Adriana
Publicat în 18 iulie 2012, 10:25 / 110 elite & idei

Vasile Puscas: Generații risipite, resurse irosite

Vasile Puscas: Generații risipite, resurse irosite
+ Observator

Preocuparea centrală de azi şi de mâine a statelor, societăților, companiilor, comunităților rămâne competitivitatea globală. Vedem cum, în fiecare clipă, aceste entități fac efort să avanseze pe calea competitivității, investind toate categoriile de resurse. Poziționarea actorilor statali şi non-guvernamentali în viitorul sistem internațional este în relație directă cu capacitatea de mobilizare atât a resurselor financiare şi materiale, cât mai ales a celor umane. Iar de vreo două decenii, statele cu gradul cel mai intens de competitivitate demonstrează că rezultatele obținute se explică prin orientarea spre economia antreprenorială, investiția masivă în educație, cercetare, inovare, în sănătate şi bună guvernare. Adică se insistă pe gestionarea atentă şi responsabilă a capitalului uman, însemnând susținerea eficace a sistemului educațional, a celui de îngrijire a sănătății şi încurajare a performanțelor inovative şi creative individuale şi de grup, printr-o îmbinare între calitățile personale şi dezvoltarea conştiinței sociale.

Reformatori şi demolatori

M-am gândit la cele de mai sus în ultimele zile, auzind concertul văicărelii naționale cauzat de rezultatele din acest an la examenul de bacalaureat. A fost o constatare cvasiunanimă că învățământul din România, de toate nivelurile, înregistrează o cădere periculoasă pentru destinul generațiilor tinere şi pentru evoluția țării. Ne amintim cu toții că epoca de dezvoltare mai accelerată a României moderne (de la sfârşitul secolului al XIX-lea până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial) a coincis cu preocuparea pentru înflorirea ŞCOLII ca mediu educațional complex, orientat spre societate. Astăzi, din păcate, nu mai avem un adevărat sistem educațional, ci un simulacru de instruire şcolară şi universitară.

Chiar dacă există un Minister al Educației, acesta nu a avut tăria de a elabora şi implementa un sistem educațional, fiind cel mai adesea supus conjuncturalului cu termen scurt, în suficiente cazuri luând forma intereselor politicianiste ale unor lideri fără cultură politică veritabilă şi fără simțul valorilor naționale şi europene contemporane. Mulți titulari de la Educație s-au intitulat „reformatori”, dar acum constatăm că au fost mai degrabă demolatori, fără vocația construcției unui sistem educațional.

Fireşte, ar putea fi adusă circumstanța prelungitei perioade de tranziție, după 1989, când societatea românească a fost ezitantă în a-şi stabili/decide sistemul de valori în care ar fi optat să trăiască pe termen mediu şi lung. O asemenea scuză nu rezistă, întrucât şi după decizia de a se înscrie total în sistemul european de valori (după finalizarea negocierilor de aderare şi semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană), liderii români au preferat să mențină societatea românească într-o atmosferă de confuzie mlăştinoasă, fără un proiect coerent de societate, națiune şi țară.

„Vreau să fim conștienți de un mare pericol – tinerii pe care îi pierdem acum pe drum s-ar putea să devină cea mai mare problemă economică și socială a României”, Mircea Geoană

Încremenirea în proiect

Lipsa proiectului de societate şi țară, în ultimii ani, a generat anxietate şi nesiguranță mai ales generației tinere, care s-a văzut în postura de a nu avea o perspectivă la nivel de indivizi şi ca grup social dornic să-şi construiască nu doar starea prezentului, dar mai ales viitorul. O resursă energică, aspirând la mai mult şi la mai bine, a primit doar modele sociale ciocoieşti şi orientarea spre calea satisfacerii imediatului, în total dispreț față de binele comun şi valorile comune ale națiunii şi europenității. Motiv pentru care o opțiune tot mai avid exprimată de tinerii liceeni şi studenți este de a părăsi țara, de a merge şi a se integra social şi cultural în „societăți așezate”, adică în locurile în care sistemele de valori sunt agreate comun şi respectate de toți, în care performanța individuală aduce nu doar satisfacția personală, ci şi recunoaşterea socială.

Structura socială autohtonă, dusă persistent şi conştient către polarizarea între potentați şi supraviețuitori, face ca viitorul să sune sumbru pentru un număr impresionant de tineri români, ei fiind îndemnați să caute mai degrabă calea speculativă şi nu pe cea constructivă, fiind împinşi să extragă maximul conjunctural şi nu să creeze bazele dezvoltării durabile în spațiul originar. Încremenirea în proiectul social patologic de azi s-a datorat şi faptului că, în ultimele două decenii, veniturile exorbitante ciocoieşti au provenit dintr-o politică greşită de redistribuție a averii naționale şi nu de încurajare a practicilor de a investi acumulările autohtone în producție şi a adăuga valoare nouă prin creşterea productivității şi competitivității.

Risipa capitalului uman

Dacă se ia în considerare procentul analfabetismului în rândul copiilor, înregistrat în ultimele două decenii, rezultatele la bacalaureat şi excepționalismul performanțelor universitare şi ale cercetării ştiințifice mai degrabă decât rezultate academice şi științifice permanente, avem o imagine îngrijorătoare a stării sistemului educațional românesc. Dorința ardentă a tinerilor din România contemporană de a se înscrie în şcolile europene şi americane (licee şi universități) arată neîncrederea în diplomele pe care le acordă şcoala românească, acoperirea insuficientă în competențe profesionale şi abilități de înscriere în circuitul pieței muncii.

Cred că este de-a dreptul periculos pentru viitorul națiunii române să mențină un sistem educațional care îndeamnă doar la plecare în lumea largă în loc să ofere şansa de a construi un sistem economico-social performant în România. Nicicând societatea românească nu a cunoscut o asemenea risipă a capitalului uman, iar aceasta într-o etapă istorică a globalității, în care accentul se pune tocmai pe valorizarea resurselor inovative şi creative ale spiritului uman. Costurile de oportunitate administrate de liderii români cetățenilor, pe care aveau datoria să-i ducă pe calea beneficiilor integrării europene, nu mai pot fi admise, căci condamnă societatea şi țara la subdezvoltare cronică de durată şi scot România de pe orbita competitivității, a progresului social. Trezirea la realitate va fi grea şi dureroasă, dar trebuie să se întâmple cât mai repede!

Vasile Pușcaș este Directorul Institutului de Studii Internaționale, Facultatea de Istorie-Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Articol publicat pe www.qmagazine.ro

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe