Adriana
Publicat în 22 mai 2012, 16:57 / 255 elite & idei

Vasile Puscas: Europa, bolnavul planetei?

Vasile Puscas: Europa, bolnavul planetei?

Reuniunea G8 de la Camp David a fost transformată într-un veritabil „summit al crizei euro“

În urmă cu un secol, o discuţie la modă în cancelariile occidentale şi mass media europeană era despre o  putere  numită „bolnavul Europei”. Pe umerii acelui „bolnav al Europei” au fost puse toate năpăstuirile  care se abăteau asupra continentului (a se citi Vestului), cauzele  războaielor şi imperfecţiunile aranjamentelor de pace. Ca să dispară  acea sintagmă, a fost considerată necesară o completă restructurare  geopolitică şi geostrategică a zonei.

„G zero”

Zilele trecute, dincolo de Atlantic, liderii G8 s-au întrunit pentru a  sugera noi planuri de dezvoltare a economiei globale. Principalele  puteri economice ale Planetei au considerat că o temă de maximă  importanţă pentru obiectivul lor era situaţia critică a Europei şi  îndeosebi a zonei euro.

De altminteri, din 2009 încoace, aproape toate  reuniunile G20 şi G8 au înscris pe agenda preocupărilor majore  chestiunea europeană. Ne amintim cu toţii că, în 2009, erau voci care  întrebau dacă soluţia transferării cauzelor reale ale crizei în datoria  suverană va putea fi gestionată de liderii statelor europene şi ai  instituţiilor financiare internaţionale.

Privind pozele liderilor  europeni participanţi la întrunirile G8 şi G20, vedem că astăzi  fotografia de grup cuprinde figuri noi, dar problemele au rămas, aşa că  nu e de mirare că un comentator zicea că formula summit-urilor „G” ar  putea fi numită „G-0″ (G zero). Ceea ce spune mult despre calitatea leadership-ului contemporan!

Liderii crizei europene

Există, totuşi, o marjă de interes major pentru europeni, în special,  şi pentru economia globală, prin înscrierea temei „crizei europene” pe  agenda recentului G8. Acum se gândeşte la un plan care să includă  creşterea, stabilitatea şi consolidarea fiscală într-un pachet  cuprinzător de măsuri.

Liderii economiilor globale pledează pentru un  echilibru între austeritatea fiscală şi masuri de creştere, pentru a se  evita „o calamitate financiară cu repercusiuni globale”. Transformarea  G8 într-un veritabil „summit al crizei euro” poate că va da liderilor  crizei europene un impuls să se trezească la realitate, să-şi asume  rezolvarea problemelor şi nu perpetuarea lor.

Faptul că fotografiile de  grup ale liderilor s-au modificat înseamnă o penalizare a lor de către  cetăţeni, dar, totodată, şi deschiderea porţilor, de către aceiaşi  lideri, către populism, radicalism şi proliferarea grupurilor  anti-sistem. Ceea ce este, în fapt, o agravare a situaţiei individuale a  unor state membre şi a Uniunii Europene, mergând până acolo încât se  pune frecvent chestiunea oportunităţii apartenenţei la zona euro şi  câteodată chiar la Uniunea Europeană.

Aceste lucruri ar trebui avute în  vedere şi pentru viitoarea întrunire a liderilor celor 27 state membre  ale Uniunii (23 mai a.c.), deodată cu agrearea consensuală a unui plan  de măsuri specifice pentru zona euro, pentru rezolvarea datoriilor  suverane şi încurajarea redresării.

Dacă această atitudine a liderilor  europeni va fi vizibilă în întregul proces decizional european,  determinând schimbările pozitive aşteptate atât de mult de cetăţenii  Europei şi nu numai, atunci nu ar fi  o mare jenă în faptul că Planeta  priveşte Europa ca pe un corp bolnav, necesitând injecţii tămăduitoare.

Mai mult, remarcăm şi interesul liderului de la Casa Albă pentru  revitalizarea economiei europene, ceea ce explică presiunea acestuia  asupra liderilor europeni, care ar merita să reţină că, în momente  dificile pentru Vechiul Continent, încă mai pot găsi inspiraţie, viziune  şi suport în relatia transatlantică.

Răspundere

Foarte frecvent auzim astăzi, în discursul politic din UE, chemarea  la responsabilitate. Ceea ce nu e rău. Doar că apelul patetic pe această  temă arată cât de mult a scăzut sentimentul încrederii în liderii  europeni, percepţie care nu ajută deloc la susţinerea aplicării unor  decizii urgente şi absolut necesare în perioada următoare.

Ilustrativă  este dezbaterea actuală a dramei greceşti, inclusiv la reuniunea G8 de  la Camp David, dar ne interesează mai mult opiniile liderilor europeni  de azi.

Care lideri, excelând în preferinţa pentru conclavuri restrânse,  deşi au misiunea de a găsi soluţii la probleme, de a decide şi asigura  aplicarea politicilor în spaţiul european, când e vorba să-şi asume  răspunderea acestora, devin dintr-o dată adepţi ai „democraţiei”,  respectiv ai sugestiilor „populare”.

Aşa este cazul viitoarelor alegeri  din Grecia (17 iunie 2012), cărora liderii europeni tind a le da  semnificaţia unui adevărat referendum pro/contra euro. Fără ca cineva să  întrebe cum a fost posibilă ajungerea la o degringoladă politică în  Grecia şi ce anume a favorizat ascensiunea radicalismului şi chiar  anti-europenismului?

Cu atât mai mult trebuie să vedem cine poartă  răspunderea pentru starea actuală a construcţiei europene, într-un  context globalizant în care integrarea şi convergenţa câştigă tot mai  mult teren în alte zone ale Planetei, adesea hrănindu-se chiar din  povestea de succes a Uniunii Europene de dinaintea crizei.

România şi Europa central-estică

O cunoscută publicaţie financiară internaţională a realizat recent o  radiografie a potenţialului şi şanselor statelor central-est europene de  a performa în perioada post-criză.

România tocmai a arătat că a intrat  într-o nouă etapă de contracţie, perspectiva post-criză prelungindu-se  mai degrabă în incertitudini, pe când ţări precum Polonia sau Slovacia  continuă a genera un optimism economic pe care am dori să-l vedem extins  asupra întregii zone. Ne interesează enorm evoluţiile din zona euro,  deoarece aceasta continuă a fi principala sursă de tractare a pieţei  central- europene.

Dar sunt convins că aceeaşi arie/piaţă ar putea  alimenta viitoarea creştere a economiei Uniunii Europene, dacă liderii  europeni ar avea o viziune realistă a modului în care să se înfăptuiască  interesul european. Sau poate că trebuie să aşteptăm un scenariu despre  o altfel de Uniune Europeană tot din America?

Articol publicat pe www.adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe