Adriana
Publicat în 12 noiembrie 2012, 21:47 / 112 elite & idei

Vasile Dancu: IRESCOP 2012 – III – Pasiuni, comportamente si credinte

Vasile Dancu: IRESCOP 2012 – III – Pasiuni, comportamente si credinte
+ Observator
Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES prezintă profilului electoratului românesc, în prag de campanie pentru alegerea reprezentanților în camera Deputaților și în Senat, în funcție de pasiunile pe care acesta le are, de comportamentele și de credințele sale.
Partea a treia – și ultima – analizează votanţii lui Crin Antonescu, Traian Băsescu, Dan Diaconescu şi Mihai Răzvan Ungureanu și pe susţinătoriilor partidelor pe care aceştia în funcție de indicatori indicatori care se referă la:
Pasiuni, hobby si distracție: duminica perfecta între plimbări&discuții-lecturi-petreceri
–         respondenții, indiferent de partid, indică o duminică perfectă cu plimbări și discuții
–         susținătorii lui Dan Diaconescu sunt cei care îşi doresc cel mai mult să se uite la TV, au un simțal petrecerii mai dezvoltat și ar asculta în mai mare măsură decât ceilalţi radio
–         simpatizanţii ARD sunt cei mai orientaţi către lectură, iar cei USL cei mai rezervaţi spre a lua masa în oraş;
–         votanții lui Crin Antonescu (79,2%) şi Mihai Răzvan Ungureanu (77,1%) au o preferință mai ridicată pentru cultură, iar susținătorii lui Ungureanu fac parte din categoria de votanți cea mai dispusă să mănânce la restaurant (37,5%).
Teme preferate de discuție: prețuri, sănătate, politică, religiozitate, afaceri
–         susţinătorilor USL şi PP-DD au, în mai mare măsură, drept teme preferate de discuție preţurile, sănătatea şi locurile de muncă, discută cel mai des despre religiozitate
–         discuțiile despre UE suscită interes crescut din partea votanților ARD (45%, comparativ cu 35% în cazul susţinătorilor USL, respectiv 30% pentru PP-DD)
–         votanții USL vorbesc mai desc despre politică, în timp ce susținătorii PP DD optează pentru discuții legate de afaceri
–         votanții lui Mihai Răzvan Ungureanu discută cel mai des despre preţuri, urmați de cei ai lui Crin Antonescu
–         suporterii lui Crin Antonescu preferă, în principal, discuțiile despre sănătate și despre afaceri
–         pentru votanții lui Dan Diaconescu temele principale de discuție sunt cele legate de locuri de muncă, credință sau afaceri. Doar 10% dintre ei spun că printre temele preferate se află viața vedetelor.
–         discursurile politice sunt preferatele suporterilor lui Mihai Răzvan Ungureanu (67%) şi ale lui Crin Antonescu (56%)
–         votanţii lui Traian Băsescu şi cei ai lui Mihai Răzvan Ungureanu sunt preocupaţi să discute des şi foarte des despre Uniunea Europeană în procent de 46, respectiv 42, faţă de 31 şi 32, procente valabile pentru electorii lui Crin Antonescu şi cei ai lui Dan Diaconescu

Consumul de televiziune pentru informații din politică: bătălia se dă între PRO TV, Antena 3 și B1 Tv
–         votanții PP DD și ai lui Dan Diaconescu indică PRO TV drept principalul post tv de unde se informează despre politică și evenimente politice, pe locul secund în topul preferințelor se situează OTV
–         electoratul ARD se informează despre politică şi evenimente politice în special de la postul B1 TV (42,8%) şi PRO TV (27%),
–         suporterii USL optează pentru Antena 3 (43,7%) și PRO TV (22,5%) pentru acets tip de informații
–         cei mai mulți susținători ai lui Crin Antonescu îşi selectează informaţiile despre politică de la Antena 3 (58%), în timp ce votanţii lui Traian Băsescu şi cei ai lui Mihai Răzvan Ungureanu aleg cu predilecţie PRO TV (42,7%), respectiv postul B1 TV (56,9%)
Canale de informare politică:  televiziunea deșine supremația, la polul opus se află Internetul
–         interesul pentru informare de natură politică este foarte scăzut indiferent de canal  sau de orientarea electoratului
–         Internetul este indicat ca cel mai puțin utilizat în privința informării politice
–         cel mai departe de televizor, când vine vorba de informații politice, stau votanții lui Traian Băsescu (56,1%) urmați de Dan Diaconescu (27,9%), de Mihai Răzvan Ungureanu (21,3%) și de cei ai lui Crin Antonescu (20,3%)
–         votanții lui Dan Diaconescu sunt cei care folosesc în cea mai scăzută proporție Interntul pentru a se informa cu privire la politică, la polul opus îi găsim pe susținătorii lui Crin Antonescu, Mihai Răzvan Ungureanu și pe votanții ARD
–         în contextul în care, conform datelor obținute, radioul nu este un jucător important în informarea populației despre politică și evenimente politice, votanții ARD sunt cei care își iau în cea mai mică măsuri informațiile despre politică de la radio la polul opus fiind susținătorii lui Crin Antonescu
–         informația politică din ziare o iau ăn cea mai mare măsură votanții PP DD și ai lui Dan Diaconescu, urmați de cei ai lui Traian Băsescu și Mihai Răzvan Ungureanu
Încrederea în instituții
–         95,9% dintre votanții lui Crin Antonescu au o încredere scăzută în Președinție,
–         90% dintre votanții ARD și 96,1% dintre votanții PP-DD au un nivel scăzut de încredere în Guvern
Încrederea în Justiție:
–         Este mai mare la votanții ARD, votanții lui Traian Băsescu și cei ai lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar foarte scăzută în rândul alegătorilor USL, susținătorii lui Crin Antonescu și votanții lui Dan Diaconescu;
Încrederea în Poliție:
–         Este mai mare la votanții PP DD, dar foarte scăzută în rândul votanților lui Mihai Răzvan Ungureanu
Încrederea în Armată:
–         votanții ARD declară în mai mare măsură decât cei care ar pune ștampila de vot pe USL sau PP-DD că au multă sau foarte multă încredere în Armată.
Percepția Uniunii Europene
–         Majoritatea votanților ARD (65,3%) și PP-DD (51,3%) au multă sau foarte multă încredere în UE
–         Cei mai mulți dintre votanții USL (67,3%)  prezintă un grad scăzut de încredere în organizația europeană.
–         majoritatea votanților lui Traian Băsescu (62,4%), Dan Diaconescu (52,1%) și Mihai Răzvan Ungureanu (70,2%) manifestă multă și foarte multă încredere în UE.
–         doar 28,4% dintre votanții lui Crin Antonescu au multă sau foarte multă încredere în Uniunea Europeană
METODOLOGIA IRESCOP 2012 – PROFILURI ELECTORALE
Aplicarea chestionarelor s-a realizat telefonic, în luna octombrie, în trei valuri, după cum urmează:
Primul val:
Volumul eșantionului: 1.417 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național.
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,7%
Perioada anchetei: 24 octombrie 2012
Al doilea val:
Volumul eșantionului: 1.430 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național.
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,7%
Perioada anchetei: 25 octombrie 2012
Al treilea val:
Volumul eșantionului: 1.422 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național.
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,7%
Perioada anchetei: 26 octombrie 2012
 Sondaj publicat pe http://vasiledancu.blogspot.ro/2012_11_01_archive.html

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: „The enemy of good enough is great”

PoliticAdrian Hatos: Investițiile masive și susținerea economiei private trebuie combinate cu reforme care să eficientizeze și să profesionalizeze aparatul de stat

EconomieGruia Stoica a cumpărat terenul pe care se află fabrica sa de vagoane din Debrecen, Ungaria, în urma unei investiţii de 6,5 milioane de euro

ExternRadu Magdin: Options and possible solutions from an Eastern European perspective

SocialCsibi Magor: „The enemy of good enough is great”

EvenimenteSilviu Nate: „Jordan – A Stable and Peaceful Country in a Turbulent Region. A Review of Jordan’s Policy in the Last Decades and Some Future Perspectives”

CulturaIonuţ Vulpescu: Al cui ziceaţi că e Brâncuşi?

EditorialPetre Guran: „În Hristos v-ați și îmbrăcat”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe