Matei Bogdan
Publicat în 22 mai 2019, 14:42 / 131 elite & idei

Valentin Naumescu: Aici Uniunea Europeană. Urmează ora exactă!

Valentin Naumescu: Aici Uniunea Europeană. Urmează ora exactă!

de Valentin Naumescu

Puncte cheie:

  • Duminică seara, pe 26 mai, la deschiderea urnelor în cele 28 de ţări membre, vom avea o situaţie destul de precisă a ceea ce doresc sau nu (mai) doresc europenii, măsurată printr-o serie de indicatori specifici alegerilor europarlamentare, practic singura ocazie în care cetăţenii europeni au un cuvânt direct de spus în stabilirea viitorului politic al Uniunii Europene;
  • Pe de o parte, prezenţa la vot ne va da imaginea interesului cetăţenilor faţă de evoluţia grandiosului Proiect European, început în 1950 pe ruinele Franţei şi Germaniei devastate de război, un proiect de integrare care a reconstruit Europa, aducând cel mai stabil capitol de pace şi cea mai prosperă perioadă economico-socială din istoria continentului;
  • Pe de altă parte, tensiunea acutizată în ultimii ani, între opţiunile de principiu pro vs. anti-UE, a creat deja o falie adâncă, ideologică şi culturală, de la Vest la Est, faţă de care inevitabil se vor raporta rezultatele cumulate ale partidelor pro-europene şi ale celor anti-Bruxelles din cele 28 de ţări. Vom afla astfel dacă europenii doresc menținerea actualului curs de integrare al ţărilor lor sau doresc oprirea ori modificarea proceselor politice supra-naționale;
  • În funcţie de aceste rezultate globale, simplificând din păcate ecuaţia politică europeană şi punând în umbră alte dosare importante ale necesarelor reforme ale UE, se va aprecia finalmente cine a câştigat alegerile şi cine le-a pierdut. Fostul ideolog al lui Trump, Steve Bannon, fondatorul Mişcării ultrapopuliste de extremă-dreapta, prognoza recent că cel puţin 30% din voturi şi din mandate vor fi obţinute de „suveranişti”, populişti, naţionalişti şi radicali, ceea ce nici nu mi se mai pare astăzi, din păcate, o predicţie atât de exagerată (inclusiv din cauza virării spre „iliberal” şi „anti-UE” a unor partide din mainstream, exemplul cel mai clar fiind PSD din România, care obişnuia măcar de complezenţă să se autointituleze în legislaturile trecute „partid pro-european”). Poate nu chiar 30%, cum spune Bannon, dar sigur 20-25% din legislativul european va fi populat cu nefrecventabili de dreapta sau de stânga, veniți din toate țările membre;
  • Scăzând continuu după primele alegeri directe din 1979 (de la un nivel iniţial de 62%), la fiecare cinci ani cu câteva procente, până la 42% în 2014, participarea tot mai redusă la alegerile pentru Parlamentul European a indicat până acum sentimentul în creştere de apatie al europenilor şi ideea (greşită) că votul lor oricum nu contează şi nu poate să influenţeze nicio decizie privind viitorul Uniunii, distanţa între cetăţenii de rând şi „politica înaltă” de la Bruxelles fiind prea mare ca să mai merite efortul de a vota în scrutinul european;
  • O eventuală nouă scădere a participării la vot, până la 40% sau chiar sub acest nivel, ar fi realmente catastrofală pentru credibiliatea democraţiei de ansamblu a UE şi a sistemului politic al blocului comunitar, rămas practic exclusiv în mâinile statelor membre. Este ca şi cum cetăţenii ar fi renunţat de bună voie la a-şi gestiona Uniunea sau a se implica în guvernarea ei, pe nivelul politic direct, şi ar fi încredinţat-o 100% nivelului inter-guvernamental, ceea ce afectează însăşi esenţa construcţiei europene. Pe de altă parte, scăderea prezenței la vot în diverse democrații nu este specifică doar UE;
  • Suntem în faţa unui paradox: nicicând în istoria ei Europa nu s-a aflat într-o perioadă mai bună ca cea creată de Uniunea Europeană, şi nicicând europenii nu şi-au dorit mai mult schimbarea politică decât acum, ceea ce arată că, oricât de bine i-ar fi omului, „plictiseala” devine forţa lăuntrică a tentaţiei unei schimbări, una care se poate însă dovedi extrem de riscantă pentru naţiunile Europei, întorcând politica europeană la vremurile dezbinării şi conflictului între (prea multele) state înghesuite pe cel mai mic şi mai complicat continent al lumii;
  • Din nefericire, tema Brexitului ţine captivă Uniunea Europeană de trei ani, multe alte dosare importante fiind amânate sau ignorate din cauza interminabilei ezitări a britanicilor de a tranşa lucrurile pe plan intern;
  • Cutremurul politic din Austria este o nesperată bulă de oxigen pentru partidele pro-europene şi totodată un uriaş, ruşinos recul pentru naţionaliştii şi euroscepticii din mica şi eleganta republică din Alpi. Toată „preţiozitatea” şi „superioritatea” acestor politicieni care făceau pe durii în discursul public s-a prăbuşit într-o clipă, lăsându-i cu fundul gol în faţa austriecilor şi europenilor de pretutindeni. Înregistrarea ne arată un vicecancelar la limita dintre categoria interlopilor şi a purei stupidităţi. El vorbea de protejarea intereselor Austriei? Dar întâmplarea este, prin extensie, un semnal important pentru întreaga Uniune (plus o palmă zgomotoasă dată lui Putin, care dansa nu demult la nunta doamnei ministru de Externe a Austriei şi căruia şefa diplomaţiei de la Viena îi făcea reverenţe – la propriu-, aceasta fiind susţinută politic de Partidul Libertăţii, al cărui lider tocmai s-a făcut de râs şi a plecat cu coada între picioare din funcţia de vicecancelar), dovedind ipocrizia imensă a discursului populist. Dacă mai era nevoie, criza austriacă dovedeşte limpede şi ingerinţa malefică a Rusiei în democraţiile occidentale, prin intermediul platformelor naţionaliste şi aşa-zis „suveraniste”, care nu sunt altceva decât nişte gogoşi umflate de un mediu de informare de calitate tot mai slabă, manipulat și manipulator, distorsionat de reţelele sociale în care şi-au găsit adăpost necenzurat toţi marii populişti ai vremurilor noastre, după 2016 încoace;
  • Parlamentul European se va reconfigura substanţial după 26 mai, cu foarte probabila apariţie a unui nou partid european de centru, creat în jurul francezilor lui Macron, posibil şi cu o alianţă naţionalistă italiano-poloneză, cu un Orbán care îşi caută locul dar are dificultăţi tot mai mari de a-şi găsi parteneri în UE (mai uşor îi găseşte, se pare, la Washington şi la Moscova), cu o majoritate pro-europeană mai greu de format ca în 2014 – sigur nu va mai fi asigurată doar de PPE şi PSE! – cu popularii europeni din jurul CDU pierzând hegemonia din epoca lor de glorie dar rămânând o forţă încă solidă şi, peste toate, cu un catastrofal rezultat venit din Marea Britanie, în care Partidul Brexit al lui Nigel Farage va câştiga alegerile, conservatorii vor obţine în jur de 10% sau chiar mai puţin, venind pe poziţia a cincea, cam la nivelul Verzilor, iar prezenţa la vot va fi ruşinos de mică pentru standardele democraţiei britanice (rămâne însă de văzut dacă mai mică şi decât cea din România sau Slovacia, de exemplu);
  • Tabloul european din seara de 26 mai nu ne va da însă şi soluţiile.Vom şti într-adevăr pe ce ne bazăm în următorii cinci ani, cât de mari sau de mici sunt „fundaţiile” partidelor, dar discuţiile despre „noua UE” abia încep, la summitul din 28 mai şi ulterior. Vom analiza, desigur, şi după alegeri situaţia politică europeană, să înţelegem ce a ieşit, şi mai ales vom discuta ceea ce este posibil să se întâmple în legislatura europeană care începe pe 1 iulie.

*

Amintindu-ne că Henry Kissinger numea Austria „seismograful Europei”,ne vom gândi imediat la semnificațiile interne dar mai ales externe ale cutremurului politic major de la Viena. Să fie aceasta „lebăda neagră” care să dea lovitura de început populismului anti-european? Ce să însemne, deci, pentru UE prăbușirea Partidului Libertății din Austria (ce denumire înşelătoare), unul dintre partidele demult consacrate ale opțiunii naționaliste eurosceptice de pe continent, ale extremismului de dreapta, cu susținere binecunoscută din partea Rusiei? Cine a pregătit și livrat presei germane taman acum, cu doar câteva zile înainte de alegerile europene, acest cadou nesperat pentru partidele pro-europene? Cărui „stat paralel” (nu e obligatoriu să fi fost cel austriac…) trebuie să îi mulțumim pentru serviciul public de a fi devoalat adevărata față a extremiștilor, dincolo de ipocrizia și demagogia bună de sucit mințile alegătorilor prostuți?

Vicecancelarul Strache a părăsit așadar lamentabil scena politică, după apariția unei înregistrări în care face dovada mai mult decât limpede fie a apartenenței la grupări interlope, fie a unei stupidități care ne lasă nedumeriți cum un asemenea personaj de slabă factură (la fel ca și liderul istoric al acestui partid, Jörg Haider, decedat în 2008 într-un accident de mașină) a putut ajunge adjunctul șefului guvernului de la Viena. Iar implicarea malefică a Rusiei în politica democrațiilor occidentale este astăzi devoalată în chip clar, chiar dacă Putin (Rusia) „se jură că nu fură dar a fost prins cu rața în gură”. Desigur, apreciem și răbdarea tactică a celor care au deținut înregistrarea datând din 2017 și au ieșit cu ea abia acum (sau au cumpărat-o acum de la cei care o aveau de doi ani), pentru ca „deliciul” politic să fie maxim. Aș mai face doar comentariul că neașteptat de prompt și de inspirat a fost tânărul cancelar Sebastian Kurz, care, la doar 32 de ani, a avut prezența de spirit să ceară imediat și ferm președintelui van der Bellen alegeri anticipate (altfel le-ar fi cerut oricum opoziția și opinia publică), alegeri pe care cred că le va câștiga, în septembrie, mai clar decât pe cele din octombrie 2017, nemaiavând nevoie de cooptarea partidului de extremă-dreapta la guvernare.

Dar „ora exactă” a Uniunii Europene înseamnă mai mult decât cutremurul politic de la Viena. Înseamnă o serie de alte câteva teme importante, care definesc o Uniune aflată în plin proces de schimbare. Iată o listă cu un număr limitat de întrebări cărora perioada imediat următoare zilei de 26 mai le va da necesarele răspunsuri, în funcție de care vom începe să deslușim ce ne așteaptă pe termen scurt și mediu:

  • Finalizarea Brexitului, cea mai urâtă și penibilă întâmplare politică a Uniunii Europene din întreaga istorie a blocului comunitar. Etapa post-Brexit va „mătura” clasa politică actuală britanică, profund compromisă de lașitatea și ipocrizia caracteristice acestei perioade, în care au refuzat să spună adevărul britanicilor și le-au vândut iluzii, urmând să aducă pe scenă o nouă generație de lideri și poate chiar de partide;
  • Încercarea Scoției de a rămâne în Uniunea Europeană prin obţinerea suveranităţii (probabil republicane), urmând în scurt timp după Brexit declanșarea procedurilor de organizare a unui nou referendum de secesiune din Regatul Unit, până în mai 2021 (cu șanse reale, de această dată);
  • Formarea unei mase critice de state vest-europene, cu economii dezvoltate şi competitive, favorabile unei reforme exigente a UE pe sistemul concentric (cea mai la îndemână fiind nucleul Zonei Euro și restul), cu renunțarea la principiul unanimității și corelarea accesului la fondurile europene de respectarea valorilor europene, inclusiv a statului de drept;
  • O negociere care se va dovedi mult mai complicată decât se crede acum pentru funcțiile de conducere în noua legislatură europeană, și care va oferi surprize celor care au formulat până acum scenarii teoretice cu diverși președinți de Comisie, Consiliu sau Parlament. Se va forma în cele din urmă o majoritate pro-europeană, dar mult mai greu ca în 2014 și cu mai mult de două grupuri din Parlamentul European;
  • Cooperarea franco-germană va fi pusă din greu la încercare, atât de negocierile privind noua conducere a UE cât și de măsurile de reformă pe care le preconizează cele două mari puteri ale Uniunii (Macron şi Merkel sunt, totuşi, lideri diferiţi ca viziune, temperament şi stilistică politică, plus că stau în fruntea unor ţări diferite din punct de vedere economic şi social);
  • Nu toți populiștii din Europa cu ifose suveraniste şi tradiţionaliste vor avea rezultate bune, ceea ce va demonstra că ideea anti-UE în sine nu mai este neapărat un vector electoral eficace, dacă nu e însoțită și de alte elemente conjuncturale cumulate. Pe lângă reculul PSD în România, care va coborî pentru prima dată sub 30%, sau FPÖ în Austria (lovit în plin de acest scandal, care nici nu știm dacă este de corupție sau de trădare de țară), putem presupune că nici Fidesz în Ungaria sau PiS în Polonia nu vor obține majoritatea mandatelor sau performanțe strălucite, în schimb este posibil ca AfD în Germania, Liga în Italia și unele partide naționaliste nordice să își continuie ascensiunea;
  • Competiţia între partidele tradiţionale şi partidele emergente care au început să le disloce pe cele dintâi va marca un nou episod semnificativ, un nou pas în schimbarea generaţiilor politice în Europa şi în materializarea dorinţei de schimbare politică a europenilor;
  • Pentru Macron va începe curând perioada decontului politic, în care frumoasele sale discursuri vor trebui să lase locul central în activitatea prezidențială performanțelor concrete economice, politice, sociale etc. Aflat sub presiunea propriului electorat și a trecerii timpului, s-ar putea să descoperim că Macron „se schimbă” (de fapt, să îl vedem noi într-o altă lumină) și își arată o nouă față politică față de țările periferice, o faţă pe care, de exemplu, noi, românii, polonezii sau ungurii să nu o gustăm prea mult;
  • Marea necunoscută o constituie viitorul politicii în Germania post-Merkel, epocă ce se apropie mai repede decât ni s-ar părea pe fondul liniștii aparente de la Berlin. Știu că e o teorie clasică și uneori combătută, dar determinantul va fi în opinia mea mersul economiei germane în următorii ani. Dacă Germania va rămâne pro-europeană, sunt șanse mari ca UE să continuie. Dacă Germania va întoarce spatele Uniunii, totul s-a terminat. Indiferent ce vor face Macron sau britanicii. Proiectul European a fost şi este, de fapt, o soluţie genială la problema istorică a relaţiei Germaniei cu Europa.

Duminică seara se va da așadar ora exactă în Uniunea Europeană. Unii și alții, de o parte sau de alta a baricadei, vor fi surprinși să constate că nu știau nici cât e ceasul în ţara lor sau în Europa. Și, atenție, nu vor fi chiar toate surprizele negative! Și liderii care s-au hrănit până acum din critica UE vor avea unele eșecuri, în raport cu propriile așteptări. Doar Nigel Farage va triumfa spectaculos, pentru că are parte de competitori atât de slabi în partidele tradiționale britanice. Acum, când ne așteptăm la tot ce e mai rău (și chiar vom avea, ce-i drept, parte de destule amenințări și neliniști după aceste alegeri), vom vedea că se mai pot întâmpla și lucruri bune în Uniunea Europeană. Chiar și cu o scădere a interesului cetățenilor pentru vot (o problemă mult mai complicată și mai profundă a democrațiilor actuale, nu are rost să o discutăm aici, nefiind neapărat legată de UE), vom ajunge totuși la concluzia că Uniunea Europeană va supraviețui și următoarei legislaturi de cinci ani, pentru că europenii, deși cârcotași și prost dispuși de vreo 10-15 ani, încă o doresc.

www.contributors.ro

Ultima ora:

ObservatorSebastian Burduja: Sunt onorat să mă regăsesc printre propunerile Guvernului României pentru Consiliul de Supraveghere al Transelectrica

PoliticSebastian Burduja: Sunt onorat să mă regăsesc printre propunerile Guvernului României pentru Consiliul de Supraveghere al Transelectrica

EconomieSergiu Manea, Conferința Profit.ro : Cerințele de capital și reglementările de risc pun în inferioritate băncile europene

ExternBogdan Aurescu retrage observațiile trimise la CEDO de fostul agent guvernamental în cazul Dragnea împotriva României: ”Observațiile au fost formulate în detrimentul intereselor statului român”

EvenimenteAndreea Paul: Despre lumea actuală, meseriile viitorului și noile competențe

CulturaMireille Rădoi: Noiembrie muzical, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

SocialGeorge Butunoiu: Să-mi ţin promisiunea sau să nu o ţin, dacă tot moare în curând?

MoldovaAndrei Vlăsceanu: Mişcările de şah de la Chişinău



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe