Valentin Lazea: România ar trebui să favorizeze dobânzile real pozitive

România ar trebui să favorizeze (prin politica monetară – n.a.) dobânzile real pozitive, pentru că este un stat care nu are acces uşor la capitalul extern, iar finanţarea economiei este asigurată de sectorul bancar în proporţie de 92%, a declarat luni economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, citat de Agerpres.
Lazea consideră că pentru România nu ar fi potrivit modelul aplicat în pieţele anglo-saxone, al unor dobânzi reale cât mai scăzute, eventual negative, deoarece înainte de a avea finanţare în lei este nevoie de economisire în lei, iar economisirea în lei trebuie să fie atractivă, cu un randament peste inflaţie, respective dobânzi real pozitive.
‘Este greu să fii partizanul dobânzilor real pozitive când lumea este dominată de easy money, de relaxarea politicii monetare. Fed, Banca Angliei, BCE sunt adeptele dobânzilor sub rata inflaţiei. Întrebarea este dacă această politică ultra easy nu este rodul unor circumstanţe specifice anglo-saxone, care nu se regăsesc în România. Dacă are sens în ţările anglo-saxone nu înseamnă automat că are sens şi pentru România (…) Restricţia Fed este ca datoria publică a SUA să nu mai crească în PIB ca pondere, acum a depăşit deja 100%, iar o dobândă reală cât mai mică sprijină acest deziderat, atât direct cât şi indirect. Este restricţia validă şi pentru România? Părerea mea este că nu – datoria publică este la 35% din PIB, nu este un nivel mic, dar nici îngrijorător. În plus, ponderea datoriei publice în PIB ar trebui redusă prin metoda surplusurilor primare, nepopulară şi grea, care presupune creşterea veniturilor bugetare şi reducerea cheltuielilor’, a spus Lazea, care a precizat că nu prezintă punctul de vedere oficial al BNR.
Lazea a explicat că o ţară va favoriza o dobândă real negativă când ponderea datoriei publice în PIB este mare, când populaţia creşte rapid, când are o reputaţie bună în combaterea inflaţiei, se finanţează prioritar pe piaţa bursieră, nu are dificultăţi de a se finanţa extern, iar deficitul de cont curent nu este semnificativ. Acesta ar fi cazul spre exemplu SUA şi Angliei, care sunt economii bazate pe finanţarea bursieră în proporţie de peste 75%.
Invers, un stat ca România sau Polonia, va favoriza dobânzi real pozitive când ponderea datoriei publice în PIB este mică, reputaţia în combaterea inflaţiei este una îndoielnică, finanţarea este bancară, deficitul de cont curent este semnificativ, iar populaţia scade sau creşterea este modestă (spre exemplu, în România PIB per capita creşte chiar dacă creşterea economică este zero). ‘O politică monetară relaxată este medicament pentru unele state, dar poate fi un drog pentru altele. Ideea este să ştim despre ce vorbim’, a afirmat Valentin Lazea.
Sursa: Agerpres
Ultima ora:

ObservatorOana Șerban: Biopolitica azi – Cum ne controlează statul în numele siguranței?

PoliticVictor Negrescu: UE mai face un pas important – apărarea europeană primește un nou cadru de finanțare

EconomieRadu Hanga: Trebuie să începem să vorbim cât mai simplu despre investiţii şi să avem produse potrivite fiecăruia pentru a creşte lichiditatea

ExternOvidiu Nahoi: Rusia a răpit peste 19.000 de copii ucraineni

SocialAndrei Muraru: Revoluția lui Nawaf. În memoria lui Nawaf Salameh, un vizionar care a pus suflet în promovarea României

EvenimenteHoria Răzvan Botiş a primit premiul „In Memoriam Bogdan Gavrilă”

EditorialGrațian Mihăilescu: Ce-ar fi dacă Bucureștiul s-ar schimba în doar două zile? Soluții concrete, inovatoare și inspiraționale pentru un viitor urban mai verde și sustenabil la festivalul care reinventează relația oamenilor cu mediul urban

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, pr. prof. Ion Buga (sezonul 5, episodul 11)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe