Matei Bogdan
Publicat în 17 octombrie 2018, 10:21 / 33 elite & idei

Victor Negrescu: România este în favoarea unui proces ordonat şi predictibil privind Brexit

Victor Negrescu: România este în favoarea unui proces ordonat şi predictibil privind Brexit

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a reiterat, marţi, în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale de la Luxemburg, sprijinul Românei în vederea agreării acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi a subliniat că ţara noastră este în favoarea unui proces „ordonat şi predictibil” privind Brexit.

„Negocierile se îndreaptă în direcţia corectă şi este important ca ultimii paşi să fie parcurşi, în acelaşi spirit constructiv, în vederea agreării acordului în totalitatea sa. O retragere ordonată şi predictibilă a Regatului Unit poate garanta respectarea drepturilor cetăţenilor europeni post-Brexit, inclusiv a românilor care locuiesc, muncesc sau studiază în Marea Britanie”, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, remis AGERPRES.

Conform sursei citate, ministrul delegat a adăugat că România, în calitate de stat care va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului viitor, va colabora îndeaproape cu toate instituţiile europene şi statele membre pentru a asigura cadrul instituţional necesar în contextul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 29 martie 2019.

În comunicat se mai arată că, în cadrul reuniunii, negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a precizat că în ultima perioadă negocierile s-au desfăşurat „de o manieră intensă şi constructivă”, cele mai multe aspecte fiind deja convenite în principiu de negociatorii Uniunii Europene şi de cei ai Regatului Unit, „cu toate că nimic nu este stabilit până când nu se convine asupra tuturor aspectelor”.

Reuniunea Consiliului Afaceri Generale Art. 50 în format UE27 de la Luxemburg a fost organizată ca urmare a declanşării procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Ultima ora:

ObservatorSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

PoliticKlaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Londra, cu premierul Theresa May

EconomieSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

ExternValentin Naumescu: It’s not the economy, stupid! Trump pierde controlul în Camera Reprezentanţilor dar polarizarea ideologică a Americii se adânceşte

EvenimenteMugur Isărescu: Invitație BNR, 25 octombrie 2028 – Conferință ELEC „The Danube Triangle”

CulturaRadu Preda: Memoria abandonată

SocialIoan-Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, ţara are nevoie de o vlagă nouă şi de energii de viitor

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe