OraNoua.ro
Publicat în 14 ianuarie 2015, 18:58 / 159 elite & idei

Valentin Lazea: Nivelul salariilor din România – determinanți microeconomici și macroeconomici

Valentin Lazea: Nivelul salariilor din România – determinanți microeconomici și macroeconomici

de Valentin Lazea

Este cunoscut faptul că nivelul salariilor din România este printre cele mai scăzute din Europa. Ceea ce lipsește este o analiză a factorilor obiectivi și subiectivi, a determinanților microeconomici și macroeconomici ai respectivului nivel scăzut.

Întrebarea care se pune este dacă nivelul actual al salariilor este unul justificat de fundamentele economice și sociale, sau dacă acest nivel are o anumită doză de arbitrar, care ar putea fi corectată printr-un proces de analiză, educare și implementare.

Suntem conștienți de marele grad de sensibilitate a subiectului, într-o țară în care o mare parte a salariaților duce o viață la limita subzistenței; cu toate acestea, o analiză obiectivă este mai necesară decât oricând.

1.

O primă perspectivă din care poate fi judecată adecvarea nivelului salariilor este una microeconomică și are în vedere nivelul productivității muncii.

După cum se poate vedea din Tabelul 1, productivitatea orară  a muncii este, în România, de circa 8 ori mai mică decât în Germania, de aproximativ 6 ori mai mică decât în Italia și de circa 4 ori mai mică decât în Grecia.

Este adevărat că, dacă ținem seama de faptul că nivelul general al prețurilor în România este de circa două ori mai mic decât în UE, atunci productivitatea orară ajustată la Paritatea Puterii de Cumpărare (P.P.C.) este de „numai” 4 ori mai mică decât în Germania, de 3 ori mai mică decât în Italia și de 2 ori mai mică decât în Grecia. Mulți ar putea să pună la îndoială justiția chiar și a acestor cifre (diminuate) pe considerentul că munca siderurgistului, a designerului sau a șoferului român nu are cum să difere atât de mult de a colegului lor german, italian sau grec.

În realitate însă, acest lucru este pe deplin posibil, din cauza valorii adăugate mici încorporate în produsele și serviciile românești. Dacă excludem ramurile automotive și IT, vom constata că exporturile românești de bunuri și servicii din ultimii ani prezintă în marea lor majoritate o valoare adăugată mică, cu inovație puțină sau absentă. Iar acest lucru trebuie pus în legătură directă cu nivelul scăzut de instruire.

Din totalul forței de muncă, doar 14% reprezentau, în anul 2013, absolvenți ai unor instituții de învățământ superior, 41% aveau pregătire medie (liceală și post-liceală), iar 45% aveau o pregătire elementară. Este greu ca, având o asemenea distribuție a forței de muncă, să te aștepți la rezultate deosebite în materie de productivitate. Sau, cel puțin, sistemul educațional ar trebui să fie unul performant.

În realitate, ultima ediție a testului internațional PISA, din 2012 (care testează capacitatea de gândire și asociere de idei a elevilor de 15-17 ani, mai degrabă decât simpla înmagazinare de cunoștințe) arată că România ocupă poziții codașe, chiar și în raport cu Europa Centrală și de Est: locul 45 din 60 de țări la matematică, locul 49 la științe și locul 50 la citirea și înțelegerea textului (!!), lucru deosebit de grav într-o lume care se bazează din ce în ce mai mult pe informație.

Tabelul 2 este ilustrativ în acest sens: statele ex-comuniste care au investit masiv în educație (Estonia, Polonia) au și niveluri ale productivității (și în consecință și salarii) apropiate de media europeană.

Se poate pune întrebarea de ce am încadrat problema productivității muncii și a educației la secțiunea microeconomică. Am făcut-o deoarece inițiativa de a se instrui și de a aloca efort, timp și bani în acest scop este una individuală. Este adevărat că societatea și economia în ansamblul său pot să încurajeze sau să descurajeze astfel de inițiative, dar în cele din urmă depinde de fiecare individ dacă face sau nu o investiție în propria sa educație. Și este regretabil faptul că multe persoane cu venituri modeste din România nu văd investiția în educație ca pe una rentabilă, care va aduce câștiguri înzecite pe perioada vieții active.

2.

O a doua perspectivă, de astă dată macroeconomică, privește modul în care Produsul Intern Brut se distribuie între angajați, angajatori și stat.

Tabelul 3 arată că, la niveluri de impozitare similare cu cele din UE (adică la o „felie din tort” similară care revine statului), România prezintă un  dezechilibru între remunerarea salariaților (care primesc doar 33,2 la sută din PIB) și partea care rămâne angajatorilor pentru amortizare și profit (55 la sută din PIB).

Cauzele pentru acest dezechilibru pot fi multiple și ele ar necesita o analiză separată. Pe lângă nivelul scăzut de instruire al forței de muncă, menționat mai devreme, s-ar putea să avem de a face și cu o lăcomie exacerbată a patronatelor (străine sau autohtone) din această țară, cu o slăbiciune a sindicatelor (izvorâtă și din slaba educație financiară a populației) sau, pur și simplu, cu o mai mare toleranță la nivel social a inegalității.

Tabelul 4 arată faptul că inegalitatea veniturilor măsurată prin coeficienți Gini (unde 0 semnifică egalitatea absolută, iar 100 reprezintă inegalitatea absolută) este semnificativ mai mare în România decât în majoritatea țărilor europene.

De altfel, se constată că țările nord și central-europene sunt, de regulă, adeptele unei egalități mai mari, care se traduce într-o distribuție mai echilibrată între salarii și profit, în timp ce țările de la periferia Europei (printre care și România) se caracterizează prin inegalități crescute, una dintre consecințe fiind ponderea mult mai mare a profitului față de remunerarea muncii.

3.

A treia corelație, atât micro cât și macroeconomică, privește relația de inversă proporționalitate dintre nivelul șomajului și nivelul salariilor: atunci când șomajul dintr-o țară este mic, se presupune că salariile trebuie să fie mari și vice-versa.

În România, această corelație nu se verifică, deoarece, așa cum rezultă din Tabelul 5, chiar dacă șomajul este semnificativ mai mic decât media europeană, salariile continuă să fie mici. Nota bene: nivelul redus al șomajului este o caracteristică structurală a economiei românești, chiar și în anii de criză acesta nedepășind 8 la sută din forța de muncă (se face abstracție de probleme de măsurătoare cauzate de migrația masivă și de agricultura de subzistență).

Una din cauzele acestei anomalii (a coexistenței unui șomaj redus cu un nivel scăzut al salariilor) îl poate constitui slaba forță a sindicatelor din România: în țările din nordul și vestul Europei, acestea tind să își apere membri (insiders), inclusiv prin salarii mai mari, în detrimentul celor neafiliați (outsiders).

O altă posibilă explicație o constituie sistemul de protecție socială bine pus la punct în Occident: atunci când poți trăi onorabil din ajutor de șomaj, stimulentele pentru a-ți căuta un loc de muncă scad. Cu totul diferit stau lucrurile în România: lipsa unui loc de muncă echivalează, practic, cu condamnarea la sărăcie. În aceste circumstanțe, nu este de mirare că patronatele își pot impune condițiile, oferind oportunități de angajare, dar cu salarii de mizerie.

4.

O ultimă perspectivă privește corelația macroeconomică dintre competitivitatea externă, pe de o parte, și nivelul salariilor și gradul de apreciere a monedei naționale, pe de altă parte.

O țară care ți-a pierdut competitivitatea externă, ajungând precum România în 2008 la un deficit de cont curent de 14 procente din PIB, nu are decât două modalități de corectare a dezechilibrului:

fie lăsând cursul de schimb să se deprecieze (atât în termeni nominali, cât și reali), fie lăsând salariile să scadă (nu numai în termeni reali, ci și nominali).

Prima modalitate de ajustare se numește devalorizare externă, cea de a doua se numește devalorizare internă.

În perioada 2009-2010, autoritățile române au fost confruntate cu următoarea dilemă, generată de necesitatea ajustării rapide a deficitului extern :

fie să lase cursul valutar să se deprecieze cu      40-50 la sută (de la 3,60 lei/euro la peste 5 lei/euro), fie să combine o devalorizare externă de circa 20 al sută (de la 3,60 lei/euro la 4,30 lei/euro) cu o devalorizare internă, prin scăderea salariilor personalului bugetar cu 25 la sută.
Dintre două rele, a fost preferată cea de a doua, deoarece s-a considerat – pe bună dreptate – că într-o economie puternic euroizată, o depreciere masivă a cursului valutar ar fi dus la un lanț de falimente, la nivelul persoanelor fizice și juridice, dar și al băncilor.

Pare nedrept ca salariații care nu au contractat credite în valută să fie nevoiți să suporte o parte a efortului de ajustare împreună cu salariații (sau nesalariații) care au luat credite în valută. Dar așa se întâmplă peste tot în istorie: creditorii trebuie să suporte consecințele imprudenței debitorilor, în mod solidar cu aceștia din urmă, pentru a putea ține la un loc țesătura socială.

Se poate pune întrebarea dacă în ultimii ani (2010-2014), după relativa corecție a dezechilibrului extern, tandemul salarii-curs valutar ar fi putut  evolua altfel, în sensul unei mai accentuate deprecieri nominale (care stimulează competitivitatea externă), compensată  de o creștere mai rapidă a salariilor (care afectează negativ competitivitatea externă). Astfel, în ultimii cinci ani, inflația cumulată pe această perioadă a fost de circa 20 la sută, în timp ce deprecierea nominală a cursului de schimb a fost de aproximativ 5 la sută, iar creșterile salariale din industrie, de circa 15 la sută. Nu ar fi putut o depreciere nominală mai mare, în linie cu evoluția inflației, să acomodeze o creștere salarială mai puternică?

În primul rând, pentru salariații deținători de credite în valută, ceea ce ar fi câștigat cu o mână (salariile) ar fi fost anulat de ceea ce ar fi pierdut cu mâna cealaltă (deprecierea leului însemnând un credit în valută mai scump).
În al doilea rând, întrucât în România rata inflației este foarte dependentă de mișcările de curs valutar, nu este sigur că am fi vorbit astăzi de o inflație adusă sub control.
În al treilea rând, stabilitatea cursului nominal constituie un bun antrenament pentru zona euro și pentru antecamera acestuia, Mecanismul Ratelor de Schimb 2, unde câștigurile de competitivitate externă prin intermediul deprecierii cursului nu mai sunt posibile. Or, România a demonstrat, prin performanțele din ultimii cinci ani, că ar putea face față în interiorul zonei euro, îmbunătățindu-și competitivitatea fără a recurge la manipularea cursului de schimb.

În concluzie, determinarea nivelului optim al salariilor dintr-o economie constituie un proces complex, unde intră în ecuație, la un prim nivel, indicatori precum productivitatea muncii, împărțirea PIB între angajatori și angajați, nivelul șomajului, evoluția cursului de schimb valutar.

La un al doilea nivel (mai detaliat) al analizei, trebuie să ținem seama de nivelul de instruire al populației, de acceptanța socială a inegalității, de forța sau slăbiciunea sindicatelor, de extinderea sistemului de protecție socială și de gradul de euroizare al economiei.

La îndemâna salariatului stau doar două opțiuni individuale: să investească în educația proprie și să reziste tentației de a lua credit în valută.

Celelalte variabile țin de alegerile societății și sunt mai greu de influențat.

Sursa: http://cursdeguvernare.ro

Ultima ora:

ObservatorAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

PoliticIoana Petrescu: “Dacă ar fi să dau un sfat, aș încuraja cât mai multe femei să intre în politică, să intre în administrația publică, acest sacrificiu merită” (II)

EconomieValentin Lazea: Agenda ecologică a Băncii Centrale Europene – plusuri și minusuri

ExternOvidiu Nahoi: Jerusalema, de la melodie religioasă la ”imn african” și hit global

SocialMiruna Troncota: Centrul de Studii Europene SNSPA a lansat un nou episod de podcast

EvenimenteAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

CulturaCristina Popescu: Port popular de nuntă

EditorialAlina Bârgăoanu: ”Mic îndrumar privind vocabularul conspiraționist”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe