Matei Bogdan
Publicat în 10 aprilie 2019, 17:08 / 65 elite & idei

Valentin M. Ionescu: 30 ani de capitalism românesc

Valentin M. Ionescu: 30 ani de capitalism românesc

de Valentin M. Ionescu

Construit și impus la începutul anilor 90’, pe un model rusesc dar cu ceva specific local, capitalismul românesc se bazează pe ordinea privilegiilor și a intervenției discreționare în economie, în care se îmbină interesele unei minorități din sfera afacerilor, politică și birocrație, pentru a permite extragerea de rente din sfera tranzacţiilor private şi piața publică.   Termenul de rentă pe care îl folosesc aici se referă la expropierea unui venit/profit, „fără producerea unui output” (P. Fischer, 2006). Renta poate fi extrasă atât dintr-o subvenţie, cât şi din profitul firmelor sau venitul populaţiei, în funcție de aranjamentul instituţional.

În această ordine a privilegiilor, concurența nu trebuie să existe decât între cei ce controlează de facto puterea politică, iar politicile publice trebuie să genereze instituții economice și politice ineficiente. Uneori aceste instituții trebuie recreate, dar numai în funcție de preferințele minorității de persoane care controlează în fapt puterea politică și de evoluția mecanismelor care permit extragerea rentelor. În vârful aisberg-ului se observă cum organizațiile publice sunt lipsite de eficiență și eficacitate, au un grad mare de anarhie și se multiplică, indiferent de costuri.

Instituţiile economice nu sunt de tip „tradeoff”/„compensatorii”, ci sunt astfel construite încât să genereze avantaje pentru unii (pe care îi putem denumi „extractori de rente”) și o pierdere pentru alții. Dacă instituțiile economice nu au un caracter compensatoriu, competiţia între „extractorii de rente”, firmele și indivizii din piață este inegală.

Ineficiența instituțiilor economice se reflectă în drepturile de proprietate unde reglementările au fost mulți ani ambigue, precum și în politica fiscală discreționară. Atât drepturile de proprietate, cât și taxarea constituie instrumentele principale care permit o alocare dezechilibrată de resurse în economie, întrucât investițiile trebuie să fie eficiente pentru minoritatea care controlează puterea (extractorii de rente) și informația, nu și pentru ceilailti. Dacă, instituțiile economice sunt distorsionate, influența acestora asupra organizării producției și alocării pe factori are de suferit.

De asemenea, în condițiile în care instituțiile economice sunt instabile, jocul care permite extragerea și concurența pentru rente este stabil. Extragerea de rentă este un joc cu informație incompletă, „în care participanţii sunt grupuri de presiune sau agenţi, aflaţi în aceeaşi reţea. Uneori pot și în rețele diferite. Jocul se bazează pe cooperare şi conflict, deopotrivă, pentru că fiecare agent îşi urmăreşte propria utilitate şi, în acelaşi timp, pentru că nici unul dintre agenţi nu are o informaţie completă despre strategia competitorilor, regulile jocului, ori chiar despre premiul pus în joc” (Valentin M. Ionescu). Actorii – participanții la joc – au șansa de a obține o rentă și de aceea sunt în conflict. Pe de altă parte, miza jocului ii determină să coopereze și să se opună concertat oricărui individ din afara jocului care dorește o schimbare de sistem sau o modificare a proceselor care compun sistemul. Nu există neapărat o „cartelizare” a rentei, pentru că între grupuri și actori nu există cooperare, decât în măsura în care apare pericolul ca piaţa să fie puternic dereglementată, iar subsidiile reduse.

Acest joc își creează propriile mecanisme de apărare și se autogenerează (K.M. Murphy, A.Shleifer, R. W. Vishny, 1993), pornind de la faptul că între instituţii şi acţiunea indivizilor există o condiţionare reciprocă.

Intrările în piaţă sunt controlate de participanții la joc/”extractorii de rente”, pentru că orice creştere a numărului de competitori în piaţă, care pot face presiuni pentru întărirea competiţiei sau din contră, că să obţină o rentă, măreşte competiţia pentru rentă şi reduce astfel din venitul potenţial la care au acces grupurile de presiune (Becker).

Extragerea de rente explică persistența ineficienței instituțiilor economice, dar și „dependența de o cale” (Paul David) în ceea ce privește prezentul instituțiilor și evoluția lor.

Se poate pune întrebarea, dacă acest sistem de extragere a rentelor generează ineficientă, blochează concurența egală între actorii pieței și împiedică o evoluție normală a capitalismului, de ce nu se opune nici un grup, nici un individ.  O explicație ar fi dependența de o cale/”path dependence”  în care procesele unui sistem evoluează ca o consecință a propriului lor traseu trecut. Mă refer în special la procese deterministe. Cu alte cuvinte, configurația prezentă a instituțiilor este influențată de „condițiile lor inițiale” fixate de actorii care au interes să extragă o rentă. Pe cale de consecință, dacă se dorește eliminarea acestui sistem, instituțiile economice trebuie să treacă printr-un proces de distrugere creativă astfel încât condițiile inițiale să dispară. La fel, trebuie judecate setul de procese care compun o instituție/un sistem, unde condițiile inițiale nu pot fi eliminate. În acest caz, este necesar să se modifice condițiile proceselor, astfel încât acestea să treacă într-o altă stare decât cea așteptată de cei care au interesul să conserve o instituție/un sistem în forma sa inițială.

 Pe de altă parte, lipsa de opoziție a grupurilor și indivizilor din societate la modelul de extragere a rentelor care stă la baza capitalismului românesc ține de un interes, precum  și de intercondiționare reciprocă între instituții și comportamentul indivizilor. Aceasta combinatie conduce la persistența ineficienței instituțiilor economice. Am să dau un exemplu. O parte din alegătorii României, mai cu seamă cei săraci, susțin în mod constant și conștient extractorii de rente cu fiecare ciclu electoral, în schimbul majorării salariilor sau a pensiilor. Între presiunea exercitată de cei care pierd (alegătorii din segmentul social vulnerabil), respectiv cei ce transferă o parte din venitul care le aparţine fără voia lor şi presiunea celor care câştigă (extractorii de rente), există probabil un punct de echilibru (Becker). Cei ce pierd (adică alegătorii) vor avea, de regulă, o reacţie slabă, pentru că dacă renta se împarte între un grup cât mai mic de persoane şi este extrasă de la  un grup cât mai mare de persoane, costul este suportabil.  Evident nu pentru toți, pentru că transferul de resurse nu se face doar de la alegătorii care ii susțin pe extractorii de rente, ci și de la alegătorii care nu-i susțin. Cei din urmă sunt mai cu seama din clasa mijlocie. În acelaşi timp, costul organizării celor care pierd (alegători din clasa mijlocie) din propriul venit pentru a exercită o presiune către stat pentru a schimbă situaţia extragerii de rente printr-o reglementare este mai mare decât costul organizării grupurilor de presiune care au interesul să menţină sistemul. Pe cale de consecință, pentru unii alegători există o „compensare”,  in timp ce pentru alții costul implicării este mai mare decât costul suportat de extractorii de rente care au interesul să mențină sistemul. Este un exemplu care explică persistența instituţiilor ineficiente.

Orice intervenţie publică prin reglementări care măreşte subvenţiile aduce un venit indirect grupurilor de presiune şi proporţional o scădere de venit pentru cei care plătesc. Extragerea de rentă se disipiează pe măsura dereglementării pieţelor, pentru că prin concurenţa care se amplifică între actorii economici apar presiuni pentru eliminarea reglementărilor care permit extragerea rentei.

Viitorul capitalismului românesc depinde de dereglementarea piețelor și de o reconfigurare a funcțiilor statului. Dar, cum România s-a înființat ca stat puternic centralizat și intervenționist („dependență de o cale), șansele modificării fundamentelor care stau la baza capitalismului sunt slabe. Mai degrabă, schimbările ar putea să survină printr-un șoc extern.

Ultima ora:

ObservatorMarcel Foca: PatriotFest-Inovez pentru România. Prezentarea ediției 2019 la Cluj-Napoca

PoliticRemus Pricopie: Statul paralel nu există, este incapacitatea unor politicieni de a răspunde în fața unor acuzații, unele de ordin penal

EconomieThierry de Montbrial: «Sans redressement économique, l’influence de la France dans le monde continuera de diminuer»

ExternRemus Borza: Netanyahu – eternul premier

EvenimenteMarcel Foca: PatriotFest-Inovez pentru România. Prezentarea ediției 2019 la Cluj-Napoca

CulturaRadu Preda: Viitorul Bisericii

SocialMarian Staş: Reunificarea prin Educaţie. George Simion, MEP-2019!

MoldovaCristian Unteanu: Republica Moldova, din nou terenul de încercare pentru marea strategie rusească de constituire a „cordonului sanitar“



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe