de Vasile Puscaș

În ultimele zile ale lunii octombrie 2020, cunoscutul think tank american Atlantic Councila organizat (virtual) o serie de evenimente dedicate Europei Centrale. Au participat invitați din S.U.A. și statele regiunii amintite, oficiali și foști demnitari, universitari, analiști, oameni de afaceri, jurnaliști etc. Am fost unul dintre cei care a urmărit dezbaterile amintite cu mult interes.

Din mai multe motive am vrut să văd care mai este înțelesul termenului “Europa Centrală” dincolo de Atlantic, deoarece în ultima vreme despre acest subiect am auzit vorbindu-se mai mult la Budapesta și, din când în când, în capitalele celorlalte trei țări din gruparea Visegrad (Polonia,Cehia,Slovacia). Tocmai de aceea am fost curios să aflu dacă la Washington,D.C. se ține cont de conceptul tradițional, pe care agențiile americane l-au vehiculat după 1986, atunci când și-au propus un anumit tip de diferențiere în blocul comunist și apoi desprinderea ariei de acesta, oferind ca alternativă asocierea la Occident (NATO și UE). Aceasta a fost o formulă care se asemăna mai mult cu aranjamentul geostrategic al spațiului dintre Rusia și Germania, vehiculat la sfârșitul sec.al XIX-lea-prima jumătate a veacului al XX-lea. Sau era menținut designul Europei Centrale propus de Departamentul de Stat, în 1994, atunci când Richard Holbrooke a reușit să convingă de importanța extinderii angajamentului american în Europa și după încheierea Războiului Rece. Și pentru că tot se spunea că Europa Centrală era un spațiu cu geometrie variabilă, propunerea lui Holbrooke a eliminat monopolul grupului Visegrad, care confiscase egoist și elitist înțelesul Europei Centrale, Washington-ul incluzând în aria astfel desemnată spațiul fostelor state comuniste de la vest de fosta U.R.S.S.-de la Baltica la Adriatica (spre supărarea și nedumerirea adepților lui Zbigniew Brzezinski). Ceea ce, după extinderea spre Est a NATO și UE, a primit din partea unui lider al Pentagonului denumirea de “Noua Europă”. Sau mai proaspăta accepțiune americană a “Inițiativei Celor Trei Mări”. Spre deosebire de evocata grupare Visegrad, în aceste din urmă formule geo-(politice, strategice, economice, culturale) era inclusă și România. Este și unul din motivele pentru care am considerat important evenimentul dedicat Europei Centrale decătre Atlantic Council, desigur înțelegând și rațiunile sponsorilor care au susținut proiectul epistemic dezvoltat de acest influent think tank din Washington,D.C.

Personal, am apreciat faptul că dezbaterea a fost îndreptată spre viitor, că trecutul a servit doar ca impuls noilor dezvoltări ale regiunii, iar prezentul a demonstrat apetitul și abilitățile actorilor statali și non-guvernamentali din zonă de a se înscrie în cursa competitivității europene și internaționale; că majoritatea noii generații de lideri ai regiunii nu mai este dominată de spaimele „strigoilor” conflictualităților trecute, ci, într-un ritm tot mai accelerat, caută prilejuri de cooperări subregionale, regionale, europene și transatlantice care să grăbească și să îmbogățească sensurile dezvoltării societăților respective; că guvernanții și sectorul privat din aceste state știu și arată determinare în folosirea cadrului favorizant dat de apartenența la Uniunea Europeană și NATO, încurajând, totodată,extinderea oportunităților nu doar spre cooperare, ci chiar și integrarea transatlantică.

Firește, deosebirile de opțiuni între partea nordică, cea de mijloc sau sudică a Europei Centrale (Inițiativei Celor Trei Mări) nu au dispărut. Aria baltică și cea a Visegradului înaintează hotărât în procesul dezvoltării, folosind strategic și eficient resursele financiare oferite de Uniunea Europeană și Piața Internă a acesteia. Având o viziune strategică serioasă și larg susținută prin politicile interne, vorbitorii din zonele amintite au continuat a face apel la noi investiții străine,în special din U.E. și S.U.A.,demonstrând că aveau și capacitatea de a atrage interesul pieței internaționale de capital (de la Varșovia s-a arătat cum doi giganți ai IT-ului din S.U.A. tocmai au investit în Polonia cîteva miliarde de dolari). Din Bulgaria și Slovenia s-au auzit mesaje similare,insistându-se însă și pe extinderea cooperării între statele din Europa Centrală, pentru a spori convergența zonei și a crește importanța rolului ei în Uniunea Europeană.

În 30 octombrie a.c., evenimentul de la Atlantic Council a fost dedicat relațiilor S.U.A.-România, sponsorii susținând tematica securitizării parteneriatului strategic româno-american în sec.al XXI-lea. Discursul panelului a sunat strident diferit de tonalitatea celorlalte dezbateri. A părut că s-a dorit sublinierea unui anumit “excepționalism românesc” și, înafară de câteva scurte secvențe, s-a înfățișat ca o acțiune propagandistică menită a ascunde câteva complexe de inferitoritate de care ar suferi Bucureștii. Spre finalul dezbaterii “românești”, însuși un sponsor al programului a ținut să atragă atenția că mesajele vorbitorilor poziționau interesul relațiilor româno-americaneîntr-o posibilă contradicție cu interesele altor actori, precum Uniunea European și NATO. Ceea ce, ambasadorul României la Washnigton,D.C. și trimisul diplomatic al Statelor Unite la București s-au grăbit să nege, argumentând cu sloganul complementarității între Uniunea Europeană și NATO. Iar subiectul oportunităților pe care le-ar putea construi și România, printr-o cooperare intensificată și integrare transatlantică, vorbitorii principali l-au redus la domeniile energetic și al apărării, tema investițiilor americane lipsind aproape de tot ,aceasta fiind înlocuită cu cea a eventualelor credite pe care Eximbankul american le propuseseră zonei deja la începutul anilor ‘90. În schimb, a fost subliniată cu insistență relația strânsă între președinții României și Statelor Unite ale Americii.

Mai mult ca sigur, recenta inițiativă de la Atlantic Council de a acorda un timp atît de extins regiunii central-europene a fost ocazionată și de lansarea unui raport intitulat Digitalizarea în Europa Central-Răsăriteană. Autorii acestui document, care a intenționat să atragă atenția asupra necesității ca statele din regiune să elaboreze politici adecvate în sfera digitalizării, au insistat asupra faptului că digitalizarea poate da un impuls semnificativ creșterii economice în zonă, statele din această arie trebuind să coopereze cât mai mult pentru a crea un ecosistem favorizant creativității și inovării, să prioritizeze și maximizeze eficiența investițiilor în infrastructurași tehnologiile de profil. Cei mai mulți vorbitori la evenimentul amintit au accentuat aceste aspecte, cărora au adăugat faptul că regiunea are resurseumane deosebite, talente pe care are datoria de a le pregăti prin educație și un mediu cultural colaborativ. Acestea, ca și orientarea țărilor respective către dezvoltare sustenabilă, însoțită de politici publice corespunzătoare, ar fi impulsuri importante pentru atragerea investițiilor din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Cel puțin așa susține raportul menționat. Îndemnul de a profita de șansaaccesării Pieței Interne a Uniunii Europene a fost mereu prezent în discuțiile panelurilor de la Atlantic Council, fiind un punct central și în raportul despre digitalizare, din ambele surse degajându-se importanța cooperării statelor și economiilor din zona central-est-europeană pentru a constitui o spațializare coerentă și puternică de piață,pe al cărei suport să se profileze o capacitate sporită de operare în procesul decizional de la Bruxellesși în reafirmarea unei relaționări transatlantice care să aducă beneficii sesizabile și popoarelor din partea estică a Uniunii Europene.

Evenimentul de la Atlantic Council și lansarea raportului aceluiași grup epistemic asupra digitalizării în Europa Central-Răsăriteană au avut loc doar cu câteva zile înainte de votul pentru alegerea președintelui în Statele Unite ale Americii. Dincolo de discursul cu sens geostrategic și geopolitic pe care l-au propagat oficialii din Washington,D.C., în ceea ce privește Europa Centrală, mesajul propus de Atlantic Council, împreună cu reprezentanți politici și economici din aria europeană menționată, a fost unul extins și la geoeconomie și geocultură. Și, spre deosebire de decidenții politici americani care au preferat adesea a tratat zona prin aspectele distinctive, diferențiatoare și loialități atașate doar intereselor americane, think tankul pomenit, dimpreună cu majoritatea covârșitoare a vorbitorilor și semnatarilor raportului semnalat, a insistat asupra căilor prin care regiunea central-est-europeană ar putea avansa mai repede pe calea competitivității europene și globale, a subliniat direcțiile economice și socio-culturale pe care statele din această arie,printr-o cooperare de durată,ar trebui să le urmeze pentru a potența și accelera dezvoltarea și a-și crește șansele de a influența în favoarea lor centrele globale de decizie. Ceea ce înseamnă că acțiunea de la Atlantic Council a proiectat o relație de tip win-win a Europei Centrale cu Occidentul și cu Statele Unite ale Americii. O asemenea gândire mi se pare nu doar novatoare, dar și binevenită, chiar dacă este expusă cu oarecare întârziere, fiind așteptată imediat după 1989.

În mod sigur, intenția celor implicați în această acțiune epistemică a fost ca astfel de mesaj să ajungă la cunoștința decidenților statelor central-est europene,dar și a celor din Washington,D.C. și statele membre ale Uniunii Europene. În ce măsură liderii din S.U.A. și U.E. (incluzându-i și pe cei ai statelor central-est- europene) vor ține seama de astfel de recomandări, vom vedea după ce președintele ales de americani se instalează la Casa Albă.

În 1994, când Richard Holbrooke și echipa lui de la Departamentul de Stat au lansat conceptul de Europa Centrală pentru spațiul dintre Baltica, Adriatica și Marea Neagră, eram la Washington,D.C.România tocmai reprimise Clauza națiunii cele mai favorizate (toamna anului 1993), iar în ianuarie 1994 a intrat în Parteneriatul pentru Pace, spre…necazul unor lideri din gruparea Visegrad. Aș putea să-mi amintesc interpretările geopolotice și geostrategice ale acelei mișcări americane privitoare la Europa Centrală. Dar acum nu am disponibilitate pentru astfel de amintiri. Am fost plăcut impresionat că actualmente grupul epistemic de la Atlantic Council menține spațializarea Europei Centrale pe care Washington-ul a propus-o în 1994. Este mult mai adecvată și etapei extinderii NATO și U.E. spre această zonă. România este parte a ariei de mijloc a acestei regiuni și ar trebui ca și liderii români să conștientizeze faptul că țara lor are ancore nu doar la Marea Neagră și Dunăre, ci este „agățată”- cum spuneau istoricii antichității – și de munții Carpați. Ceea ce-i dă nu doar soliditate în politicile de apărare,dar și în cele de dezvoltare (atunci când există?!).

Din partea liderilor României contemporane, care oftează după o rază de speranță doar la țărmul Mării Negre, așteptările ne pot fi numai modeste (o spun cu mult regret!). Aceasta pentru că ei obișnuiesc a conduce mai mult instinctiv sau ca-la-comandă. La București, elaborarea de strategii, programe și politici înseamnă doar exercițiu „intelectualist” care nu suscită atenția guvernanților,ei știind și făcând totul după ureche și pentru păstrarea puterii pentru ei. Iar despre cooperare și consensualizare nici nu poate fi vorba. Nici la nivelul national, iar la cel regional, european și internațional ei preferând a se încolona în spatele vreunui „licurici”. Este considerat a fi mai comod și se poate spune la intern că suntem cu…,facem ca….Din păcate și în raportul despre digitalizare, pe care l-am evocat mai sus, România apare în graficele și statisticile de performanță pe ultimele locuri între statele central-est europene și statele membre ale Uniunii Europene. Cu o mențiune-la capitolul securitate cibernetică România nu e chiar pe ultimul loc!

Ceea ce înseamnă că liderii români au reținut doar o secvență din Scrisoarea a III-a, a lui Eminescu: „Eu îmi apăr sărăcia…”(aceasta o fi însemnând interes național?). Nu ar fi rău să li se amintească versul „Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul”. Căci până și acțiunea epistemică a Atlantic Council, despre care am relatat, ne îndeamnă să optăm decisiv spre dezvoltare și competitivitate societală în România și în tot spațiul central-est european. Prin efortul,inteligența și talentul nostru care sunt, încă o dată, impulsionate din exterior să realizeze bunuri comune și private spre binele nostru! Mă tot întreb: oare ce mai așteptăm?Și tot eu răspund:nu mai e vremea să așteptăm, e timpul presant să facem ceea ce trebuie! Acum!