Ne-ar ajuta pe toți dacă cultele religioase ar fi mai transparente în privința finanțelor lor. Cred că banul e ochiul dracului numai dacă nu e la vedere.
540 de milioane de euro pe an primesc cul­tele religioase din taxele colectate de statul român. Cam 200 de biserici pe an au fost construite după 1989. Peste 4.000 în total. Majoritatea banilor merg înspre Biserica Or­to­doxă. N-o să fac o paralelă cu numărul de spitale, de școli sau de biblioteci care ar fi putut fi construite cu acești bani. Pentru că nu asta e ideea. Ideea e că sta­tul român n-ar trebui să fi­nanțeze cultele religioase cu niciun leu. Punct.
Opțiunea religioasă și prac­ticarea religiei sunt chestiuni private, nu de stat. Rolul normal al statului e să fi­nan­țeze doar acele activități pe care cetățenii săi nu le pot finanța sau organiza singuri. Cum se califică cultele religioase la acest criteriu? Nicicum. Ele pot să se finanțeze, dar nu vor. Ar fi de muncă, ar fi de ges­tionat mult mai atent relația cu enoriașii. E mai simplu să primească. E mai simplu să stea cu mâna întinsă, în loc să pună osul și mintea la treabă. Mai ales că mâna asta întinsă ține mereu în mânecă buletine și ștampile de vot.
Dacă tot se discută acum revizuirea Cons­tituției, poate avem curajul să abordăm tran­șant ipocrizia cultelor religioase fi­nan­țate de stat, mai cu seamă a Bisericii Orto­doxe, beneficiarul majoritar, și să ima­gi­năm o formă modernă și echitabilă de se­parare autentică a statului de religie.
Eu nu sunt de acord să-mi bage mâna în buzunar nicio Biser

ică. Vreau un sistem de finanțare benevolă, așa încât să pot văr­sa lunar o sumă de bani cultului care și-i merită. Știu că asta sună inacceptabil pen­tru o Biserică Ortodoxă obiș­nuită în ultimii 20 de ani cu mult mai mul­te drepturi decât obligații, dar, dacă ce­rem merito­crație în ad­ministrarea ori­cărei ins­ti­tuții, nu văd de ce Biserica ar face excepție. Dumnezeu n-a zis nicăieri: „Faceți ce vreți, numai luați-le ba­nii!“.
N-aș vrea să intru aici în subiectul imoralității com­portamentului preoților, care te seacă de bani cash, neimpozabili, la fiecare eve­niment la care nu-i poți ocoli. Pentru că nu sunt toți așa. Dar aș vrea reorganizarea sistemului de finanțare a cultelor, într-un fel care să-i împiedice pe cât mai mulți să fie așa. Să nu le mai renteze să fie așa. Dacă n-au frică ce Cel de Sus, să aibă de cei de jos.
N-am nimic împotriva religiei în general sau a vreuneia în particular. Nu ăsta e su­biectul discuției pentru mine. Dacă și când religia a ținut lumea în frâu sau în loc, a înălțat-o sau a coborât-o, a fost iz­vor de iluminare sau de întunecare sunt întrebări cu răspunsuri multiple și, mai ales, personale. Credința intimă, autentică în cel mai înalt grad, n-are nevoie să trea­că pe la trezoreria Ministerului de Finan­țe. Rolul autoasumat al statului de inter­mediar financiar între credințele oame­nilor și instituțiile preoțești e incorect. Re­lația trebuie să fie directă, cu respon­sab­i­lități transparente de ambele părți.
Articol publicat pe www.revista22.ro