Matei Bogdan
Publicat în 2 octombrie 2019, 18:12 / 80 elite & idei

Valentin Lazea: Continuarea relaxării cantitative: Activismul BCE și nocivele sale consecințe (II)

Valentin Lazea: Continuarea relaxării cantitative: Activismul BCE și nocivele sale consecințe (II)

În acest al doilea articol din seria consacrată analizei relaxării cantitative practicată de Banca Centrală Europeană (BCE), ne vom ocupa de al doilea argument care se aduce în favoarea unei asemenea politici.

  1. Un ritm nesatisfăcător de creștere economică

Stimularea creșterii economice nu constituie un atribut statutar al BCE, spre deosebire de Fed-ul american, care are un obiectiv dual (stabilitatea prețurilor și deplina ocupare a forței de muncă, un proxy pentru creșterea economică).

Așadar, în termeni legali, BCE nu ar trebui să se preocupe de stimularea creșterii economice, aceasta fiind de competența guvernelor naționale, prin politici structurale și fiscal-bugetare. Cu toate acestea, în ultimii ani BCE a manifestat un activism deosebit în domeniu, ajungând să fie percepută ca unicul actor („the only game in town”).

În cele ce urmează, vom arăta cât de nejustificat a fost acest activism.

În Tabelul 1 este prezentată evoluția PIB în Eurozonă în anii care au urmat crizei (2009 – 2019).

Pentru a vedea ce ritm poate fi considerat „satisfăcător” în materie de creștere economică, trebuie să ne referim la PIB potențial, adică la ritmul de creștere sustenabilă care ia în considerare cei trei factori care stau la baza acesteia: capitalul, forța de muncă, productivitatea (totală a factorilor).

Conform unei analize publicate în anul 2018 de Malin Anderson, Bela Szörfi,  Máté Tóth și Nico Zorell („Potential output in the post-crisis period”), creșterea potențială în Eurozonă a scăzut de la circa 2,3% pe an în 1999 la aproximativ 1,7% pe an în 2007 și din nou, până spre 1,5% pe an în perioada post-criză. Acest ritm se compară nefavorabil cu cel al SUA, care este de circa 2% pe an, în primul rând datorită productivității mai scăzute din Europa, precum și numărului mai mic de ore lucrate. Totuși el este mai bun decât cel din Japonia (1% pe an), care suferă în plus de îmbătrânirea forței de muncă.

Dacă așa stau lucrurile, adică dacă Eurozona poate crește sustenabil cu 1,5% la sută pe an, observăm din Tabelul 1 că în perioada 2015 – 2018 ea a crescut, an de an, peste potențial (cu 1,9 -2,5 la sută) și de abia în 2019 se prognozează o creștere sub potențial, de 1,2 la sută.

Pentru a explica faptul că această încetinire este ceva normal, va trebui să recurgem la conceptul de output gap (exces/deficit de cerere). Omenirea fiind lacomă, nu acceptă ca pierderile din perioadele de criză să fie considerate costuri istorice („bygones are bygones”), ci vrea cu tot dinadinsul să le recupereze în perioadele de creștere, prin evoluții ale PIB peste potențial, până când acesta depășește tendința (trend-ul) de creștere prevalentă înainte de criză.

Până când acest lucru se întâmplă, creșterile peste potențial sunt acceptate,  iar situația este prezentată ca un deficit de cerere (output gap negativ). O dată ce creșterea PIB efectiv ajunge să depășească trendul, se vorbește de un exces de cerere (output gap pozitiv). Din Graficul 2 se vede cum trend-ul (linia galbenă) este depășit de creșterea efectivă a PIB (linia albastră) începând cu anul 2017, astfel încât ulterior acestei date avem de a face și în Eurozonă cu un exces de cerere. Prin urmare ușoara decelerare din 2019 este normală, ba chiar este de dorit.

Eforturile BCE de a nu permite o creștere sub potențial nici atunci când acesta este necesară au de a face cu o schimbare majoră de paradigmă în gândirea economică, respectiv efortul de a anula ciclul economic. De milenii se acceptă faptul că economia evoluează ciclic, cu suișuri și coborâșuri. Chiar în Biblie se face referire la șapte ani buni (cele 7 „vaci grase” din visul lui Iacob), urmați de alți șapte ani răi (cele 7 „vaci slabe”). Dar, începând cu mijlocul secolului XX, urmând învățăturile lordului Keynes, tot mai multe bănci centrale au început să practice ceea ce am putea numii „inginerii macroeconomice”, încercând să aplatizeze ciclul economic (să nu mai avem suișuri și coborâșuri), adică să nege însuși modul de funcționare a unei economii de piață, care este, prin definiție, de alternanță dintre exuberanță și pesimism.

De fapt, intenția lui Keynes nu părea a fi demantelarea ciclului economic, ci tăierea „vârfurilor” acestuia, atât pe partea pozitivă (exuberantă), cât și pe partea negativă (pesimistă), prin politici contra-ciclice. Ceea ce a scăpat analizei sale este că, într-o democrație electorală, se vor găsi puțini politicieni care să pună stavilă unei creșteri economice excesive, după cum se vor găsi și mai puțini politicieni care să accepte recesiunile (creșteri negative), chiar dacă acestea reprezintă normalitatea economică. Faptul că politicienii gândesc astfel este destul de grav, dar mult mai grav este că se găsesc macroeconomiști, mulți dintre ei împânzind băncile centrale și ministerele de finanțe, care le validează iluziile, dintr-o înțelegere eronată a lecțiilor lui Keynes. Am ajuns astfel să trăim într-o lume în care creșterile excesive, oricât de mari, sunt acceptate, iar recesiunile, oricât de necesare, sunt respinse. Numai că astfel de inginerii macroeconomice, fiind contra naturii economiei de piață, nu au cum să se termine cu bine.

Putem face o paralelă cu ingineria socială, una dintre cauzele principale pentru care experimentul comunist s-a dovedit un eșec. Nici aceasta nu a ținut seama de adevărata natură a omului, până când realitatea a contrazis-o. Așa cum spunea poetul Mircea Dinescu:

„Trage cortina, Iezechiel. Sfârșit.

Război pierdut. Înger lăsat la vatră.

Experimentul nu  a reușit.

Omul e-un câine. Chiar dacă nu latră”.

În concluzie, intervenția BCE în modelarea ciclului macroeconomic, pe lângă faptul că este nestatutară (nu face parte din obiectivele legale ale acestei bănci centrale), mai este și nocivă, deoarece pare a ignora modul în care e presupusă să funcționeze o economie de piață.

(va urma)

                                                                   (Scrisoare către Mihail Bulgakov)

www.cursdeguvernare.ro

Ultima ora:

ObservatorSergiu Manea: Forbes 30 pentru RO30

PoliticIon M. Ioniţă: Bădălău şi ai lui

EconomieSergiu Manea: Forbes 30 pentru RO30

ExternIulian Chifu: Un game changer în Brexit – Raportul serviciilor britanice privind ingerinţele Rusiei în referendumul din 2016

EvenimenteMireille Rădoi: Un produs de diplomație culturală – Femei remarcabile din România și din Peru

CulturaRadu Preda: Organizatorii memoriei

SocialAndrei Stoian: Sistemul de învăţământ românesc a acumulat o serie întreagă de probleme

MoldovaAndrei Vlasceanu: Tragedie antică şi teatru rusesc la Chişinău



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe