Bogdan Daradan
Publicat în 1 noiembrie 2012, 18:10 / 439 elite & idei

Vitalie Marinuţa: Armata din Republica Moldova va avea grijă de copiii militarilor din Chişinău

Vitalie Marinuţa: Armata din Republica Moldova va avea grijă de copiii militarilor din Chişinău

Ministerul Apărării de la Chisinau şi Liceul Teoretic „Orizont”, din aceeasi localitate, au încheiat un acord de colaborare în domeniul educaţional. Documentul, semnat de ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, şi directorul general al liceului „Orizont”, Turgay Şen, prevede colaborarea celor două instituţii pe segmentul educaţiei militaro-patriotice, precum şi înmatricularea copiilor militarilor Armatei Naţionale la studii în liceul teoretic „Orizont” se arata intr-un comunicat de presa.

Potrivit ministrului Apărării, acordul respectiv este o premieră pentru instituţia militară şi oferă facilităţi copiilor militarilor, care vor să obţină studii de calitate la un preţ accesibil. „Este un proiect social, destinat elevilor cu potenţial, dar care nu dispun de resurse financiare suficiente. Astfel, copiii militarilor vor achita doar 50% din costul studiilor, iar copiii militarilor căzuţi la datorii vor învăţa gratuit. Sperăm că asemenea acorduri vor fi semnate şi cu alte licee, dar şi instituţii de învăţămînt superior din ţară”, a specificat ministrul Apărării.

Sursa citată a adăugat că instituţia militară se obligă să organizeze activităţi în domeniul educaţiei militaro-patriotice în instituţia de învăţămînt, a căror obiectiv va fi familiarizarea liceenilor cu activitatea instituţiilor de stat din Republica Moldova, în special cu cea a Ministerului Apărării. „Ne propunem să organizăm în cadrul liceului seminare şi lecţii cu tematică specifică serviciului militar, cu elemente demonstrative ale artei militare. Totodată, elevii de liceu vor putea vizita unităţile militare, expoziţiile din cadrul Centrului de cultură şi istorie militară şi vor participa la evenimente care vor oferi o imagine completă despre Armata Naţională”, a menţionat ministrul Apărării.

La rîndul său, directorul general al Liceului Teoretic „Orizont”, a declarat că în cei 20 de ani de prezenţă în învăţămînt, instituţia pe care o conduce s-a remarcat prin competitivitate şi studii de cea mai înaltă calitate, acest lucru fiind demonstrat de rezultatele elevilor la olimpiadele naţionale şi internaţionale. „Este datoria noastră să oferim posibilitate, prin facilităţi concrete, copiilor ofiţerilor şi subofiţerilor moldoveni. Este un proiect de colaborare între MA şi vom fi foarte bucuroşi să încadrăm în instituţia noastră copii ai celor care se află în serviciul cetăţenilor Republicii Moldova”, a spus Turgay Şen.

Ultima ora:

ObservatorElena Calistru: We’re looking for Ukrainians who want to learn the essentials about life and work in Romania

PoliticOana Țoiu, despre victimele violenței domestice: ”Nu poate nimeni în locul lor să apeleze la autorități, însă sunt câteva lucruri care le pot fi de ajutor”

EconomieGabriel Biriș: Din nou despre energie – Ordonanța românească vs. Regulamentul Consiliului

ExternRadu Carp: Umbra lui Putin în Italia post-Draghi – între Rousseau şi Montesquieu

SocialNicoleta Munteanu: Povestea româncei care este parteneră într-o companie care are în responsabilitate peste 6 miliarde de euro şi care a dezvoltat singură un program unic pentru copiii din toate şcolile din România

EvenimenteFlavia Popa şi Ciprian Stănescu – Climate Change Summit şi cum schimbăm paradigma mediului

CulturaDan Mircea Cipariu: ORLAN, file de corp și auto-hagiografie

EditorialSilviu Cerna: Metamorfozele banilor, cauze şi efecte-Banii electronici



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe