Preşedintele german a demisionat
Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, care risca să-şi piardã imunitatea în urma unor acuzaţii de prevaricaţiune, a anunţat astăzi că demisionează din funcţie, relatează AFP.
„Încrederea” concetăţenilor mei este afectată. „Din acest motiv, nu mai este posibil să îmi exercit funcţia. De aceea demisionez”, a declarat solemn Wulff, un conservator care a fost ales cu dificultate la preşedinţie în iunie 2010, în urma eforturilor cancelarului Angela Merkel.
Parchetul din Hanovra a cerut ieri seara ridicarea imunităţii preşedintelui Christian Wulff, în urma suspiciunilor de prevaricaţiune.
Wulff este criticat aspru de la jumătatea lunii decembrie de presa germană, care îl acuză că a profitat de poziţia sa de şef al Guvernului din Saxonia inferioară pentru a obţine diverse avantaje financiare, încercând apoi să ascundă aceste afaceri.
Preşedintele german a fost atacat fără menajamente pentru că a ascuns un împrumut, a profitat de vacanţe gratuite din partea unor oameni de afaceri bogaţi, iar apoi pentru că a încercat să facă presiuni asupra jurnaliştilor cu scopul de a împiedica publicarea informaţiilor.
În Germania, funcţia preşedintelui este în principal onorifică, însă acesta este o autoritate morală.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


