Bogdan Daradan
Publicat în 1 octombrie 2012, 19:48 / 571 elite & idei

Vitalie Eni, candidat din Basarabia pentru alegerile locale din Belgia

Vitalie Eni, candidat din Basarabia pentru alegerile locale din Belgia

Vitalie Eni este basarabeanul de pe listele Mişcării Reformatoare pentru alegerile locale din oraşul Bruxelles, Belgia. El va lupta pe 14 octombrie pentru un fotoliu de Consilier local în cadrul Primăriei Bruxelles.

Vitalie a absolvit Academia de Studii Economice şi de profesie este economist. Vitalie a primit cetăţenia statului belgian în 2008 şi a plecat din Moldova, după ce a avut câteva încercări de implicare în politică moldovenească, dar era „tânăr şi discret”, spune el.

Alegerile locale din Belgia au loc o dată la şase ani. Pe listele Mişcării Reformatoare, Vitalie fost chemat după ce a ajutat candidaţii belgieni în campania electorală pentru alegerile legislative federale din 2010 din Belgia: „Eu sunt pentru comunitatea moldovenilor şi oamenii din ţările de Est. Bruxelles este oraşul meu şi vreau să schimb ceva”, a declarat pentru Moldova.ORG, Vitalie Eni.

S-a implicat în politică ca să reuşească să schimbe viaţa în bine.
„De mai mulți ani, am devenit convins că bătăliile politice sunt colective, care sunt purtate cu unicul obiectiv de a îmbunătăți viața. Motivația mea este simplă, vreau schimbări la serviciu: nicio discriminare la locul de muncă, nicio discriminare la angajare pentru comunitatea noastră, recunoașterea studiilor noastre”, adăugă Vitalie.

Speră să fie ales ca şi Consilier Local pe listele Mişcării Reformatoare şi să realizeze multe pentru oraşul Bruxelles. Printre priorităţi se numără: „Securitate pentru locuitorii orașului, curățenie deoarece Bruxelles este centrul Europei, dar nu putem spune că acest oraș este cel mai curat oraș din Europa!, și ca şi economist și un broker de asigurare, eu vreau dezvoltarea economiei”, precizează candidatul.

Deşi în politică Vitalie se simte ca peştele în apă, nu se poate pronunţa în privinţa viitorului. Aşteaptă ziua alegerilor, 14 octombrie, dar indiferent de rezultat, Vitalie spune că viitorul lui este la Bruxelles: „Sunt un broker de asigurare, am un portofoliu de clienţi si viaţa mea e aici. Îmi place Belgia și cred că lupta mea politică va continua aici !”, punctează Vitalie Eni.

Mișcarea Reformatoare este o coaliție de dreapta și centru-dreapta. La alegerile legislative din 10 iunie 2007 și cele din 13 iunie 2010, acesta a fost primul partid politic francofon, cu 31.17% din voturi în Valonia și 32% din voturi la Bruxelles.

Ultima ora:

ObservatorAndrei Stoian: Orientul Mijlociu în 2025 (II)

PoliticRadu Burnete: Dacă nu acceptăm schimbarea ea va veni de unde nu trebuie

EconomieCristian Popa: 2024, un an profitabil pentru investitori

ExternVictor Negrescu atrage atenția că ideea lui Mark Rutte de a direcționa fonduri pentru sănătate și pensii la apărare va permite inamicilor să câștige alegeri în țările aliate

SocialMarian Staș: Sine ira. Educație spirituală de secol XXI, într-o Școală de secol XXI – o conversație sensibilă, suspendată între frica și curajul asumării schimbării

EvenimenteMireille Rădoi: ”Serată Eminesciană”, de Ziua Culturii Naționale, la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”

EditorialAlexandru Grumaz: 2024, anul Donald Trump (III)

CulturaMarco Badea: Ar merita să mergem mai mult la teatru, să citim mai mult, să consumăm mai multă cinematografie în sala de cinema



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe