OraNoua.ro
Publicat în 12 iunie 2013, 20:00 / 231 elite & idei

Valentin Lazea: Câteva erori ale elitei românești

Valentin Lazea: Câteva erori ale elitei românești

de Valentin Lazea

Gândurile de mai jos mi-au fost inspirate de lectura eseului ”Încotro se îndreaptă capitalismul românesc”, ai cărui autori, Daniel Dăianu și Bogdan Murgescu, au avut amabilitatea de a mă invita să îl discut în cadrul unei mese rotunde organizate de Fundația Friedrich Ebert.

Dintre cele opt reforme redomandate de autori încă din preambul, m-am oprit cu analiza la următoarele două:

-, funcționarea instituțiilor și a impozitării ar trebui să transmită un mesaj de echitate către cetățeni;

-, România trebuie să își regândească modelul de creștere.

Cu privire la prima recomandare, cred că se poate face constatarea că elitele românești nu au dat prea multă importanță, de-a lungul istoriei, soartei categoriilor mai defavorizate, considerând probabil (în mod eronat) că dezvoltarea economică poate avea loc chiar și în condițiile în care o mare parte a populației este exclusă.

De altfel, autorii eseului constată că, în perioada interbelică, ”inegalitatea mare dintre venituri, respectiv sărăcia țăranilor, făceau ca piața internă să fie prea limitată pentru a permite o dezvoltare decisivă a producției industriale”. Este aceasta o constatare care sună destul de familiar și în zilele noastre.

Dar cel mai bine a surprins fenomenul Lucian Boia care, într-o carte recentă, citează dintr-un jurnalist american prezent în România în perioada interbelică. Acesta, fiind oripilat de coexistența la doi pași a luxului cu penuria, facea remarca că dintre toate țările vizitate de el România merita cel mai mult o revoluție bolșevică.

Dezinteresul, nepăsarea elitelor față de soarta celor săraci poate fi exemplificată în fel și chip pentru perioada post-1989.

a- Decizia de la începutul anilor 90 de a nu mai avea repartiții în mediul rural după terminarea facultății pentru profesori și medici. Așa cum era de anticipat, această decizie a dus, după două decenii, la absența din multe localități rurale a unor servicii minime de educație și sănătate, făcând din egalitatea de șanse o noțiune lipsită de conținut.

Desigur, se pot gândi și soluții alternative (de genul alocării unei cote-parte a locurilor de studiu la facultățile de stat cu profil medical și didactic pentru liceeni provenind din mediul rural, sub angajamentul acestora de a profesa în localitatea de baștină), numai că pentru aceasta e necesară o reala voință politică.

b- Proliferarea de la sfârșitul anilor 90 a sistemelor de pensii ocupationale, prin care categoriile de regulă mai bine plătite (juriști, militari etc) își vărsau contribuțiile de pensii la fonduri speciale, evitând ”cazanul comun” și crescând, astfel, nesustenabilitatea sistemului de pensii.

c- Trecerea de la mijlocul anilor 2000 la cota unică de impozitare. Aceasta a avut, indiscutabil, efecte pozitive la nivel microeconomic (scăzând presiunea fiscală), dar a avut efecte perverse la nivel macroeconomic, fiind o măsură pro-ciclică și alimentând un consum nesustenabil, pe datorie.

De asemenea, la nivel social, această măsură care i-a făcut pe cei relativ bogați să câștige foarte mult, iar pe cei relativ săraci să câștige foarte puțin, a adâncit discrepanțele de venituri și a șubrezit solidaritatea socială. Coeficientul Gini, care arată inegalitatea dintr-o țară, a crescut în România la 30,6 % în 2009, peste media UE, așa cum arată autorii studiului.

d- Faptul că majoritatea celor înstăriți circulă cu automobilul a făcut ca aproximativ 95% din investițiile în infrastructura de transport să fie alocate autostrăzilor, în timp ce calea ferată (pe care circulă cei cu mai puțină dare de mână) a fost permanent subfinanțată.

Aceste exemple, și altele asemănătoare, arată că elitele românești nu au avut niciodată ca obiectiv reducerea decalajelor din societate, fiind prea puțin interesate de soarte celor mai defavorizați.

Pentru a fi corecți, trebuie să spunem că nici aceștia din urmă nu au pierdut nici o ocazie de a extrage rente de la stat.

Răspunsul administrațiilor a constat într-o serie de politici populiste, destinate să dea iluzia interesului pentru defavorizați.

În realitate, respectivele politici nu numai că nu au contribuit cu nimic la reducerea decalajelor sau la creșterea sentimentului de fairness, ci au reprezentat o imensă risipă de resurse. Câteva exemple în acest sens:

a) menținerea la niveluri artificial scăzute a prețului utilităților (gaze, energie electrică), deși o bună parte a populației și-ar putea permite să plătească un preț de piață, iar pentru cei nevoiași (și numai pentru aceștia) ar trebui acordate subvenții.

Actuala subvenție prin preț pentru întreaga populație (bogați și săraci) este suboptimală și îi ține departe pe cei care doresc să investească în domeniu.

b) acordarea alocațiilor pentru copii tuturor familiilor, bogate și sărace, în loc de o țintire a acestora numai către cei nevoiași.

c) acordarea a 12 călătorii gratuite pe CFR tuturor pensionarilor (circa 5 milioane), indiferent dacă aceștia își permit să achite costul călătoriei.

Recapitulând, avem o situație în care: elitelor nu le pasă de soarta conaționalilor mai nevoiași; aceștia din urmă se angajează, la rândul lor, ori de câte ori au ocazia, în activități de căutare de rentă, iar politicile publice rezultate sunt populiste, risipitoare de resurse și nu fac nimic pentru diminuarea decalajelor sociale.

***

Cu privire la cea de-a doua recomandare, conform căreia România ar trebui să-și regândească modelul de creștere, părerea mea este că acest lucru se întâmplă deja.

Evoluția favorabilă a exporturilor din primele luni ale anului arată că ne situăm într-un cu totul alt model față de creșterea bazată pe consum din 2004-2008.

Important acum este să nu stricăm, prin măsuri insuficient gândite, această nouă paradigmă de creștere.

De exemplu: este îngrijorător cu câtă nonșalanță vorbesc politicienii despre alternativa reducerii CAS versus cea a reducerii TVA, ca și când cele două opțiuni ar fi echivalente.

Or, în timp ce reducerea TVA ar încuraja creșterea consumului (și o revenire, pe această cale, la un model bazat pe consum), reducerea CAS ar încuraja munca și ar crea competitivitatea exporturilor românești.

O altă discuție importantă este cea legată de ritmul creșterii economice. Mulți comentatori pun sub semnul derizoriului actuala creștere economică, de circa 2%, uitând că UE are în medie o creștere de zero la sută.

Cu alte cuvinte, are loc o convergență (fie ea și înceată) a României cu media UE. Mai mult, în 2012, dacă eliminăm influența negativă a anului agricol slab, am fi avut o creștere economică de 2,1%. Aceste cifre arată că, și în cazul în care UE nu crește deloc, România are posibilitatea să crească constant în ritmuri de circa 2% anual, micșorând treptat decalajul față de media UE.

De altfel, dacă am extrapola acest diferențial de creștere de 2% pe an, am vedea că, de la circa 48% în prezent, România ar putea ajunge la circa 60% din media europeană în decurs de 10 ani, și la circa 75% din media europeană în decurs de 20-25 de ani.

Nu este puțin lucru dacă, pornind de la 32% din media europeană în 1989 s-ar ajunge, în doua generații, la 75%.

Din păcate, cei implicați nu văd lucrurile astfel. Lor li se pare că această convergență este prea înceată, că ritmurile ar trebui accelerate, neținând seama de experiența nefastă a perioadei de boom economic.

Poate că de vină este și incapacitatea societății românești de a se implica în proiecte pe termen lung, aici totul stând sub semnul imediatului și a improvizației.

În concluzie, o altă eroare a elitei românești o constituie credința că decalaje istorice acumulate în secole pot fi eliminate în doar câțiva ani.

De altfel, autorii remarcă această eroare atunci când afirmă: ”Ne dăm seama că schimbările în bine, adică înspre modernizare, nu pot fi rapide și vor solicita aforturi intense pentru încă cel puțin 1-2 decenii sau mai mult”.

***

Valentin Lazea este economistul-șef al Băncii Naționale a României. 
Opiniile prezentate în acest text sunt personale și nu implică poziția BNR.

ANALIZĂ – Daniel Dăianu & Bogdan Murgescu: Which Way goes Romanian Capitalism?

Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

PoliticLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

EconomieRăzvan Nicolescu: Mizele regionale ale jocurilor din energie (Op-ed)

ExternDan Mihalache: Nu uitați să aplicați în următoarea perioadă pentru a vă proteja dreptul curent de a locui, munci și studia în Marea Britanie

SocialGeorge Butunoiu: Realitatea la zi – Minte-mă frumos! Mituri și ipocrizie în lumea corporatistă – George Butunoiu

EvenimenteMarian Murguleț: Videoconferința „Digitalizarea României și Tehnologia 5G” / „Cartea electronică de identitate va face ireversibilă transformarea digitală a României”

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard

EditorialMirela Iovu: Efectele disruptive ale COVID-19. Digitalizarea, noul model de afaceri in contextul pandemiei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe