OraNoua.ro
Publicat în 6 aprilie 2016, 18:34 / 190 elite & idei

Valentin Lazea: În apărarea Europei: De ce şi cum trebuie combătut euroscepticismul

Valentin Lazea: În apărarea Europei: De ce şi cum trebuie combătut euroscepticismul

de Valentin Lazea

Rândurile de mai jos au fost inspirate de un studiu lansat recent de Institutul European din România, intitulat “Combaterea euroscepticismului, extremismului/radicalizării şi consolidarea încrederii în valorile europene”
(autori: Sergiu Gherghina, Sorina Soare, Sergiu Mişcoiu). Părerile exprimate sunt personale şi nu implică în niciun fel instituţia BNR.

  1. De ce trebuie “ajutată” Europa?

Constructele sociale complexe, de genul statelor federale sau confederale (SUA, China, India, Rusia etc.) presupun un grad înalt de complexitate. Pentru menţinerea ordinii şi coeziunii lor interne, este necesar un consum mare de energie din partea tuturor actorilor sociali implicaţi. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul Uniunii Europene, care trebuie să armonizeze interesele a 28 de state membre.

Ca şi orice alt construct complex, Uniunea Europeana este ameninţată de entropie (creşterea dezordinii), orice sistem sofisticat având tendinţa naturală de a se desface in părţile componente, pentru a căror funcţionare este necesară o cantitate mai mică de energie. Aceasta întrucât este necesar un efort mult mai mic pentru a conduce o entitate mică (comună, oraş, canton, regiune) decât efortul necesar conducerii şi funcţionării unei federaţii de state.

Acest aport suplimentar şi constant de energie, care să combată entropia naturală, presupune însă un anumit gen de cetăţeni şi de elite, pe care din păcate nu prea îi avem în Europa de astăzi: informaţi, activi, nerăsfăţaţi (neaşteptând totul de la stat) şi, mai mult decât orice, solidari.

Cum performează românii pe această scală de valori? Românii sunt, de regulă, mai activi decât majoritatea europenilor şi mai puţin răsfăţaţi (aşteaptă mai puţin de la stat). În schimb, sunt mult mai slab informaţi despre problemele europene şi, în general, despre problemele politice, economice, financiare, sociale etc. Cantitatea mare de informaţie de proastă calitate deversată zilnic de canalele mass-media autohtone nu compenseaza prin cantitate ceea ce lipseşte în materie de calitate.

De asemenea, românii sunt, de regulă, lipsiţi de solidaritate, chiar între ei (oltenii nu sunt solidari cu moldovenii, ardelenii nu sunt solidari cu muntenii, bănăţenii nu sunt solidari cu dobrogenii etc., iar clasele avute nu au nici un fel de solidaritate cu clasele sărace: politica cotei unice este doar un exemplu în acest sens). Ce să mai vorbim, în aceste condiţii, despre solidaritate cu alte naţiuni europene sau, mai mult, cu naţiuni non-europene (sirieni, irakieni, afghani etc) ?

Pericolul cel mare de aici vine: oricând este posibil să apară în România un partid eurosceptic, condus de un lider carismatic, care să exploateze aceste două vicii fundamentale – lipsa de informare şi lipsa de solidaritate a cetăţenilor. Acesta este motivul pentru care cei ce iubesc Romania şi Europa (cele două fiind consonante) trebuie să depună un efort de zece ori mai mare: este mai greu să fii informat decât neinformat, este mai greu să fii altruist/solidar decât să nu fii, etc.

O paranteză importantă o constituie critica ideii de regionalizare. Aceasta nu poate fi, nici în România, nici în Europa, o cale spre progres. În locul dezvoltării unui ethos european, a unui set de valori europene, adepţii regionalizării ne propun o “spargere” a ethosurilor naţionale în unele regionale (de tip Catalunia, Flandra, Scoţia etc.), ca şi cand Europa nu ar suferi, deja, de un excedent de specificităţi greu de conciliat.

În ceea ce-i priveşte pe susţinatorii români ai ideii de regionalizare, faptul ca unuii dintre ei s-au săturat de “miticisme” şi de “politica dâmboviţeană” poate fi înţeles, dar soluţia nu este enclavizarea României, ci primenirea clasei politice şi a modului de a face politică la Bucureşti.

Mai rău este atunci când ideea de regionalizare are la bază frustrări de genul “contribuim prea mult şi primim prea puţin de la buget”, adică exact o ilustrare a lipsei de solidaritate de care vorbeam mai înainte. Orice comunitate umană cât de cât mai sofisticată acceptă ideea redistribuirii neproporţionale de la bugetul naţional/federal, ca un preţ (mic) pentru coeziunea (supra) statală.

  1. Cât de întemeiate sunt criticile aduse Europei de către eurosceptici?

Pornesc de la o definiţie pe care am preluat-o de la prof. Alina Bârgăoanu, care împarte euroscepticismul într-o variantă “hard” (care doreşte dizolvarea U.E.) şi o variantă “soft” (care propune îmbunătăţiri ale modului de funcţionare a U.E.). Consider că abordările euroscepticilor de tip “soft” merită luate în discuţie, pentru a vedea când (şi dacă) au dreptate pe unele aspecte punctuale. Altminteri, o retragere într-o atitudine de “political correctness” dusă la extrem ar tăia toate punţile de comuniare cu contestarii şi ar fi contraproductivă.

În cele ce urmează, voi încerca să analizez, succint, cât de întemeiate sunt criticile aduse de euroscepticii “soft” pe şase domenii:

Critica nr.1: “Uniunea Europeană este insuficient de socială şi mult prea liberală”.

Această critică este aberantă, întrucât nu există pe globul pământesc vreo altă entitate politică unde drepturile sociale să fie mai extinse şi mai protejate. Europa găzduieşte circa 7 la sută din populaţia lumii, aproximativ 25 la sută din PIB mondial, dar circa 50 la sută din cheltuielile sociale globale.

Muncitorul european trăieşte mult mai bine decât omologul sau din alte părţi ale lumii (pentru a nu mai vorbi faţă de muncitorul european de acum 20… 50 de ani); la fel şomerul european sau pensionarul european. Aşadar, Europa poate fi acuzată de orice, dar numai nu că ar fi insuficient de socială.

Critica nr. 2: “Uniunea Europeană este insuficient de democratică”.

Şi această critică mi se pare total deplasată. Faţă de marile puteri ale lumii, Europa păcătuieşte printr-un exces de democraţie. Dacă la Washington, Moscova sau Beijing marile decizii se pot lua în câteva minute, Europei îi trebuie luni de dezbateri, în comisii şi comitete, până să ajungă să ia o decizie.

Desigur, cei care cred în democraţia directă (un om – un vot, pe orice problemă) uită că această formă de democraţie se poate exercita doar în comunităţile mici (comune, oraşe, cantoane), de câteva zeci (sau sute) de mii de locuitori. Când însă vorbim de comunităţi mari, de ordinul zecilor (sau sutelor) de milioane de locuitori, democraţia directă nu mai are cum să funcţioneze, deciziile fiind delegate unor reprezentanţi aleşi.

Critica nr. 3: “Multicuturalismul promovat de Uniunea Europeana s-a dovedit a fi un eşec.”

Într-o mare măsură, această critică mi se pare justificată. Europa ar trebui să-şi fixeze graniţe, atât geografice, cât şi mentale, pentru definirea unui ethos comun. Altminteri, este greu să ceri cetăţenilor europeni să fie fideli unui construct de tip “peltea”, care poate să însemne lucruri diferite pentru diferiţi oameni.

Cred că Europa ar trebui să-şi revendice caracterul iudeo-creştin (oricât de incorect politic ar suna această afirmaţie) şi să promoveze un set de valori care îi sunt specifice, în virtutea experienţei sale istorice.

Cele de mai sus nu înseamnă că Europa ar trebui să-şi închidă graniţele, mai ales în faţa imigranţilor care fug de războaie sau de persecuţii politice, indiferent de religia acestora. Ceea ce trebuie să se schimbe este includerea lor într-un “melting pot” de tip american şi condiţionarea rămânerii lor în Europa de integrarea lor deplină în societate, inclusiv de adoptarea normelor prevalente.

Politica de enclavizare a străinilor şi încurajarea acestora de a-şi practica propriile obiceiuri (aşa-numita politică “live and let live”) s-a dovedit un eşec rasunător, ducând la inadaptare, refulare şi răzbunare din partea lor.

De asemenea, relativismul moral promovat de Europa în materie de sexualitate, droguri etc. ar trebui revăzut şi combătut. Acest relativism moral constituie o insultă nu numai la adresa concetăţenilor europeni cu vederi religioase, ci o insultă la adresa bunului simţ al majorităţii tăcute. Iar această critică nu este una “de dreapta”, ci o critică a deraierii morale a unei societăţi care se vrea model pentru restul lumii.

Critica nr. 4: “Europa este condusă de elite corupte”.

Această afirmaţie are două părţi, care ar trebui tratate separat. Pe de o parte, aşa cum am arătat, într-o construcţie de tip complex, precum Uniunea Europeană, conducerea nu se poate exercita decât prin elite, întrucât democraţia directă nu funcţionează. Pe de altă parte, faptul că se dovedesc zilnic cazuri de corupţie a elitelor (cel mai recent legat de o firmă de intermediere din Panama) nu face decât să le îndepărteze pe acestea de publicul larg.

Ca atare, critica este parţial justificată, elitele trebuind să-şi schimbe radical comportamentul şi să se supună, în mod transparent, scrutinului public.

Critica nr.5: “Uniunea Europeană asigură mai puţină creştere economică decât ar putea să o facă naţiunile luate individual ”.

Această critică vine dintr-o evidentă lipsă de educaţie economică şi istorică a celor care o formulează. Într-o lume dominată de mari puteri şi grupuri de state, este o naivitate să crezi că vreun stat european, luat individual, ar putea să facă faţă competiţiei (faptul că Germania sau Marea Britanie cred încă în această iluzie nu o face mai puţin falsă).

În ceea ce ne priveşte pe noi, în România, ar trebui să ne lecuim de pretenţiile de naţionalism economic după experienţa anilor 1982-1989 când am adoptat autarhismul de tip “avem tot ce ne trebuie” şi am încercat să producem orice, de la ace cu gămălie până la avioane, cu rezultate economice (prea puţin) cunoscute.

Critica nr. 6: “Consensul de la Berlin, care domină Europa şi care impune austeritate nu constituie calea corectă de a ieşi din criză”.

Cei care formulează această critică uită de faptul că actuala criză, fiind o criză de supra-îndatorare (rezultat a cincizeci de ani de “mituire” a publicului occidental cu politici expansioniste finanţate pe datorie) nu se poate resorbi prin “aruncare de bani din helicopter”, aşa cum sugerează unii economişti neo-keynesişti de pe ambele maluri ale Atlanticului.

În realitate, o criză de supra-îndatorare nu se rezolvă prin … creşterea îndatorării (aşa cum propun neo-keynesiştii), ci prin reducerea ei, lentă şi dureroasă.

Ceea ce lordul Keynes a uitat să scrie pe prima pagină a cărţii sale “Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor” (1936) este că recomandările sale, de ieşire din criză prin politici fiscale expansioniste, pot funcţiona doar în ţările – hegemon ale momentului (Marea Britanie atunci, SUA acum). Respectivele politici nu le sunt la îndemână celorlalte ţări, fie că vorbim de state dezvoltate sau de state emergente.

***

În concluzie, Europa este acuzată (de cele mai multe ori, din neştiinţă) de multe rele de care nu este vinovată, iar soluţiile sunt căutate, prin mimetism, în locuri cu particularităţi diferite.

Este de datoria cetăţenilor educaţi, care iubesc Europa, să depună un efort înzecit pentru a se opune forţelor distructive ale entropiei (a se citi: lenei intelectuale şi morale).

***
Valentin Lazea este economist-șef al BNR. Opiniile exprimate nu angajează poziția Băncii Naționale a României

cursdeguvernare.ro

Ultima ora:

ObservatorAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

PoliticIoana Petrescu: “Dacă ar fi să dau un sfat, aș încuraja cât mai multe femei să intre în politică, să intre în administrația publică, acest sacrificiu merită” (II)

EconomieValentin Lazea: Agenda ecologică a Băncii Centrale Europene – plusuri și minusuri

ExternOvidiu Nahoi: Jerusalema, de la melodie religioasă la ”imn african” și hit global

SocialMiruna Troncota: Centrul de Studii Europene SNSPA a lansat un nou episod de podcast

EvenimenteAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

CulturaCristina Popescu: Port popular de nuntă

EditorialAlina Bârgăoanu: ”Mic îndrumar privind vocabularul conspiraționist”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe