Cristian Ghinea: Cum ar fi fost dacă nu eram în Uniunea Europeană şi în NATO
În 1999, un Occident unit ca niciodată de atunci a decis intervenţia militară împotriva Serbiei, pentru a stopa un nou masacru etnic în Kosovo, după ce ratase această misiune în Bosnia. După trei ani de reforme haotice ale unor coaliţii de centru-dreapta fragmentate, România se orientase spre Vest, dar rămăsese în urma ţărilor pentru care era programată extinderea.
Cererea NATO de sprijin a fost susţinută la limită de puţine persoane din elita politică şi a fost vehement contestată de presă – preşedintele Emil Constantinescu a plătit cu popularitatea sa. Criza din Serbia şi loialitatea României şi a Bulgariei au făcut ca negocierile de aderare să fie deschise, şi cu aceste două ţări, în decembrie acel an.
A urmat apoi un ritm alert al negocierilor, conduse în cea mai mare parte de Guvernul Adrian Năstase, care a închis negocierile în alt decembrie, 2004. Schimbarea de putere care a urmat imediat a făcut ca integrarea efectivă să se producă în 2007. Dacă ne gîndim numai la cariera echivocă ulterioară a acestor doi oameni – Emil Constantinescu şi Adrian Năstase –, ne dăm seama că nimic nu era predestinat sau programat în această poveste. Sîntem, pe hartă, noi şi Bulgaria, o prelungire a blocului politic şi economic occidental între două zone care devin pe rînd instabile: Balcanii şi vecinătatea europeană imediată a Rusiei.
Dacă am fi înapoi în 1999, un scenariu de perpetuă candidatură la aderare ar fi mai probabil decît cel care chiar s-a întîmplat. Albania, Bosnia, Serbia sînt ţări candidate la aderare, dar deja vorbim despre o criză internă a UE şi despre crize naţionale în aceste ţări, care pun sub semnul întrebării extinderea propriu-zisă. În cealaltă vecinătate, Ucraina a devenit teatrul unui nou război deocamdată rece, cu mici erupţii calde, iar Moldova se chinuie brav să se integreze pe sub radar, dar fără perspectivă certă.
Citeşte integral materialul „Cum ar fi fost fără…” semnat de Cristian Ghinea pe dilemaveche.ro
Cristian Ghinea este directorul Centrului Român pentru Politici Europene, înfiinţat în 2009 de un grup de experţi, având ca obiectiv sprijinirea rolului României în Europa prin furnizarea de expertizã în domeniul politicilor publice.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


