul biografiei me­sianice romanțate de Andrei Cornea pe te­meiul unei cercetări masiv inspirate de luminile lui Gershom Scholem. Cititorii căr­ții vor descoperi singuri meandrele ca­re-l conduc pe Șabbatai Țevi de la Smirna la Salonic, apoi în închisoarea de lux Gal­li­poli sau în exilul albanez de la Dulcigno (un­de apare ca o nălucă și un oier valah!). Recomand în schimb cartea pentru con­ți­nu­tul ei teologico-filozofic: o desfătare pen­tru orice amator de istorie comparată a religiilor. Teme cabalistice și talmudice subtile se înșiră ca perlele pe firul dia­logului dintre doctorul „voltairian“ și ami­cul său sabatean, gata să părăsească Sa­lo­nicul în cadrul „schimbului de populație“ dintre Ankara Junilor Turci și Atena na­țio­nalistă a anilor ’20. Stilul în care curge aceas­tă poveste cu tâlcuri adânci este deo­potrivă elevat, ironic și tandru, iar stră­lu­cirea ei de ansamblu mă face să presupun că textul nu i-ar fi displăcut principelui Dimitrie Cantemir.

revista22.ro

Ultima ora:

ObservatorGabriel Sicoe: Dacia – prima poziție în Topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est.

PoliticRemus Borza a răbufnit: Pot fi acuzați de TRĂDARE a interesului național. De unde vine salvarea României

EconomieGabriel Sicoe: Dacia – prima poziție în Topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est.

ExternCorina Crețu: Cheltuirea atentă a banilor europeni înseamnă capacitatea de a răspunde eficient la nevoile cetățenilor

EvenimenteLA MULȚI ANI, CLUB ROMÂNIA!

CulturaSever Voinescu: Cultura de Wikipedia

SocialNicusor Dan da in judecata PMB pe marginea proiectului Cismigiu

MoldovaIulian Chifu: Chişinăul mănâncă forţat „salamul feliat“ al lui Putin în Transnistria



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe