OraNoua.ro
Publicat în 12 martie 2014, 09:07 / 35 elite & idei

Daniel Dăianu: În piața asigurărilor există carențe în actele normative

Daniel Dăianu: În piața asigurărilor există carențe în actele normative

În piața asigurărilor din România există carențe în actele normative, a declarat marți prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Daniel Dăianu, la finalul audierii sale din Comisia de buget-finanțe din Senat.

„În ceea ce privește piața asigurărilor, avem carențe în actele normative. Au fost senatori care au pledat pentru o intervenție mai fermă a Autorității în ceea ce privește protecția asiguraților.

Pe bună dreptate s-a remarcat, de pildă, că atunci când sunt cazuri flagrante de malpraxis, de abuzuri pe piață, pare că Autoritatea nu intervine.

Nu se poate interveni, de pildă, în stabilirea prețurilor, tarifele practicate de companiile de asigurări. Această interpretare are și ea limitele sale.

Ea poate să fie mulțumitoare într-un sens foarte strâmt”, a spus Dăianu.

Potrivit acestuia, o autoritate de reglementare și supraveghere trebuie să vadă dacă sunt condiții corecte pe piață și dacă se încearcă înlăturarea abuzurilor.

„Eu cred că ar trebui, poate, ca Autoritatea să lucreze împreună cu Consiliul Concurenței, fiindcă peste tot în Europa autoritățile din acest domeniu al supravegherii modului în care funcționează piața din punct de vedere concurențial, deci, asemenea autorități pot să conlucreze cu o autoritate de reglementare și supraveghere a piețelor financiare.

Dacă practicile nu sunt corecte, se poate și trebuie să se intervină, chiar dacă cineva ar putea să spună ‘dar lasă piața să stabilească un preț'”, a explicat prim-vicepreședintele ASF.

 

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe