Adriana
Publicat în 3 mai 2017, 17:15 / 214 elite & idei

Valentin Lazea: Adevăr şi democraţie

Valentin Lazea:  Adevăr şi democraţie
+ Observator

Rândurile de mai jos constituie reflecţii prilejuite de prelegerea „Ştiinţă, adevăr, democraţie. O alianţă problematică?” susţinută de dl. profesor universitar dr. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti.

Una din temele fundamentale de dezbatere a constituit-o explicarea cauzelor pentru care părerea experţilor pare să-şi fi pierdut din credibilitate în lumea contemporană. Printre explicaţii figurează „suspecţii obişnuiţi”, precum: democratizarea informaţiei făcută posibilă de tehnologia modernă; tendinţa indivizilor de a relaţiona doar cu grupurile care le împărtăşesc opiniile, indiferent de adevărul conţinut de acestea; erorile de judecată (sau de cinste) ale experţilor în anumite episoade-cheie, care au dus la diminuarea credibilităţii acestora.

La această listă eu aş vrea să adaug o explicaţie suplimentară. Astfel, trebuie să ţinem seama de faptul că ştiinţele sociale, în general, nu constituie ştiinţe deterministe (în care cauzei x îi corespunde întotdeauna efectul y, date fiind condiţiile iniţiale), ci sunt ştiinţe probabiliste (în care efectul y apare cu o anumită probabilitate p). Cu alte cuvinte, opinia expertului în ştiinţe sociale este a priori contestabilă, deoarece nu există nici o garanţie că în realitate evenimentul prezis de expert se va petrece cu necesitate. Mai mult decât atât, a priori oricine poate clama faptul că are dreptate, ataşând evenimentului respectiv orice probabilitate cuprinsă între zero (eveniment imposibil) şi unu (eveniment cert). Impresia creată este aceea că, în ştiinţele sociale la fel ca şi într-o serie de ştiinţe naturale, precum climatologia, oricine poate avea dreptate (în funcţie de cum cad zarurile probabilistice) şi că nu ar mai fi nevoie de experţi. Un episod care pare a confirma această teorie este comportamentul economiei britanice după Brexit, când căderea prezisă de experţi nu s-a produs. Nimeni nu stă să-şi bată capul de ce respectiva contracţie economică nu a avut loc; poate din cauza reînvigorării economiei europene, principalul partener al Marii Britanii; poate din cauza faptului că negocierile pentru Brexit încă nu au început; poate datorită performanţei excepţionale a sportivilor britanici la Olimpiada de la Rio, sau din desconsiderarea altor factori (precum dosarul scoţian sau cel nord-irlandez).
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/valentin-lazea-bnr-adevar-si-democratie-16255388

Ultima ora:

ObservatorMarian Staș: În România vor funcționa 60 de școli-pilot unde elevii își vor putea alege o parte din materiile de studiu

PoliticCristian Diaconescu, în vizită de lucru în județul Alba

EconomieTraian Halalai: Focus pe identificarea de soluții pentru sprijinirea militarilor veterani din teatrele de operații

ExternTeodor Baconschi: Regimurile din China și Rusia joacă pe ideea că indivizii preferă prosperitatea înaintea drepturilor

SocialMarian Staș: În România vor funcționa 60 de școli-pilot unde elevii își vor putea alege o parte din materiile de studiu

EvenimenteAdrian Hatos, la evenimentul DEVISE – The 3rd Digital Session of EYP Romania – intitulat „Democracy as our sole future”

CulturaCristina Popescu: Pictorul Dimitrie Știubei, un pictor de …marcă

EditorialBarbu Mateescu: O dispută din care câștigă o singură persoană și un singur partid



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe