OraNoua.ro
Publicat în 15 ianuarie 2014, 01:12 / 174 elite & idei

Traian Halalai: EximBank pregăteşte lansarea Asociaţiei Române a Exportatorilor

Traian Halalai: EximBank pregăteşte lansarea Asociaţiei Române a Exportatorilor

EximBank a demarat procesul de înfiinţare a Asociaţiei Române a Exportatorilor – AREX, proiect care îşi propune să contribuie la promovarea companiilor româneşti ce derulează tranzacţii comerciale internaţionale şi la consolidarea prezenţei româneşti pe pieţe externe, au anunţat reprezentanţi ai băncii.

„Considerăm că EximBank se află în prezent într-o etapă de dezvoltare care îi permite să se poziţioneze ca un factor de coagulare a comunităţii exportatoare româneşti şi de aceea banca a demarat procesul de înfiinţare a unei asociaţii dedicată exportatorilor, organizaţie care să crească gradul de reprezentativitate şi coerenţă la nivel asociativ. Premisele de la care am pornit acest proiect au fost tendinţele care se manifestă în economie, în general, şi în tranzacţiile comerciale internaţionale – în particular, dar, mai ales, feedback-ul primit în cadrul întâlnirilor pe care le-am organizat cu reprezentanţii mediului de afaceri care, în majoritate, au reclamat necesitatea unei schimbări de abordare pentru acest segment important al economiei româneşti”, arată preşedintele EximBank, Traian Halalai.

Ca iniţiator al acestui proiect, EximBank va face toate demersurile necesare constituirii şi funcţionării Asociaţiei Române a Exportatorilor – AREX, participarea la acest proiect fiind deschisă oricărui exportator, fără să implice o contribuţie financiară.

AREX va oferi companiilor membre, acces la informaţii cu privire la oportunităţile de afaceri din afara României, facilitarea participării la evenimente de business internaţionale sau misiuni economice oficiale, acces la materiale de informare şi analiză studii de piaţă şi crearea unui cadru pentru dezvoltarea de reţele de afaceri (networking) şi de comunicare.

‘Pentru EximBank, AREX va reprezenta încă un canal prin care banca va pune în aplicare rolul pe care este obligată să îl îndeplinească în conformitate cu statutul său de susţinător al mediului de afaceri românesc şi al tranzacţiilor internaţionale’, a precizat Halalai.

EximBank (Banca de Export-Import a României) este o instituţie specializată pe finanţare, garantare şi asigurare şi susţine activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a sectorului IMM şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe