OraNoua.ro
Publicat în 17 iunie 2015, 16:32 / 169 elite & idei

Titus Corlățean a avut o întrevedere cu ministrul turc al Afacerilor Externe

Titus Corlățean a avut o întrevedere cu ministrul turc al Afacerilor Externe

Președintele Comisiei speciale comune a Parlamentului pentru aderarea României la Spațiul Schengen, senatorul Titus Corlățean, a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Mevlut Cavusoglu, care efectuează o vizită oficială la București, la invitația omologului său român.

Potrivit unui comunicat de presă remis joi AGERPRES, în timpul discuțiilor de miercuri, Titus Corlățean a reiterat angajamentul ferm al autorităților române de susținere a procesului de aderare a Turciei la UE, inclusiv demersurile României pe lângă partenerii europeni pentru deschiderea unor noi capitole de negocieri UE — Turcia.

În context, ministrul turc al Afacerilor Externe și-a manifestat aprecierea față de susținerea constantă manifestată de România atât pe canal guvernamental, cât și parlamentar.

Totodată, cei doi oficiali au trecut în revistă și stadiul relațiilor bilaterale româno — turce, „care îmbracă forma unui parteneriat strategic, fapt reflectat în contactele politice la nivel înalt, cât și la nivel economic — comercial și în domeniul securității între cele două state”, dar și ultimele evoluții din Orientul Mijlociu.

În ceea ce privește situația din Orientul Mijlociu, discuția s-a concentrat asupra necesității „coagulării unui efort internațional de amploare pentru combaterea acțiunilor teroriste fără precedent desfășurate de ‘Statul Islamic’ (ISIS)”, dar și asupra oportunității organizării unei sesiuni speciale a Consiliului de Securitate al ONU, dedicate acestui subiect.

”În acest context, ministrul turc de Externe a subliniat necesitatea manifestării în continuare a solidarității internaționale cu statele care au de gestionat un flux uriaș de refugiați, așa cum este cazul Turciei, care găzduiește în prezent aproximativ două milioane de refugiați sirieni. Oficialii român și turc au trecut, totodată, în revistă ultimele evoluții politice din Turcia, după recentele alegeri parlamentare desfășurate în această țară și respectiv din România, subliniind în consens importanța stabilității și a rolului jucat de cele două țări în arhitectura de securitate a regiunii noastre”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ultima ora:

ObservatorMugur Cozmanciuc: Am semnat pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român

PoliticMugur Cozmanciuc: Am semnat pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român

EconomieMihaela Bîtu, la MEET THE CEO: Cum a fost anul pandemiei

ExternCorina Vintan: I feel sad for all human beings involved in the never ending conflict between Israel and Palestinian territories

SocialAndrei Stoian: Nu mai bine v-ați da mâna pentru o inițiativă faină de promovare a lecturii în mediul rural?

EvenimenteVictor Vevera: “BLOCKCHAIN TECHNOLOGY – APPLICATION AND INNOVATION TOWARDS TRANSFORMATIONAL BUSINESS” continua cu modul 5 / Speaker: Prof. Dr. Alfred TAUDES

CulturaDan Mircea Cipariu: #ZiuaAdolescenților

EditorialMirel Palada: Libertatea, această primejdie de care ne apără stăpînii noștri ce ne vor binele cu de-a forța



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe