Matei Bogdan
Publicat în 10 aprilie 2019, 14:42 / 97 elite & idei

Valentin Naumescu: Orele astrale ale Brexitului. Va fi deconectat „pacientul englez” de la aparate, va fi prelungit chinul sau îşi va reveni miraculos?

Valentin Naumescu: Orele astrale ale Brexitului. Va fi deconectat „pacientul englez” de la aparate, va fi prelungit chinul sau îşi va reveni miraculos?

de Valentin Naumescu

Puncte cheie:

  • Faptul că ideea Brexitului este un eşec iar acest adevăr simplu şi evident îl conştientizează deja britanicii pe plan politic intern, fără să recunoască însă public (mândria lor insulară încă funcţionează), este astăzi un loc comun. Am scris despre acest eşec lamentabil acum câteva luni[1], după prima respingere a Acordului privind Brexitul în Parlamentul de la Londra;
  • Am crezut atunci că o conştientizare a eşecului Brexitului va fi urmată de decizia raţională de a organiza al doilea referendum, cândva în toamnă. Această „decizie raţională” este însă împiedicată de considerente electorale interne, fiind evident că, dacă ar adopta o asemenea decizie, Partidul Conservator ar pierde automat toţi suporterii Brexitului în favoarea noului partid al lui Nigel Farage (Brexit Party), în timp ce majoritatea alegătorilor britanici care doresc să rămână în Uniunea Europeană oricum nu sunt votanţi tradiţionali ai Partidului Conservator, ci sunt laburişti, liberali sau…scoţieni (votanţi ai SNP). Deci, din punct de vedere ideologic, Brexitul este în esenţă o criză de identitate a Partidului Conservator, prins ca într-o cursă de şoareci între centrismul liberal proeuropean, eventual stângismul de tip nou anglo-american (Corbyn-Sanders-Ocasio Cortez), şi populismul protecţionist, suveranist şi naţionalist al dreptei occidentale care tinde, la rândul ei, să se radicalizeze;
  • La trei ani de la un vot popular superficial şi manipulat, bazat pe prostii ideologice, lozinci ieftine şi neadevăruri economico-sociale, care nu a fost urmat de un plan credibil al Marii Britanii post-Brexit (credibil în primul rând pentru Parlamentul britanic, care s-a blocat şi nu mai este de acord în prezent cu nimic, de teamă că orice ar vota iese prost), am presupus că va creşte treptat, de la baza societăţii civile spre partide, un curent favorabil unui nou vot popular, mai bine explicat şi cu alternativele reale pe masă. Am fost, se pare, prea optimist şi m-am înşelat. Societatea britanică este în continuare divizată pe această falie şi nu a apărut o masă critică în sens contrar, iar politicienii britanici actuali prea slabi pentru importanţa momentului. 6 milioane de semnatari pe o petiţie online, într-o ţară cu 66 milioane de cetăţeni, faţă de cele peste 17,4 milioane de voturi pentru Brexit pe 23 iunie 2016, nu înseamnă, totuşi, foarte mult, chiar dacă reprezintă un semnal care nu ar trebui neglijat. Mişcarea anti-Brexit este prea slabă, în raport de cum ar trebui să fie acum pentru a opri Brexitul. Inerţia, autosuficienţa şi pasivitatea societăţii britanice, care nu se trezeşte cu adevărat nici în al doisprezecelea ceas, fiind convinsă că nu i se poate întâmpla nimic rău şi că sigur Marea Britanie este prea importantă pentru a nu primi o propunere de Acord mai favorabilă din partea UE, împinge lucrurile spre un deznodământ dramatic;
  • Afacerea Brexit este ca un pacient în comă, inert şi lipsit de energia de a (re)acţiona într-un fel sau altul, paralizat de propria (in)decizie şi de propriile ezitări, menţinut în viaţă prin conectarea la aparate, dar, în esenţă, un pacient „legumă” care devine treptat o povară pentru familia sa (europeană), într-un moment în care familia, la rândul ei, trebuie să adopte decizii cruciale privind viitorul Uniunii;
  • Amânarea Brexitului propriu-zis s-a produs deja o dată, aşa cum am anticipat în ianuarie, pentru că Londra nu avea şi nu are soluţii convenabile post-Brexit, iar în aceste ore şi zile se decide dacă Uniunea Europeană va mai aproba sau nu încă o amânare sau va curma o suferinţă care a devenit insuportabilă, deconectând „pacientul englez” de la aparatele care mai menţin o legătură minimală, artificială, cu blocul european integrat al celor 27 de state de pe continent;
  • Astăzi, şefa guvernului de la Londra, Theresa May, pe care partidul său şi parlamentul de la Londra se pare că o menţin până la finalul Afacerii Brexit doar ca premier de sacrificiu, pentru că nimeni nu mai vrea să se compromită în mocirla Brexitului, se întâlneşte cu Merkel şi (poate cu) Macron, în încercarea destul de ridicolă şi de disperată de a mai obţine încă o amânare, fără să fie clar care este Planul Marii Britanii sau măcar dacă există un plan;
  • A apărut de câteva ore şi informaţia contradictorie că guvernul de la Londra se pregăteşte totuşi să organizeze alegeri europene pe 23 mai dar în continuare doreşte Brexitul, semn al unei mari slăbiciuni şi neîncrederi în tot ceea ce face şi ce spune Theresa May, practic o încoronare a derutei şi degringoladei care a cuprins establishmentul politic londonez, aflat în criză de soluţii dar prea orgolios pentru a recunoaşte greşeala şi a încerca să o repare;
  • Curând, la Summitul UE de mâine (10 aprilie), am putea avea deznodământul unuia dintre cele mai dezamăgitoare episoade din istoria Marii Britanii şi, implicit, a Uniunii Europene. După cum s-ar putea ca nici mâine nimeni să nu se îndure să tranşeze lucrurile şi să mai acorde o amânare, crezând într-o minune. Informaţiile sunt că preşedintele Macron ar lua în considerare să decupleze „pacientul englez” de la aparate. A fost suficient.

*

Nicicând în glorioasa istorie a imperiului britanic, Marea Britanie nu a fost mai umilită şi mai „înghesuită” ca acum, cu un premier caricaturizat intens pe plan intern şi extern zburând pribeag între Berlin, Paris şi Bruxelles pentru a mai cerşi încă o păsuire, şi cu un parlament blocat în Nu-uri nesfârşite, din spatele cărora mijeşte riscul destrămării Regatului Unit, prin tot mai posibila desprindere a Scoţiei sau reaprinderea conflictului în Irlanda de Nord. Scump preţul plătit de doamna May pentru trecerea oportunistă dintr-o barcă în alta! A meritat oare să intre astfel în istoria din 10 Downing Street?

Fără să aibă o viziune sau un plan coerent, fără să ofere o perspectivă credibilă, aflat practic la mâna francezilor şi a germanilor (şi, de ce nu?, şi a bulgarilor, că oricine din Consiliul European ar putea acum exercita un veto faţă de o nouă amânare), „pacientul englez” aşteaptă resemnat decuplarea de la aparate. Coşmarul dintotdeauna al „perfidului Albion”, de a se vedea condiţionat de o alianţă franco-germană/prusacă, împotriva căreia Londra a luptat cu abilitate în ultimii două sute de ani, încercând (cu succes) tot felul de dezbinări între Marile Puteri continentale, se împlineşte acum, pe temelia uriaşei greşeli a Brexitului din 2016 şi a ipocriziei ulterioare a principalelor partide britanice, care au preferat să piardă trei ani în minciună şi vorbe goale, speriate să nu cumva să jignească „inteligenţa poporului”, spunându-i adevărul în faţă dar pierzându-şi astfel susţinerea la viitoarele alegeri.

Personal, aş fi tentat să cred că „pacientul englez” nu va fi decuplat nici de această dată de la aparatele Bruxellesului de menţinere în Uniune, în speranţa că despărţirea s-ar putea totuşi produce în condiţii amiabile, mai târziu. Deşi orice pronostic este riscant pe acest teren imprevizibil, anticipez o nouă amânare. Se va veni probabil iarăşi cu un angajament de la Londra, cu un pseudo-plan despre care nimeni nu ştie ce şanse are să fie pus în practică etc.

Un final abrupt pe 12 aprilie ar cutremura pieţele, având efecte incalculabile. Nimeni nu doreşte un Brexit fără Acord. Chiar dacă tot mai puţini cred într-o revenire a Marii Britanii alături UE 27 (teoretic, încă posibilă) şi chiar dacă nu e clar dacă această amânare face bine Uniunii Europene sau Marii Britanii, va prevala probabil principiul că „atât cât mai există speranţa aprobării Acordului în Parlamentul britanic, merită să mai fie dată o şansă”. Chiar dacă povestea Brexitului este tot mai urâtă şi toată lumea pare dezamăgită, de o parte şi de cealaltă a Canalului Mânecii, de acest eşec lamentabil al politicii şi de acest final al apartenenţei Regatului Unit la Uniunea Europeană (1973-2019), un final care vorbeşte limpede despre costurile prostiei cu ştaif ideologic, al indiferenţei unei majorităţi rezonabile dar comode şi tăcute (cei neimplicaţi) şi al suficienţei în politică. Măcar se va fi învăţat ceva, at the end of the day, din lecţia Brexitului? Mă îndoiesc.

NOTE_____________

[1] http://www.contributors.ro/editorial/brexitul-a-e%C8%99uat-marea-britanie-va-ramane-in-uniunea-europeana/

Ultima ora:

ObservatorDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

PoliticTanase Stamule: O grămadă de guguștiuci comentează pe Facebook despre faptul că a picat moțiunea

EconomieBogdan Chiriţoiu, despre prevenţie şi amenzi: Biserica se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, dar fără să ai şi o bâtă nu îi corectezi pe oameni

ExternAlexandru Grumaz: Marea Neagră, de la „lac rusesc“ la spaţiu de securitate al Europei

EvenimenteDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

CulturaIoan-Aurel Pop: Eminescu – valoarea absolută a culturii româneşti

SocialSever Voinescu: Ghidul Andrei Șerban

MoldovaIulian Chifu: La Chişinău – majoritate de coaliţie, fără cheie de control şi fără frâne



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe