Matei Bogdan
Publicat în 1 iulie 2020, 13:58 / 137 elite & idei

Teodor Baconschi: Stânga, dreapta…

Teodor Baconschi: Stânga, dreapta…

Stânga, dreapta… Totul a pornit din hemiciclul parlamentului iacobin… În fapt, omul întreg e și compasional, și dornic de ordine. Are inimă, dar și rațiune. Vrea deopotrivă dreptate socială și libertate individuală. Ar dori să prezerve ce s-a dovedit valid în experiența generațiilor anterioare și să sprijine inovația sau reformele politice. Vrea să trăiască într-un stat coerent, dar și într-o piață unde tranzacțiile dintre oameni se desfășoară nestânjenit. Fiecare avem o latură ”de stânga” și una ”de drepta”.

Bine, mă veți întreba, dar de ce nu alegeți stânga? Pentru că extrema stângă a produs comunismul, care a ucis 100 de milioane de victime și e încă viu prin reciclări culturale vizibil influente, pe când extrema dreaptă a produs nazi-fascismul, care e mort demult, condamnat internațional și interzis prin lege. Pentru că prefer realismul creștin, utopismului socialist. Pentru că nu împing umanismul până la apostazie și ateism: dacă Dumnezeu nu e prezent în lume, lumea (și viața oamenilor) oscilează între non-sens și măcel. Pentru că un credo conservator – clar minoritar – apără dreptul la melancolie, idealul nobleței personale, cavalerismul, curajul, moderația și respectul față de geniul deja exprimat al umanității.

Și mai am un motiv: se prea poate să găsesc chiar și prostie sau paseism idolatru printre oamenii de dreapta, dar cel puțin nu descopăr în ei ipocrizia stângii-caviar din marile corporații, establishment-ul de la Hollywood, sau patronii miliardari ai presei mainstream. Ipocrizia eugenistă, în ochii căreia toți cei nesupuși gândirii unice (a corectitudinii politice) sunt niște retardați odioși care trebuie eliminați (deocamdată prin stigmatizare). Ipocrizia celor care, ca să o ducă și mai bine, mimează empatia, solidaritatea și filantropia, exhibându-și obscen bunele intenții, generozitatea și spiritul de sacrificiu. Care declară că știu cum arată viitorul și care se văd pe ei înșiși ca elită avangardistă și garanție a civilizației, deși își urăsc istoria, detesta credința înaintașilor și visează la sinteza post-umanistă dintre biologie și robotică.

Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

PoliticLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

EconomieRăzvan Nicolescu: Mizele regionale ale jocurilor din energie (Op-ed)

ExternDan Mihalache: Nu uitați să aplicați în următoarea perioadă pentru a vă proteja dreptul curent de a locui, munci și studia în Marea Britanie

SocialGeorge Butunoiu: Realitatea la zi – Minte-mă frumos! Mituri și ipocrizie în lumea corporatistă – George Butunoiu

EvenimenteMarian Murguleț: Videoconferința „Digitalizarea României și Tehnologia 5G” / „Cartea electronică de identitate va face ireversibilă transformarea digitală a României”

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard

EditorialMirela Iovu: Efectele disruptive ale COVID-19. Digitalizarea, noul model de afaceri in contextul pandemiei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe