Constantin Niță: Guvernul nu va închide niciodată Oltchim
Guvernul nu va închide niciodată combinatul petrochimic Oltchim, iar dacă niciun investitor nu va depune oferte până vineri, procesul de privatizare va fi prelungit, a declarat, marți, Constantin Niță, ministrul Economiei, prezent la o conferință pe tema investițiilor în energie.
‘Am un mesaj foarte clar: Guvernul nu va închide niciodată Oltchim. Este o companie viabilă, care are piață și care trebuie restructurată, lucru care este posibil’, a spus Niță.
Potrivit acestuia, Guvernul are un plan B în cazul în care până vineri, 6 iunie, niciun investitor nu se înscrie în cursa pentru achiziția combinatului.
‘În acest caz, vom amâna privatizarea pentru o perioadă mai lungă pentru a face câteva restructurări. Vom căuta finanțare pentru a pune în funcțiune o linie sau două de producție, care să permită combinatului să nu mai înregistreze pierderi’, a adăugat Niță.
El a mai spus că sunt investitori care și-au manifestat dorința de a cumpăra Oltchim la pachet cu rafinăria Arpechim. Deținută de Petrom, rafinăria este închisă din 2009, însă este principalul furnizor de materii prime a Oltchim.
Oltchim este cel mai mare agent economic din Vâlcea și se află în insolvență din ianuarie 2013.
Termenul pentru depunerea ofertelor de către investitorii interesați să cumpere Oltchim este vineri, 6 iunie.
Activele viabile ale combinatului au fost evaluate la 305 milioane de euro.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


