Răsvan Radu: Cum să-şi revină economia cu tăieri de finanţări din toate părţile?
Economia este prinsă în mrejele aşa-numitului fenomen de dezintermediere (engl.: deleveraging) care se manifestă din toate părţile: nu numai prin reducerea creditării la nivelul sistemului bancar, ci şi prin scăderea cheltuielilor bugetare pentru investiţii, iar peste toate BNR şi-a ales tocmai această perioadă pentru măsuri prudenţiale de restricţionare a creditului în valută pentru companii, spune Răsvan Radu, preşedinte executiv al UniCredit Ţiriac Bank – una dintre puţinele bănci care continuă să raporteze creşteri ale stocului de credite.
„În loc ca marile proiecte de infrastructură să fie generatoare de creştere, investiţiile guvernamentale scad – adică avem încă o formă de deleveraging, pe lângă cea din sectorul bancar. Sunt alte zone de cheltuieli unde pot fi făcute reduceri înainte de a fi sacrificate investiţiile. Din punct de vedere macroeconomic lucrurile arată bine, dar nu e la fel de bine şi în structura economiei, la nivelul companiilor. Consumul merge neîncetat în jos, determinând şi trendul descedent al creditării. Dacă nu e încredere, nu e nici cerere. Cererea fiind mică, şi nevoia de investiţii private este redusă.“
Conform execuţiei bugetare pe şase luni, cheltuielile de capital au scăzut cu 10% faţă de anul trecut, în timp ce creditul privat s-a redus cu peste 6% în termeni reali.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


