Matei Bogdan
Publicat în 8 mai 2019, 10:58 / 73 elite & idei

Valentin Naumescu: Despre nevrozele şi viitorul incert al Uniunii, la summitul de la periferia Europei

Valentin Naumescu: Despre nevrozele şi viitorul incert al Uniunii, la summitul de la periferia Europei

de Valentin Naumescu

Puncte cheie:

  • Urmează un summit al paradoxurilor și contradicțiilor: mare ca semnificație simbolică dar mic ca posibilități decizionale și rezultate (n-are cum să fie altfel, în momentul politic de aşteptare încordată în care ne aflăm), localizat la periferia geopolitică, economică şi culturală a Uniunii dar luând în discuție temele centrale cele mai fierbinţi ale Proiectului European, un summit despre viitorul unei Europe crispate și nevrozate, aflată în schimbare de generații politice și culturale și în căutarea soluției optime pentru punerea în practică a valorilor sale fundamentale, organizat însă într-o țară guvernată de o majoritate coruptă, foarte slabă din perspectiva calităţii umane a guvernanţilor, o majoritate profund anti-europeană ca mentalitate, cultură politică, atitudini şi comportamente;
  • Cu aproximativ două săptămâni înaintea alegerilor europarlamentare, Declarația de la Sibiu, cu siguranță un text atent formulat la nivel de experți și șlefuit la nivel politic, va încerca să ridice tonusul și să dea un nou impuls unei Uniuni Europene care încorporează societăți tot mai vizibil obosite, crispate și cuprinse de felurite nevroze (vom discuta despre acestea în cuprinsul articolului), o Uniune care încă nu știe dacă poate conta în anii următori pe 27 sau pe 28 de țări membre, de cine va fi condusă în viitor, în ce relații se va afla pe plan intern și global sau dacă nevrozele politico-ideologice ale europenilor din ultimii ani vor trece de la sine;
  • Trăim indubitabil sfârșitul unei epoci și începutul unei noi ere a istoriei europene (Proiectului European), despre care nimeni nu știe deocamdată cum va arăta. Suntem într-un interstițiu istoric. O etapă s-a încheiat iar următoarea încă nu a început. Dar cât contează cu adevărat textul unei simple Declarații, pentru viitorul unei Uniuni care traversează un moment critic de o complexitate excepțională, cu multiple necunoscute? Mult, puțin?;
  • Faptul că președinția românească a Consiliului UE nu ne-a adus niciun beneficiu de imagine și credibilitate, că a fost doar o rușine continuă pentru Guvernul României, criticat din toate părțile, pe bună dreptate, de țările occidentale și de UE în ansamblu, că a însemnat o deteriorare gravă a prestigiului de țară europeană al României, nu mai e deja o noutate. Am avertizat în analize și interviuri ( 1) precedente, încă de anul trecut, că, dacă PSD-ALDE-UDMR vor continua atacul legislativ la statul de drept pentru a-și salva penalii și infractorii (ceea ce au și făcut), mandatul guvernului de la București la președinția Consiliului UE nu va mai fi în niciun caz o oportunitate, așa cum ar fi putut să fie, ci se va transforma într-un calvar în care, intrând în lumina intensă a reflectoarelor, se vor vedea mult mai clar ca înainte toate hibele, mizeriile și problemele acestei guvernări bazată pe solidaritatea unei majorități corupte și, în esență, anti-europene;
  • Faptul că Brexitul (încă) nu s-a produs iar summitul este chiar înaintea alegerilor europarlamentare, reduce în mod evident mizele și șansele reuniunii de a se finaliza cu decizii istorice, de referință pentru viitorul Uniunii (nu va fi nici pe departe ceea ce se credea a fi la început, când data Brexitului părea să fie 29 martie). Amânarea Brexitului a devalorizat inevitabil summitul de la Sibiu despre viitorul UE dar nu i-a anulat cu desăvârșire semnificațiile. Pentru România, va rămâne doar satisfacția de a se vedea reprezentată de un președinte autentic european (fără a-i jigni pe cei trei predecesori postcomuniști de la Cotroceni, Iohannis este cu siguranță cel mai demn și mai apreciat Președinte al României pe plan european), respectat de liderii cei mai importanți ai Uniunii, o gazdă onorantă pentru un summit al paradoxurilor și contradicțiilor europene și, de ce nu?, al celor românești.

*

Summitul de la Sibiu nu va fi ceea ce era gândit initial să fie și nu va produce deciziile epocale pe care le prevedeau liderii europeni acum o jumătate de an. Nu are cum, în faza în care ne aflăm. Amânarea Brexitului, în primul rând, dar și distanța mult prea scurtă până la alegerile europarlamentare, practic de doar două săptămâni (majoritatea membrilor Consiliului European sunt şi „jucători” implicaţi electoral), vor reduce destul de mult mizele și posibilitățile reuniunii șefilor de stat sau de guvern prezenți la Sibiu de a configura decizii politice și strategice stabile pe termen lung. Asemenea decizii cruciale nu se iau în toiul campaniei electorale, existând riscul transformării evenimentului într-unul cu valenţe strict electorale, ceea ce ar fi prea îngust şi nedrept în raport cu aşteptările multora dintre noi.

Necunoscutele sunt prea multe iar dinamica politică europeană prea mare pentru a putea crede că Sibiul va fi locul de naştere al noii Uniuni Europene. Dar simbolistica oricum este frumoasă şi binevenită şi funcţionează până la un punct, ca emoţie pozitivă de moment. Marea Britanie a încurcat din nou socotelile dar, pe de altă parte, nici rezultatele alegerilor europene și tendințele politicii în Europa nu pot fi acum prevăzute. Declaraţia de la Sibiu va suna bine dar să nu avem naivitatea să credem că va rezolva ceva din lunga serie de crize, probleme şi dileme ale blocului comunitar. Ca eveniment de etapă, este însă necesar şi binevenit.

Spuneam în preambulul articolului că societățile europene care compun Uniunea sunt obosite, crispate și afectate de multiple nevroze. 74 de ani de pace, libertate, democrație, bunăstare şi dezvoltare economică pe continent, mare parte din această perioadă doar în Europa de Vest, sunt, desigur, o performanță politică uriașă a Europei integrate dar și un interval destul de mare pentru ca presiunile acumulate în atâtea decenii de linearitate în logica integrării să nu încerce să răbufnească prin punctele cele mai slabe și vulnerabile ale construcției europene.

Dezacordurile, împărţirea pe grupuri şi opţiuni diferite şi adversitatea fac parte din natura socială şi politică inerentă, indiferent de cât de substanţiale sunt progresele înregistrate în calitatea vieţii oamenilor. Nu gândim toţi la fel şi, mai devreme sau mai târziu, va apărea o opţiune contestatară a oricărei ordini sociale şi politice, bune sau rele. Astăzi se trăieşte infinit mai bine, mai confortabil şi mai mult în Uniunea Europeană decât înainte de integrarea europeană postbelică, şi totuşi tabăra în care joacă iliberalii, naţionaliştii, suveraniştii, populiştii anti-UE, radicalii de stânga sau de dreapta găseşte întruna motive de nemulţumire şi de critici, făcând trimitere la modele de organizare trecute care, de fapt, au generat numai ură, războaie între naţiuni, etnii, rase, religii, categorii sociale, confruntări între statele naţionale, sărăcie şi regimuri autoritariste sau totalitare. Comparaţia istorică este net în favoarea Uniunii Europene şi totuşi disputele şi nevrozele europenilor se adâncesc.

Care ar fi așadar nevrozele europenilor în prezent? Fără a avea pretenția de a le epuiza pe toate, aș defini doar câteva dintre cele mai relevante:

  • Nevroza ideologică (reideologizarea şi polarizarea intensă a politicii), care împarte tot mai agresiv societățile în bule de liberali și iliberali, în globaliști și naționaliști suveraniști, în adepți ai deschiderii versus ai închiderii, în apostoli ai statului minimal și ai autoritarismului, ai integrării și ai abordărilor identitare, fiecare tabără disprețuind-o profund pe cealaltă și atribuindu-i etichete peiorative precum „neomarxiști, stângiști, sorosiști, adepți ai conspirației (guvernului) iudeo-masonice mondiale”, pe de o parte, sau, dimpotrivă, „naționaliști stupizi, extremiști, bigoți şi habotnici, ignoranți lipsiți de educație, neofasciști sfertodocți, dictatori în devenire, vânduți rușilor, trumpiști” etc. În realitate, confuziile ideologice sunt tot mai mari în spaţiul democraţiilor euro-atlantice, nu de puține ori în practică liberalii dovedindu-se tradiționaliști politici iar conservatorii dorind schimbarea politică, ceea ce este o altă caracteristică a Europei actuale. Nici cu populismul nu e clar cum mai stau lucrurile, odată ce populismul ca abordare politică generală și de comunicare câștigă teren peste tot dar se manifestă în forme diferite și opuse, de exemplu ca anti-europeni (Le Pen, Farage) sau pro-europeni (Macron). Două bune exemple de nevroze ideologice, fiecare de câte o parte a baricadei, sunt exagerarea principiului corectitudinii politice, care ajunge să blocheze spunerea unor adevăruri evidente sau să aibă pretenţia de a bloca principiul meritocraţiei individuale, respectiv exploatarea populistă a principiului suveranităţii naţionale, care nesocoteşte inter-conectarea şi integrarea ţărilor în lumea de astăzi şi, fluturând un caduc principiu al „neamestecului în treburile interne” pretinde dreptul guvernanţilor de a se sustrage obligaţiilor internaţionale care le revin prin tratate sau al respectării unor norme, standarde şi valori ale spaţiului din care face parte ţara respectivă (în cazul nostru, Uniunea Europeană);
  • Nevroza comunicării distorsionate şi radicalizante, cauzată în mare parte de bombardamentul informaţional excesiv la care sunt supuşi indivizii (mare parte din „informaţiile” primite zilnic pe canalele uşor accesibile de informare fiind, de fapt, balast inutil sau, mai rău, informaţie manipulată, fake news, jumătăţi de adevăruri etc.) care induc stres şi o stare continuă de tensiune, de anxietate, de agresivitate socială şi politică. Indivizii trăiesc în bule ideologice care dezvoltă mecanisme subtile menite să autoîntărească zilnic convingerile membrilor lor iar orice „întâlnire”, online sau reală, cu cei din bula adversă nu face decât să adâncească falia dintre convingeri şi să le consolideze sentimentul că dreptatea este de partea lor iar ceilalţi sunt, fireşte, nişte tâmpiţi (uneori chiar sunt, dar asta este o altă discuţie);
  • Nevroza identitară, probabil o reacţie a individului la integrare şi globalizare, un refuz al anomiei societale, în care cetăţeanul liber caută şi îşi găseşte identităţi reale sau închipuite (naţionale, etnice, religioase, „tribale”, regionale, locale, partinice, socio-profesionale, educaţionale, de cartier etc.) în care apoi se scufundă, devine captiv şi continuă să trăiască autostimulându-şi argumentele apartenenţei la identitatea respectivă. Chiar şi furnizarea de informaţii factuale şi dovezi ale erorii în care se află nu face ulterior decât să-i întărească militantului nostru şi mai mult „identitatea” şi convingerile respective, prin negarea evidenţelor. Adică aproape o versiune de sectarism partinic. Nevroza identitară se asociază cu concurenţa grupurilor şi opţiunilor şi duce frecvent la fragmentare politică excesivă şi la dificultatea de a forma majorităţi coerente pentru guvernare, situaţie întâlnită tot mai des în alegerile din Europa, unde numărul (prea) mare de partide atrage indivizii în ostilizări derizorii şi superficiale, sensibilizându-i mai degrabă la figurile unor lideri sau la însemne electorale decât la valori fundamentale, principii fondatoare, opţiuni majore (opţiuni care în realitate nu sunt chiar atât de multe şi de diverse pe cât vor să le facă „vânzătorii de iluzii” să pară, în strategiile lor continue şi bineînţeles direct interesate de marketing politic);
  • Nevroza pericolelor pe care le aduce imigraţia, asupra căreia nici nu mai are rost să insistăm, fiind hipercomentată în ultimii ani şi având impactul electoral cunoscut (deşi cea mai dăunătoare consecinţă politică europeană a nevrozei imigraţiei pare să fi fost rezultatul referendumului Brexitului din 2016, cea mai năstruşnică dintre toate a fost totuşi ideea că „Viktor Orbán apără Ungaria de pericolul islamizării”, idee care, culmea, a şi funcţionat la urne, până la un punct. Ce lovitură de măciucă pentru anti-imigraţioniştii britanici să afle de curând că Stonehenge a fost construit de o populaţie venită din Anatolia acum 4000 de ani?!);
  • Nevroza ştirilor negative, cel puţin la fel de nocivă ca bombardamentul cu fake news (nu este acelaşi lucru), în care populaţia este practic scufundată într-un mediu informaţional negativ şi panicard, din câte înţeleg fondat pe ideea strategilor şi profesioniştilor din mass-media că ştirile negative ar face rating mai bun decât cele pozitive sau neutre (până şi banalele emisiuni Meteo s-au îmbolnăvit de meteahna aceasta, ca să nu mai vorbim de ştirile economice, politice, sociale etc.);
  • Nevroza mediului înconjurător şi a sănătăţii, cauzată de bombardamentul informaţional continuu privind riscurile şi ameninţările din jurul nostru, unele desigur reale, altele exagerate de vânzătorii de antidoturi care şi-au creat o bună piaţă de desfacere de produse şi servicii de „detoxifiere” pentru cei care vor să investească şi să obţină efecte miraculoase pentru sănătatea lor, în care aflăm că nimic nu mai e bun de mâncat, de băut, de atins sau de respirat, că vaccinurile sunt periculoase şi nocive, că tot ce consumăm e tratat cu antibiotice, insecticide şi hormoni, totul are E-uri, aerul e poluat, bacteriile şi virusurile mişună peste tot, otrăvurile industriale ne înconjoară, volanul e plin de germeni, telefonul mobil produce cancer cerebral, dar staţi că iată, din fericire, avem la dispoziţie, la superofertă, măşti, căşti, mănuşi, borcănele cu pilule de nutriţie sănătoasă şi reţete naturiste pentru toate bolile, saloane de masaj, spa şi aparate de tot felul pentru acasă (filtre, detectoare, senzori etc.), instructori personali de fitness şi pijamale antivirale etc., în fine, apariţia unei culturi a „sănătăţii de almanah”, în principiu un lucru bun ca preocupare a generaţiei noastre de a trăi sănătos dar totuşi nociv prin inducerea unei stări de alarmă permanentă în care trăieşte individul conectat la mijloacele informaţionale facile (veţi vedea că cei mai speriaţi, panicaţi, rostogolitori de zvonuri şi ameninţări nu sunt neapărat cei care citesc cărţi şi obţin informaţia din surse cu adevărat ştiinţifice – reviste de cercetare, congrese – ci cei care, online fiind toată ziua, sunt bombardaţi de ştiri care încep invariabil cu „un grup de cercetători germani au descoperit că…”);
  • Nevroza insecurităţii, chiar dacă bazată pe un fapt real (bineînţeles că nu putem avea certitudini privind evoluţiile politice, economice, sociale), este totuşi rezultatul unei paradigme care exacerbează starea de ameninţare în care trăieşte individul (oricând ceva în jurul nostru poate sări în aer, un terorist se poate autodetona, nu vom mai avea pensie la bătrâneţe pentru că nu mai are cine să ne-o plătească, oamenii din jurul nostru nu sunt de încredere şi trebuie să ne ferim de ei, prin oraş circulă o dubă neagră în care sunt răpiţi copiii, vecinul e cam dubios, apa de la robinet este otrăvitoare, locul de muncă este instabil, ne putem îmbolnăvi de cancer sau muri de stres, cutremurul care va veni va fi catastrofal iar asta ni se spune zilnic de vreo 20 de ani etc.), într-un cuvânt, promovarea intensă a ideii că trăim într-o lume nesigură (în fond, o banalitate, fireşte că lumea e nesigură, dar nu e deloc mai nesigură decât era acum 25, 50 sau 100 de ani, ci dimpotrivă) este o realitate care, politic vorbind, suflă vânt în pânzele partidelor, liderilor şi platformelor anti-liberale, protecţioniste şi autoritariste. Sunt mulţi, din păcate, care cred că insecuritatea în care trăiesc este cauzată de sistemul politicilor liberale, de Uniunea Europeană, de deschidere, de globalizare, de democraţie şi capitalism etc.

Eu aşa văd lucrurile, acestea sunt problemele de adâncime care generează starea de tensiune din politica Europei. Poate că mai sunt şi altele. Nu ştim dacă summitul de la Sibiu şi Declaraţia care va fi adoptată, privind viitorul Uniunii Europene, vor putea aborda şi trata toate aceste nevroze ale europenilor din secolul XXI (mă îndoiesc sincer), în condiţiile în care nici măcar lucruri mult mai simple şi mai concrete nu se ştiu clar, de exemplu dacă Marea Britanie va mai ieşi sau nu din Uniune sau cum poate Europa integrată să determine respectul pentru statul de drept într-o ţară ca România, în care o majoritate a corupţilor legiferează în favoarea infractorilor şi penalilor spunând că e suverană, că a fost votată de cei mai mulţi dintre cetăţenii care s-au dus la vot în ziua respectivă (bineînţeles, nu pentru a-i scăpa pe hoţi de închisoare), că ăsta e specificul naţional şi nu are de ce să intervină Bruxellesul cu norme, standarde şi valori europene.

Aşa că bun venit la Sibiu şi succes unui summit al paradoxurilor şi contradicţiilor europene şi româneşti, bine intenţionat dar lipsit de posibilitatea de a rezolva peste noapte multitudinea de probleme (reale, confecţionate politico-ideologic sau închipuite), un summit care îşi poate propune cel mult să transmită semnalul că Uniunea Europeană încă trăieşte, că vrea să supravieţuiască şi este hotărâtă să lupte pentru adevărurile şi valorile ei!

NOTE_________

1 https://pressone.ro/presedintia-consiliului-ue-cat-de-nepregatiti-suntem/

http://www.contributors.ro

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: Constat cu satisfacție că și CCR a ajuns, în mod corect și inevitabil, la aceeași concluzie ca mine

PoliticKlaus Iohannis: Constat cu satisfacție că și CCR a ajuns, în mod corect și inevitabil, la aceeași concluzie ca mine

EconomieDaniel Dăianu propune să se amâne noi creșteri de venituri/salarii

ExternCorina Crețu: Nu o voi obstrucționa pe Rovana Plumb în drumul ei spre Comisia Europeană

EvenimenteMireille Rădoi: “No Drugs Revolution”. “Tinerii şi propriile lor valori”, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, Bucureşti

CulturaRadu Preda: Panorama comunismului în Moldova sovietică

SocialRaed Arafat prezintă 14 măsuri prin care se doreşte reorganizarea sistemului de urgenţă 112

MoldovaSorin Ioniţă: Justiţia în Moldova – arestează doar femei din grupul Şor & fixeri Sputnik, sau merge până la capăt (Miami?)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe