OraNoua.ro
Publicat în 12 octombrie 2016, 15:41 / 224 elite & idei

Victor Grigorescu: Vom reacționa curând la faptul că o parte din conducerea Romgaz e vizată de un dosar; cred că timpul analizelor a trecut

Victor Grigorescu: Vom reacționa curând la faptul că o parte din conducerea Romgaz e vizată de un dosar; cred că timpul analizelor a trecut

Ministerul Energiei va reacționa cât de curând în cazul în care Consiliul de Administrație al Romgaz nu va lua măsurile necesare în situația în care o parte din conducerea companiei este investigată într-un dosar penal, subliniind că „în ceea ce privește Romgaz timpul analizelor a cam trecut”, a declarat ministrul de resort, Victor Grigorescu, la o emisiune televizată.

Grigorescu a explicat că măsurile în acest caz trebuie luate de Consiliul de Administrație al companiei și nu de către minister, însă a dat asigurări că instituția are instrumente să intervină dacă CA nu va reacționa.

„Cu siguranță, în măsura în care această chestiune nu se va tranșa, avem inclusiv instrumente care vizează o reacție față de Consiliul de Administrație pentru că este responsabilitatea acestuia să se asigure — nu a ministerului, ci a celor care gestionează activitatea de zi cu zi a companiei — să se asigure că chestiunile de etică sunt puse în practică. Aștept să își facă datoria, să analizeze situația și să vadă dacă această situație, această circumstanță — și anume că unii oameni din conducerea companiei sunt investigați într-un dosar — este compatibilă sau nu cu valorile companiei. (…) sigur că și compania are o viață internă și o manieră în care ei trebuie să își facă analizele. Dacă acest lucru nu se va întâmpla și dacă nu vor lua măsurile necesare, vom interacționa și vom reacționa și noi și asta se va întâmpla cât de curând, pentru că eu cred că și în ceea ce privește Romgazul timpul analizelor a cam trecut”, a spus Grigorescu, la Digi24.

Șeful de la Energie a dat asigurări că instituția pe care o conduce va face cât de curând o analiză asupra acestei situații și „va trage o concluzie”.

„Cât de curând vom face o analiză cu privire la ceea ce se întâmplă acolo din această perspectivă a implicării unor oameni din conducerea într-un dosar și vom trage o concluzie”, a precizat el, subliniind că acest lucru se va întâmpla până la sfârșitul mandatului.

Întrebat dacă ar propune demiterea acestor persoane în cazul în care ar face parte din Consiliul de Administrație al Romgaz, Victor Grigorescu răspuns: „Din punctul meu de vedere, indiscutabil, și lucrul ăsta l-am spus public”.

”Am spus că mi se pare că nu este normal, deja cum știți poziția mea a fost clară încă de la începutul mandatului. Nu este singurul caz în care am reacționat de această manieră și nu este niciun dubiu. Am spus-o și public că ăsta este un lucru pe care îl dezavuez cu cea mai mare tărie”, a adăugat ministrul.

Ultima ora:

ObservatorMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieRadu Craciun: Suntem in ochiul furtunii

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteAlina Achim-Inayeh, moderator at Expert Forum conference – Eastern Europe and the Republic of China (Taiwan)

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe