Matei Bogdan
Publicat în 27 noiembrie 2019, 13:54 / 81 elite & idei

Victor Ponta: Salut schimbarea conducerii PSD; e prematur să vorbim de o alianţă

Victor Ponta: Salut schimbarea conducerii PSD; e prematur să vorbim de o alianţă

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a salutat miercuri schimbarea conducerii Partidului Social Democrat, adăugând că, deocamdată, este prematur să discute despre o alianţă preelectorală în perspectiva alegerilor locale.

Ponta crede că locul Pro România, „partid modern de centru stânga”, este deocamdată în Opoziţie, poziţie în care poate construi alături de PSD „care trebuie mai întâi să-şi facă propria analiză şi să vadă ce au greşit în ultimii trei ani”.

„De fapt, din 2017, a început seria de greşeli, care sper că s-a terminat aseară. Cu atât mai bine, că suntem în Opoziţie şi Pro România şi PSD-ul. (…) Depinde numai de ei (o apropiere mai clară – n.r.). Eu n-am fost niciodată şi nici n-o să mă auziţi că scopul meu este să mă lupt cu PSD-ul, dimpotrivă vreau să reprezentăm alegătorii, vreau să facem ce am făcut în 2010 – 2011 şi anume, chiar dacă suntem în Opoziţie, să încercăm să temperăm, să corectăm excesele unei puteri de dreapta care acum deţine absolut tot – preşedinte, prim-ministru, majoritate parlamentară – şi să-i reprezentăm pe oameni. (…) Cred că am procedat corect să nu votăm Guvernul, pentru că au o majoritate, aşa cum o au. Şi dacă vor fi proiecte bune ale noii guvernări le susţinem, dar suntem în Opoziţie şi acolo este în acest moment locul nostru. Nu cred că, în acest moment, se mai pune problema de răsturnat Guverne şi ne pregătim pentru alegerile de la anul. Şi cel mai important lucru este cum se trece peste problemele grave economice, sociale, bugetare, în primul rând. (…) Situaţia seamănă foarte mult cu cea din decembrie 2009”, a declarat liderul Pro România, la Parlament.

Întrebat cum comentează faptul că preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu exclude alianţe cu Pro România în teritoriu pentru alegerile locale, Ponta a precizat că nu a avut încă discuţie în acest sens.

„Nu am avut o discuţie şi cred că e prematur. Noi, Pro România, suntem de centru-stânga, este şi motivul pentru care anumiţi colegi au preferat să meargă alături de PNL, că nu sunt de centru-stânga. (…) Când eram toţi împreună, în 2016, am câştigat foarte mult, după care din 2017 a început hăcuirea social-democraţiei, au început greşelile care au dus la eşecul din 2019. Depinde doar de ei. Noi ne ţinem de drumul nostru şi vrem să atragem oameni noi, tineri, (…) să construim pentru 2024 o alternativă serioasă şi modernă. (…) Salut schimbările făcute la PSD. Acum cred că e necesar să facă schimbări de profunzime”, a adăugat Victor Ponta.

În opinia acestuia, fostul lider al PSD Viorica Dăncilă a făcut „trei mari greşeli care au costat-o”: a decis să candideze la prezidenţiale, „deşi nu avea şanse”, a decis să se certe cu ALDE şi cu Călin Popescu-Tăriceanu, în loc să ducă lupta cu PNL şi USR şi a pierdut guvernarea.

„Nu mă consider niciun adversar în continuare cu doamna Dăncilă. Aşa se întâmplă în politică – când greşeşti, îţi asumi şi laşi pe altcineva”, a susţinut Ponta.

El a adăugat că este dispus că discute şi cu preşedintele Klaus Iohannis. „Iohannis a fost ales legitim pentru un al doilea mandat. Eu nu-l susţin pe domnul Iohannis, dar susţin România şi sper să aibă succes”, a argumentat preşedintele Pro România.

În ceea ce priveşte relaţia cu europarlamentarul Mihai Tudose, care i-a cerut demisia, Ponta a reamintit că i-a cedat mandatul său acestuia, iar „orice faptă bună nu rămâne nepedepsită”. „Eu sunt liderul Pro România şi alături de Pro România vrem să facem în continuare ce am început şi anume un proiect de centru-stânga modern, pro european, progresist. Nu e uşor. Ca la orice început, sunt oameni care rezistă pe drumul ăsta, oameni care pleacă. Sunt absolut convins că e nevoie în România de un partid de centru-stânga şi de idei moderne. (…) Eu i-am cedat mandatul meu domnului Tudose şi orice faptă bună nu rămâne nepedepsită”, a spus el.

Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

PoliticLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

EconomieRăzvan Nicolescu: Mizele regionale ale jocurilor din energie (Op-ed)

ExternDan Mihalache: Nu uitați să aplicați în următoarea perioadă pentru a vă proteja dreptul curent de a locui, munci și studia în Marea Britanie

SocialGeorge Butunoiu: Realitatea la zi – Minte-mă frumos! Mituri și ipocrizie în lumea corporatistă – George Butunoiu

EvenimenteMarian Murguleț: Videoconferința „Digitalizarea României și Tehnologia 5G” / „Cartea electronică de identitate va face ireversibilă transformarea digitală a României”

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard

EditorialMirela Iovu: Efectele disruptive ale COVID-19. Digitalizarea, noul model de afaceri in contextul pandemiei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe