Reprezentantul României în Grupul de Lucru al Liderilor Emergenți din NATO, Radu Magdin, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că soldații români se bucură de foarte mult respect în teatrele de operații pentru „vitejia” lor, iar acest respect trebuie capitalizat politic, astfel încât România să aibă mai multă influență în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

De asemenea, Magdin vorbește în interviu despre conflictele din Orientul Mijlociu și soluțiile de detensionare a situației de acolo, precum și despre riscurile cu care se confruntă SUA și NATO în contextul intensificării contactelor dintre China și Rusia.

În ceea ce privește apropiata desemnare a comisarilor europeni, Radu Magdin este sceptic cu privire la șansele României de a-l menține pe Dacian Cioloș la portofoliul agriculturii.

AGERPRES: Domnule Magdin, faceți parte din Grupul de Lucru al Liderilor Emergenți din NATO. Spuneți-ne mai mult despre această structură pentru că publicul larg nu are foarte multe cunoștințe în acest domeniu.
Radu Magdin: Totul pornește cu acest an aniversar. 2014 este un an foarte important pentru NATO și nu doar din perspectiva evoluțiilor de facto, și anume ce s-a întâmplat în Crimeea sau faptul că se retrage ISAF-ul din Afganistan. Este un an aniversar. Se aniversează 65 de ani de NATO, zece ani de la aderarea României la NATO, 15 ani de la statele din Vișegrad, 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, deci așadar este un multiplu moment aniversar.

În acest context s-a pus foarte mult problema în ce direcție ne îndreptăm, în ce direcție merge NATO și pentru asta secretarul general NATO, care are mandatul până în octombrie, când urmează a fi înlocuit de către norvegianul Stoltenberg, deci actualul secretar general Rasmussen a spus în pregătirea summit-ului de la Cardiff din toamnă îmi doresc trei rapoarte cheie — unul de la Adunarea Parlamentară NATO, unul de la un grup de experți înțelepți, bătrâni cum vrem să le spunem wise man, experți în floarea vârstei pe teme de securitate și unul de la liderii emergenți din state membre NATO. Acum, sunt 28 de state NATO și noi am fost doar 15 selectați. Nu a fost vorba de o propunere națională cât mai degrabă de o propunere, de o autopropunere, noi am făcut un set de aplicații din care am fost selecționați pe baza CV-ului nostru. Părerea mea este că s-a urmat categoric și un fel de echilibru regional, au fost aleși oameni din estul Europei, pentru România am fost ales eu și pentru Polonia o colegă poloneză care lucrează la Bruxelles. Însă, categoric cred că mesajul care s-a dat este că România este importantă. Suntem o țară mare. Categoric, Polonia, România și Turcia vor fi în avangarda oricăror operațiuni în contextul unei Rusii mai agresive regional și automat cred că este un semn de foarte de bine pentru noi.

AGERPRES: Dacă ați fi întrebat, dacă ați avea o putere de decizie majoră, cam ce propunere ați face pentru consolidarea alianței în aceste momente destul de delicate pe plan mondial? Avem terorismul în ascensiune, avem o revenire a Uniunii Sovietice, dacă îmi permiteți această formulă. Ce propunere ați avea?
Radu Magdin: Noi am formulat deja un document de cinci pagini pe principiul să fim scurți și la obiect ca să fie citit respectivul document, pe care l-am înaintat către secretarul general al NATO ca și colegii de la Adunarea Parlamentară NATO, ca și cei din grupul de înțelepți. Acum ce ar fi specific pentru noi și diferit față de, să spun așa, un set de propuneri cu care ne punem cu toții de acord cu privire la viitorul alianței, accentul foarte mare pe comunicare și pe faptul că NATO nu trebuie lăsat uitării.

Acum, faptul că noi, fiind într-o vecinătate sensibilă în Estul Europei, sigur, suntem stresați de creșterea acțiunilor Rusiei în regiune, asta nu înseamnă că s-a câștigat o bătălie comunicațională sau că NATO, dintr-o dată, doar pentru faptul că există și se plimbă mai multe avioane, mai multe vapoare sau sunt staționați mai mulți soldați în România, Polonia sau în alte state în zonă dintr-o dată stăm liniștiți. Credem că e foarte important să existe o acțiune cuprinzătoare de cucerire, cum se spune în lumea anglo-saxonă, a inimilor și a minților. E nevoie de ambasadori onorifici, e nevoie de oameni care să implice în discuții comunitatea, e nevoie de apropierea legăturii cu media, cu analiștii, cu toată sfera aceasta, pentru că dacă e să ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni și de altfel au apărut și articole pe tema aceasta, Rusia actuală nu este Rusia din 1989 sau 1991, este o Rusie întărită, inclusiv din perspectiva comunicării strategice.

Or, în momentul de față, percepția contează de multe ori chiar mai mult decât realitatea propriu-zisă. Am văzut un adevărat război informațional la Kiev, am văzut un război informațional post Crimeea, am văzut elemente imperiale efectiv inclusiv în prezentare și am văzut, de ce să ne ascundem după cuvinte, am văzut un întreg război informațional pe piețe media cheie. Cum e piața germană, în care apar informații atât pro-Rusia, cât și pro-NATO, pro-SUA, deci pe piețele media cu adevărat importante se vede această tensiune relativ clar. Și părerea mea e că nu este întâmplător nici faptul că am avut acest, noi nu avem un echivalent imediat în română a cuvântului „descent”, american, descindere să-i spunem așa, descindere succesivă de vizite importante americane la București, vicepreședintele Biden, directorul CIA, șeful Pentagonului, deci automat, clar România este un actor-cheie. Important însă e, să spunem, să fim actori-cheie și nu pioni-cheie în acest joc de șah.

AGERPRES: Ați spus la un moment dat că ați văzut în Germania informații contradictorii, care erau, deși pozitive în ceea ce privește America, erau și de partea Rusiei. Această situație trădează poziția Germaniei?
Radu Magdin: Poziția Germaniei tocmai este complicată și trebuie să fie echilibrată pentru că noi de multe ori privim orice prin lupa națională.Vrem, nu vrem o facem azi și privim lucrurile din perspectiva interesului național. Interesul nostru național este ca noi să fim o țară prosperă, stabilă și sigură. Iar NATO ne ajută în special pe ultima componentă, această dimensiune de siguranță, de securitate. Acum, din perspectiva Germaniei, Germania sigur are o amintire istorică, are amintirea Germaniei de Est, Germaniei de Vest, dar totodată Germania a lucrat foarte mult ultimele două decenii pentru normalizarea relației cu Rusia și a investit foarte mult în parteneriatul bilateral economic, și aici nu este vorba doar de energie, este vorba de accesul la piața rusească pentru mari multinaționale, e vorba de un întreg parteneriat.

Orice parteneriat se face în timp și se investește multă încredere. Automat, nu este ușor nici pentru Germania să vină să spună: „Știi, Rusia, nu te mai juca prin cartier pentru că acest lucru s-ar putea…” sau dacă face acest lucru trebuie să o facă cu foarte mult tact tocmai pentru a nu jena acest parteneriat bilateral din ultimele două decenii.

AGERPRES: Dar aceste interese economice solide ale Germaniei față de Rusia nu ar leza oarecum interesele NATO?
Radu Magdin: Da, însă noi avem o vorbă în politică — capitalul nu are miros. Așa cum bine mersi în centrele financiare există și capital arab la un loc cu capitalul palestinian, să spun așa, și capital evreiesc, așa cum există în City of London și capital rusesc și capital german și capital american, capitalul coexistă, deci banii, să spunem așa, își găsesc o cale. Acum întrebarea este în ce măsură banii devin un obstacol pentru securitate și în ce măsură banii discreditează o acțiune de politică externă. De exemplu, în momentul de față, Germania poate că a jucat mai bine decât alte state. Dacă e să ne uităm Franța se află într-o problemă: are o industrie militară care produce echipamente de înaltă calitate, are contracte de vânzare operațională cu Rusia, celebrele „Mistral” deja, și se află într-o situație în care teoretic are contractele respective și de dragul industriei trebuie să vândă armament și pe de altă parte nu are nicio garanție că respectivele arme nu pot fi folosite împotriva unui stat NATO ulterior. Germania, cel puțin din această perspectivă, s-a aflat într-o situație care a spus: „Ok. Moratoriu imediat pe arme”. Dar, categoric, în materie de percepție statul care a venit cel mai clar în întâmpinarea neliniștilor noastre ca state din Estul Europei au fost Statele Unite.

AGERPRES: O afirmație recentă a făcut secretarul general NATO. Dânsul a spus că trebuie să ne adaptăm la faptul că Rusia vede NATO ca pe un adversar. Ce ar însemna această adaptare a NATO?
Radu Magdin: Ar însemna în primul rând să ne dăm seama care ne sunt vulnerabilitățile și să avem grijă să nu fie exploatate. Apropo de acea descindere americană de care spuneam, nu a fost doar o descindere în materie securitară sau administrativ-politică. A fost o descindere la nivel de gânditor dacă ne uităm la oamenii care au venit aici. A venit Kaplan, a venit Friedman și au detaliat oarecum faptul că noile provocări la adresa statalității și la adresa securității în regiune sunt mult mai perverse ca pe vremuri. Apropo, în momentul de față, sigur că Rusia nu își va permite să se joace cu România, Polonia sau țările baltice, pentru că imediat se activează articolul 5 și vrei, nu vrei nu poți ca imagine, tu ca Statele Unite ale Americii sau ca alte state europene să nu-ți aperi frații de tratat. Dar asta nu înseamnă însă că nu pot acționa mult mai pervers. Nu poți acționa la nivel economic, nu poți acționa la nivel de influențatori, nu poți încerca efectiv să subminezi încrederea unei nații în ea însăși și pe această cale să-i frânezi diferite proiecte.

AGERPRES: Dar de dragul imaginii credeți că Statele Unite ar risca o conflagrație de mari dimensiuni?
Radu Magdin: Am fost la un eveniment, în contextul acordării acestei calități de membru în Grupul liderilor emergenți NATO. A fost un eveniment foarte interesant la Washington, organizat de Atlantic Council, la care a venit Zbigniew Brzezinski, fost consilier de securitate națională în vremea lui Carter. Și Zbigniew Brzezinski a spus o chestiune foarte inteligentă și de foarte mult bun simț. Ceea ce s-a întâmplat acum sub administrația Obama s-a întâmplat pivotul spre Asia și anume faptul că strategic Statele Unite și-au dat seama că marile provocări în termeni de populație, în termeni sociali, militari, comerciali vin mai degrabă pentru SUA din perspectiva relației bilaterale cu China și din perspectiva, să spunem așa, luptei la Pacific decât din perspectiva ariei transatlantice văzute mai sigure. Acum. Ceea ce s-a întâmplat cu Rusia pune lucrurile în termeni de credibilitate. Și anume, dacă eu, ca Statele Unite, nu acționez și nu dau încredere partenerilor mei din Europa cu privire la o Rusie reemergentă și mai agresivă, ce certitudine au Coreea de Sud, Japonia, Filipine și alte state care sunt state partenere la Pacific? Automat, dacă eu sunt puternic în Europa, dau un semnal de încredere și pe pivotul din Asia. Dacă nu, se alege praful de credibilitatea mea în politică externă. De aceea cred eu că semnalele date din Statele Unite trebuie privite cu foarte multă seriozitate.

AGERPRES: Ne întoarcem la un război rece?
Radu Magdin: Nu cred că suntem încă acolo. Aș face o comparație. În momentul de față noi suntem în curtea școlii după ce băiatul care e cunoscut ca și coleg de clasă ca fiind, așa, mai agresiv din fire, cu antecedente istorice, tocmai l-a îmbrâncit serios pe unul dintre colegii noștri și a luat eventual și porția, sandwich-ul de acasă, de la familie, și o mănâncă liniștit în timp ce toți ne uităm terifiați. Război rece ar fi dacă noi nu ne-am mai vorbi deloc în curtea școlii o perioadă sau, dimpotrivă, dacă ne-am strânge aproape toți și l-am izola oarecum pe băiatul relativ mai agresiv. Deocamdată suntem încă în perioada de șoc în care noi ne uităm liniștiți, între ghilimele, în afară, dar neliniștiți în interior, la cum mănâncă colegul sandwich-ul celui îmbrâncit. Și cred că se încearcă o detensionare. Încercăm diferiți băieți din curtea școlii să vorbim cu el și să-i explicăm, să-i spunem: „Sper că nu mai faci asta pe viitor”. El spune „Stați liniștiți, că cred că mă satur”, dar încă discutăm între noi. Nu suntem încă în perioada de război rece, așadar.

AGERPRES: În ultima perioadă am putut observa o apropiere între China și Rusia. O asemenea alianță nu ar pune în pericol supremația militară mondială, aș spune, a NATO?
Radu Magdin: Rusia și China sunt complementare și ambele, atât Moscova, cât și Beijingul, sunt foarte conștiente de acest lucru. În același timp, ei sunt numai în aparență parteneri naturali pentru că au interese divergente — o populație chineză în creștere poate traversa granița încet-încet și intra și coloniza de facto în timp porțiuni în Siberia.

Pe de altă parte nu poți controla nici tu, cu o populație la 140-150 de milioane de oameni care este populația Rusiei, un teritoriu atât de mare. Nu poți să știi niciodată ce se va întâmpla pe viitor, însă, dacă e să ne uităm la gândirea geopolitică rusă și chineză, pe moment interesul lor este să se alieze pentru că Rusia poate furniza Chinei energia necesară și resurse în general necesare pentru dezvoltare, iar China poate oferi un debușeu financiar Rusiei, în contextul în care ar putea exista un oarecare boicot din partea pieței europene.

Pentru că nu vorbim aici de o soluție imediată, pentru că nu există soluții imediate și atât NATO, cât și Rusia și China știu acest lucru, dar există soluții pe trei, patru, cinci ani, pentru că în contextul în care, să spunem, Europa începe să cumpere cât mai multă energie din zona statelor arabe sau că vorbim de gaz lichefiat sau în momentul în care începe să-și exploateze gazul de șist, în contextul în care începe să cumpere energie mai mult de la Statele Unite, categoric, în mod natural, nu va mai avea nevoie de energie. Rusia va rămâne fără contract. Nu în termen scurt, din nou, vorbim de 4-5 ani. Nici contractul cu China nu începe imediat. Vorbim de furnizare, dacă nu mă înșel, începând cu 2017 sau 2018.

În același timp, să nu uităm că în această relație bilaterală fiecare negociază tare pentru că vorbim de școli literalmente foarte puternice. Uitați acest tratat semnat între Rusia și China — a durat 10 ani ca și negociere până să existe acest moment. Categoric, însă, pe ultima sută de metri, dacă e să ne uităm la structura acordului și nu numai, sigur a fost prezentat ca o victorie de către Rusia, dar China a obținut de fapt marea victorie în sensul în care, pe lângă faptul că și-a asigurat resurse, a reușit să obțină un preț foarte bun. Sunt sigur că, dacă Rusia nu ar fi fost grăbită să încheie, mai grăbită decât China, să încheie acest acord, poate că ar fi obținut un preț și mai bun.

AGERPRES: Și atunci revin la întrebare. Acest tratat nu pune în pericol interesele SUA și NATO?
Radu Magdin: Teoretic apropierea dintre cei doi giganți e făcută acolo să ne îngrijoreze, cel puțin la nivel de teorie. Acum, nu este scopul Chinei să fie agresivă. Scopul Chinei este să se ridice sustenabil, să-și rezolve problemele interne, în acest timp proiectând din ce în ce mai multă forță. Mai degrabă ar fi în interesul Chinei să slăbească SUA și percepția puterii SUA și în acest sens să ajute Rusia decât să intre efectiv într-un conflict cu Statele Unite. Însă, din nou, aici vorbim de diferite gesturi care să marcheze puterea și parteneriatele.

Pe de altă parte, este și o apropiere naturală din altă perspectivă. Dacă este să ne uităm ce se întâmplă între Europa și Statele Unite, faptul că negociem un tratat comercial major de comerț și investiție, acest TTIP, faptul că în mod clar tindem — singura diferență este cine negociază mai bine pe seama celuilalt, este doar o chestiune, însă, de timp pentru această realizare geo-politică — clar tindem spre o piață unică în timp între Europa și Statele Unite.

Deci, în momentul în care acești doi coloși, poate care nu au nici cumulat populația Chinei, dar împreună au resurse, au experiență instituțională, au populație educată, prosperă, mizează foarte mult pe inovație, cercetare, care, de altfel, sunt economia viitorului, au resurse de securitate alimentară…. Contează foarte mult și automat în plan natural, așa cum Europa și SUA sunt foarte buni prieteni și Rusia și China pot învăța să fie foarte buni prieteni. Nu sunt sigur însă că pe moment nu sunt mai mult decât amici.

AGERPRES: În ultima perioadă există o premieră în istoria NATO și anume are doi adversari. Avem Rusia și avem acum și terorismul. Până acum nu am avut așa ceva. Vedem o ascensiune a terorismului, avem terorism în Siria, în Afganistan, am ajuns și în Africa să avem terorism, în Kenya. Cum vedeți această ascensiune a terorismului în condițiile în care NATO a cheltuit sume foarte mari pentru a-l combate, au murit oameni, au fost teatre de operații deschise în Afganistan, în Irak și totuși terorismul acum pare mai puternic ca niciodată?
Radu Magdin: Problema este tot timpul, nu doar ceea ce faci inițial ca o primă intervenție, ci ce se întâmplă cu societatea respectivă după ce dispare, între ghilimele „tiranul”. Ce se întâmplă în contextul în care societatea respectivă trebuie să-și redefinească un alt model social și să găsească o altă persoană charismatică, presupunând că și ele mizează pe modelul „tătucului”. Problema este, dacă este să ne uităm la ceea ce se întâmplă în Irak și alte state, nu ai cu adevărat cum să oprești o resurgență. Ceea ce poți să faci este să încerci să creezi condiții cât mai puțin propice pentru apariția ei. Asta înseamnă prosperitate. Oamenii prosperi nu au chef de luptă. (…)

E foarte greu la o populație prosperă și într-un mediu stabil să vii să-i deranjezi să spui: „Haideți să luptăm, ‘Hasta la victoria siempre’, să mergem în direcția asta”. Ori, în contextul în care climatul social nu este grozav, climatul economic nu este grozav, în momentul respectiv semințele revanșarde și dorința de a găsi un nou model social sunt mult mai propice, iar libertatea nu e ușor de înțeles. Vedem că și noi, ca stat, am avut o tradiție democratică până în perioada comunistă, a durat 24-25 de ani până să putem să spunem, uitându-ne și prin comparație la alte state: „suntem bine”. Și nici noi nu putem să spunem că suntem la culmea culmilor ca și maturitate socială. E o chestiune de decenii. Dacă e să ne uităm într-un context în care a existat insurgență, chiar și post 2003 sunt 10-11 ani care, e adevărat, au secat Occidentul de resurse în țara cu pricina, dar, pe altă parte, nu au ajutat foarte mult la legitimitatea autorităților locale pentru că tot timpul se pune problema, în contextul în care te-ai obișnuit cu un frate mai mare, să te aștepți să vină ăia să-ți rezolve problemele. Ori, dacă administrația actuală din Irak ar fi o administrație mai puternică și și-ar asuma un „ownership”, dacă ar exista o asumare mai puternică, o responsabilizare mai puternică pe treburi locale, ce se speră să se întâmple și în Afganistan după plecarea președintelui Karzai — în contextul respectiv acești oameni, dacă nu-și asumă responsabilitatea, sunt vulnerabili.

Problema este că alternativa la ei nu vine pe cale democratică și nu vine ca o contestare în alegeri, ci vine sub formă violentă, riscul fiind, la apogeu, Sharia, și anume (…) instaurarea unui stat islamic. Dacă stăm să ne gândim, aceasta este esența foarte multora dintre grupările teroriste violente din Orientul Mijlociu.

AGERPRES: Și atunci ce facem cu această zonă a Orientului Mijlociu? Pentru că de la ieșirea din colonialism avem o instabilitate perpetuă, avem violențe. Care ar fi soluția?
Radu Magdin: E foarte greu, mai ales că s-au încercat foarte multe variante. Cred că varianta cea mai ok este cea care duce tocmai la prosperitate și la o mai mare liniște, și anume să-i învățăm să pescuiască. Să-i ajutăm pe cât se poate să-și găsească o cale proprie spre succes. Acum e foarte ușor de spus, de exemplu și eu pot să citesc în cărți de MBA din Statele Unite și după aceea să vin ca antreprenor aici și să-mi dau seama că nu se aplică o serie de reguli, dar să încercăm acea cooperare la nivel de experți cât să-i ajutăm pe acești oameni să-și găsească singuri calea. (…) Nu mai înțelege nici opinia publică, că acolo este problema de fapt, în opinia publică de acasă. În contextul în care noi am fost afectați de criza economică, lumea nu mai înțelege de ce trebuie să fim intervenționiști, de ce trebuie să moară ai noștri în străinătate pentru ceva, de ce trebuie să cheltuim bani pentru inundațiile din Bangladesh, când avem inundații și la noi acasă — e unul dintre argumentele pe care le-a folosit Farage (n.r. politician britanic) în contextul inundațiilor din Marea Britanie.

În momentul de față, soluția pe fond, nu imediată — putem veni doar cu soluții generice și în rest să avem încredere în societățile respective, să le ajutăm cât mai mult la regim asistențial profesional — soluția pe termen mediu și lung e din nou cucerirea opiniei publice în sensul unei dezbateri corecte cu privire la ce ne dorim de la viață. (…) Trebuie să înțelegem că lumea asta nu este pașnică de la mama natură și că democrația, doar pentru că există la noi, nu înseamnă că este natural înțeleasă peste tot pe glob.

Acum, totodată, așa cum în viață suntem în competiție între noi pentru un job mai bun, pentru un salariu mai mare, pentru a deveni administrator la asociația de proprietari sau președinte al României, după caz, dacă e să vedem diferite locuri de leadership, și în plan global aceste instincte se manifestă și sunt statale. Vrem o Europă puternică? O Europă puternică înseamnă prosperitate și stabilitate în interior, securitate la granițele noastre și vrem, nu vrem, trebuie să ne dăm seama că granițele noastre, cât ne-am chinui noi, sunt permeabile. Că vorbim de faptul că avem valuri de imigranți care vin cu bărcuța din nordul Africii sau că trec anumiți oameni legal cu pașapoarte și ulterior fac prostii în spațiul european — trebuie să avem un plan de contingență, să spunem așa, pentru toate astea. Cel mai bine este, ca să fii sigur că nu te invadează cineva, trebuie să fii sigur că o duce la el acasă. Și aici părerea mea e că trebuie să investim prioritar.

AGERPRES: Să ne întoarcem în Europa, la criza din Ucraina. În ce măsură credeți că situația conflictuală de acolo afectează România?
Radu Magdin: Afectează categoric și în primul rând ne pune în stare de alertă. Cred că în primul rând s-au analizat, categoric, la nivel de instituții cu atribuții în materie de securitate a statului, diferite scenarii, ca peste tot în lume. Cred că ceea ce ne doare pe noi cel mai mult nu este atât ceea ce s-a întâmplat în Crimeea, deși asta dă un semnal foarte prost la nivel de respect pentru dreptul internațional și clar deschide cutia Pandorei pentru alte intervenții, ci mai degrabă ne uităm în primul rând la siguranța granițelor noastre și nu mă refer la granița noastră cu Ucraina în nord, ci mai degrabă la ce s-ar putea întâmpla înspre zona de sud, gurile Dunării — o manie istorică pentru un popor vecin și prieten.

De asemenea, ce se poate întâmpla cu Transnistria, Odesa, în caz de nemulțumiri, și mai ales din această perspectivă ce se întâmplă cu Republica Moldova. Pentru că sunt doi ani foarte importanți și se suprapun mai multe riscuri — se suprapun riscuri geopolitice cu riscuri economice, cu riscuri securitare și cu riscuri, să spunem așa, la nivel de leadership pentru că avem alegeri-cheie în România în toamna aceasta, avem alegeri-cheie în Moldova.

În acest caz, părerea mea e că e relativ simplu să vină cineva din afară să spună: „Știți, aveți grijă să nu vă intre bani din altă parte în țară, că cine știe unde se duc banii ăștia”. Soluția, însă, este un calendar coerent pe agenda bilaterală de investiții în care să ne garantăm reciproc. Noi să garantăm companiilor străine faptul că pot intra într-un regim de debirocratizare și de respect pentru capital în România și de asemenea în condiții care să nu aibă nimic de a face cu ideea de corupție, și pe de altă parte în felul acesta noi să putem refuza capitalul străin care, să spunem așa, ar veni cu implicații geopolitice. Ori, într-o țară săracă, este foarte greu să faci acest lucru.

AGERPRES: Avem deja capital străin. Implicațiile Gazprom…
Radu Magdin: Avem. Și capitalul străin, apropo de faptul că nu are miros, poate veni prin intermediari, poate veni prin offshore-uri, poate veni prin Cipru, poate veni prin Elveția, nu știi niciodată de unde vine.

AGERPRES: Și acesta ar putea manipula deciziile politice?
Radu Magdin: Categoric. Și încă o chestiune: orice țară este vulnerabilă la acest capitol. De aceea, în general, se evită înstrăinarea infrastructurii critice, tocmai ca să nu închidă cineva lumina la uzine… Dar poți să ai investitor strategic cu câteva mii de oameni și poate să te anunțe la începutul lui septembrie că oamenii aceia nu mai au slujbe. (…) Cel mai probabil oamenii respectivi vor ieși să protesteze și asta îți pune presiune pe tine, guvernamentală, în plan local și nu numai. Deci trebuie analizate toate aceste situații, mai ales că este un an-cheie, atât la noi, cât și în Republica Moldova.

AGERPRES: Ce credeți că ar trebui să facă România pentru a deveni un membru mai influent al NATO?
Radu Magdin: Cred că avem două șanse istorice. O șansă istorică, să spunem așa, și o șansă operațională cu privire la NATO. Încep cu șansa operațională: există foarte mult respect pentru soldații români în teatrele de operațiuni. Este incredibil ce viteji sunt, ce oameni extraordinari sunt, ce impresie fac asupra colegilor. Am pus foarte mult accent pe această succesiune de „foarte” pentru că așa este. Când vorbești cu colegi din străinătate și îți povestesc, chiar dacă discuțiile sunt purtate între civili, dar, categoric, cu toții mai interacționăm periodic cu sfera securitară, dar e incredibil ce respect aduc românii în plan operațional și acest lucru trebuie capitalizat și în plan politic.

A doua chestiune este oportunitatea geopolitică. Din nou suntem pe hartă și din nou suntem importanți. Dacă te uiți la o hartă a Europei îți dai seama clar că NATO nu poate face cu adevărat treabă în zonă fără Polonia, România, Turcia. Suntem trei piese-cheie și suntem perfect aliniate. În contextul acesta întrebarea este ce faci. Îți pui resursele la dispoziție, așa, pentru că ești băiat de treabă sau fată de treabă sau ceri și ceva în schimb? Și cred că aici este o mare oportunitate. Da, categoric, lucrăm împreună pentru planul comun, dar haideți în același timp, dacă mai facem o bază militară sau extindem baza militară, haideți să mai investim și în jur, haideți să mai aducem niște prosperitate, pentru că, din nou, ne întoarcem la esență: prosperitate, stabilitate, securitate. Dacă noi suntem săraci și cinstiți într-un mediu securitar complicat, s-ar putea să nu ne putem apăra la fel de bine.

AGERPRES: Știu că ați lucrat la Parlamentul European. Ce șanse dați României să mențină postul pe care îl are în Comisia Europeană, acela de comisar european pe agricultură, știind că la Bruxelles nu este numai România, chiar dacă la nivel intern factorii politici au ajuns la un consens?
Radu Magdin: Principala dificultate nu e atât faptul că e vorba sau nu de România, ci mai degrabă e vorba de o chestiune relativ cutumiară. Dacă este să ne uităm la componența Comisiei Europene pe diferite mandate, din 1990 încoace și nu numai, vă pot spune din ’90 încoace, de când urmăresc cu atenție afacerile europene, că e foarte greu, chiar și când există continuitate la nivel de comisar, să păstrezi portofoliul. Din câte știu eu, nu s-a întâmplat deloc în ultimii 15 ani, în ultimele trei mandate ale Comisiei Europene. (…) Nu avem o garanție a faptului că, dacă menținem candidatul, automat preluăm agricultura și nu avem nicio garanție — dimpotrivă, cutuma lucrează împotriva noastră — a faptului că de două ori îți vine la rând portofoliul agriculturii. Plus că mai sunt și alte state interesate de portofoliul agriculturii. Italia, care are și președinția Uniunii Europene, categoric o are pe lista sa de priorități, ca și noi. Nu trebuie neapărat să luăm agricultura din nou, însă putem să utilizăm această pârghie în încercarea noastră de a obține un alt portofoliu foarte bun și a nu ne întoarce la un portofoliu din acesta semionorific gen multilingvism sau de a da într-un portofoliu mai puțin relevant.

AGERPRES: Și care ar fi, în opinia dumneavoastră, un portofoliu foarte bun pentru România?
Radu Magdin: Categoric tot ce ține de portofolii economice, tot ce ține de portofoliul energiei, la mediu sunt bani mulți, politică regională, chestiuni legate de inovație, cercetare. Să nu uităm, de multe ori noi cădem în capcana imediatului și nu ne punem ideea de investiție și nu ne gândim pe termen mediu și lung. Dacă e să ne uităm inclusiv la tendințe în plan european, ce se întâmplă cu bugetul Uniunii Europene? Încet și sigur scade zona de coeziune, zona de fonduri regionale, zona de agricultură în favoarea noii economii, și anume tot ce ține de cercetare, de inovație, de Orizont 2020, pe zona aceasta. Noi înțelegem structura țării și faptul că trebuie să investim în agricultură, să ajutăm, dar nu ne-ar strica mai multe clustere IT, apropo de noua economie, nu ne-ar strica să investim să avem mai multe centre precum cel de la Măgurele.

Să nu uităm că această criză ne mai arată încă un lucru. Nu se înlocuiește automat un gen de slujbă cu alt gen de slujbă. Se pot pierde 500.000 — 600.000 de slujbe în context de austeritate, se pierd din sfera administrativă, din alte zone din sector privat, să spunem așa, clasic industrial, și vezi că sunt create după aceea în IT&C. Ori, nu sunt aceeași oameni dinainte care se duc după aceea pe celelalte joburi. Aici un rol cheie îl are restartarea POSDRU și tot ce ține de reprofesionalizare.

Epoci ca cele ale părinților noștri în comunism, în care porneai și terminai serviciu pe aceeași poziție, în aceeași slujbă, în aceeași uzină — meserii respectabile, oameni serioși care au muncit toată viața pentru ei și familiile lor — s-au schimbat. Și logica noastră generațională până în 45-50 de ani este că deja suntem la a treia, a patra, a cincea slujbă, dacă nu și mai mult de atât. De multe ori ne punem problema dacă depășim 3-5 ani într-o slujbă, dacă nu cumva stagnăm sau dacă nu cumva ne dorim altceva. Deci clar trebuie să ne gândim la lucruri și din această perspectivă și nu trebuie subestimată.

Să ne uităm, categoric, acolo unde sunt portofolii importante și cu fonduri și, de asemenea, să ne uităm care sunt marile portofolii legislative. Pe tot ce ține, de exemplu, de agricultură, comisarul Cioloș a făcut o treabă foarte bună și este recunoscut pentru acest lucru — merită aplauze nu numai românești, ci și în plan european — însă marile chestiuni legate de reformă și de reglementare deja s-au rezolvat. Acum mari dosare care se vor pune din nou pe piață sunt energia și tot ce ține de securitate energetică, tot ce ține de internet, de zona inovației, zona tehnologiei, iarăși vor fi dosare de reglementare. Iarăși, un portofoliu foarte important, portofoliul comerț. (…)

Noi trebuie să înțelegem un lucru cu privire la comisari, și anume statura politică contează. De multe ori, deși ești respectat ca tehnocrat, faptul că ești un om politic cu greutate — ministru, prim-ministru — că ai făcut ceva la viața ta, în momentul respectiv se află. Avem nevoie de un foarte bun negociator în sânul Comisiei Europene, indiferent de ce profil are. Chiar dacă e portofoliul agriculturii sau portofoliul fondurilor regionale, nu înseamnă că îți vine comisarul în vizită în România și îți spune: „Știți, am un portofoliu de 30 de miliarde și m-am gândit, dacă tot sunt din România, să vă dau vouă 10 miliarde”. Lucrurile nu funcționează așa, totul se face pe bază de proiect, de aici și marea dezamăgire a multora în România. Foarte mulți români au crezut că dacă vin câteva zeci de miliarde în fonduri europene vor veni la centru, după aia se vor repartiza pe cotă sau pe considerente politice în plan local și de acolo, liniștiți, îi împărțim între noi. Or, în momentul în care s-a văzut că absorbția fondurilor presupune proiecte, presupune monitorizare, presupune facturi după orice și nu o utilizare discreționară a banului, asta a tăiat mult mai mult din…

AGERPRES: Și s-a văzut în gradul de absorbție.
Radu Magdin: Exact. S-a văzut în gradul de absorbție, însă, părerea mea e că dincolo de faptul că noi suntem obișnuiți periodic să ne punem cenușă în cap, trebuie să înțelegem că noi nu suntem chiar așa de răi și că România nu e nici pe departe o țară așa de debusolată pe cât, de multe ori, vrem să o dăm noi. Pe măsură ce călătorești în Europa și vezi alte țări, vezi de multe ori o efervescență fantastică în România pentru că noi am avut ani și ani din ’90 încoace când am frânat, de exemplu cum au fost anii ’90, când am pierdut foarte multe trenuri, și dintr-o dată la noi s-a suprapus o perioadă de boom de credite, o perioadă de reformă politică, o perioadă de reformă în justiție. Noi suntem atât de înnebuniți, între ghilimele, și pentru că s-au suprapus toate aceste procese și nu am avut loc pentru o dezbatere (…) nu ne-am permis echilibru social.

AGERPRES: A trebuit să facem în câțiva ani ceea ce alții au făcut în zeci de ani.
Radu Magdin: Exact. Dar asta nu înseamnă că România nu se mișcă. Este incredibil, de exemplu, pe măsură ce mergi din București în teritoriu și vezi cât de curioși sunt oamenii în comunitățile locale să dezvolte proiecte, să afle ce se mai poate face, să capete expertiză. Vedem cum încep să se miște, desigur, prioritar orașele municipii sau mai mari, dar există o efervescență, se încearcă atragerea de fonduri. Există și cazuri de succes de la Suceava până la Alba Iulia, în diferite zone ale țării, iar în rest trebuie să înțelegem un lucru fundamental: destinul nostru ca și țară e foarte mult o chestiune și de destin individual. Adică, dacă eu sunt ambițios ca om sau ca țară, sigur, voi munci mai mult, voi face mai bine, nu voi aștepta atât de la stat, voi încerca să mă mișc pe cât se poate de mult.

Părerea mea e că dintr-o invidie constructivă în planul României noi ne vom ridica foarte mult pentru că va veni cineva și va spune: „Ia uite, președintele de la Consiliul Județean de vizavi a reușit să strângă mult mai mulți bani”. Și va fi presiune pe persoana respectivă să încerce să facă proiecte de succes, să reușească. Adică, până la urmă intervine concurența.

AGERPRES: Cum vedeți valul acesta de euroscepticism. Avem acum foarte mulți extremiști în Parlamentul European. Pune în pericol construcția europeană această situație sau este doar un val trecător?
Radu Magdin: Eu nu am privit acest val doar din perspectivă alarmistă, ci îmi place să privesc din perspectiva comunicării și a strategiei. Am terminat paragraful anterior cu cuvântul „concurență”. Eu văd populiștii și extremiștii literalmente la clasa politică actuală, la clasa politică clasică, mainstream, cum se spune în zona anglo-saxonă. Despre ce vorbim aici de fapt? Vorbim despre oameni care au un produs nou pe care îl exprimă mai clar, mai empatic, cu emoții, fără, însă, să ne spună cu ce ne ajută produsul cu pricina. Iar noi suntem atât de epatați de acest val publicitar și atât de dezamăgiți de produsele anterioare (…) care nu și-au făcut treaba în viața noastră, încât suntem dispuși să cumpărăm acest produs. Când spun „noi” nu mă refer atât la români, cât mai degrabă la o populație vestic europeană în mare parte debusolată. Noi am avut și o mare șansă apropo de această tranziție și de felul în care ne-am mișcat. Noi am pornit de undeva de jos. Pornind de undeva de jos e ca atunci când ești mai sărac și pe măsură ce ai un salariu mai mare te bucuri și ești mulțumit cu faptul că progresezi. Dacă e să facem o comparație cu viața noastră în ’90 sau în 2000 sau în 2010, părerea mea este că marea majoritate a românilor o duc mai bine.

În schimb, în vest situația este diferită. Ei au trăit câteva decenii de glorie. Dacă e să ne uităm în Franța, în Germania, în Italia, Spania, Marea Britanie. De exemplu, țările inițiale care au intrat în Uniunea Europeană au trăit așa numitul, e celebra sintagmă a francezilor „trente glorieuses” — cei 30 de ani de prosperitate, creștere economică post — începuturile integrării europene. După aceea a existat și acolo o stagnare. Pentru state precum Spania a existat perioada de prosperitate datorată absorbției superioare a fondurilor europene. Nu mai știa Spania în ce să bage fonduri europene, așa de pricepută devenise la acest capitol.

Normal, ei venind de pe o treaptă de prosperitate, în contextul în care a intervenit criza economică, pe noi ne-a lovit la capitolul credite, pentru că foarte mulți români aveau credite și dintr-o dată au avut probleme în a le plăti și în a negocia cu băncile sau alte situații similare, dar nu pot spune că trăiau extraordinar înainte de această perioadă de boom, pe când în vestul Europei ei au cunoscut prosperitatea și când ești bogat și dintr-o dată ești mai sărac nu e ușor.

AGERPRES: Ați văzut că în Anglia se pune tot mai des problema unui referendum pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Va supraviețui UE unei ieșiri a Angliei din această structură?
Radu Magdin: Da, va supraviețui. Întrebarea este: va supraviețui cu bine Marea Britanie, mai degrabă, ieșirii din Uniunea Europeană? Teoretic, dacă e să ne uităm la strategie, Londra tot timpul a fost la un nivel superior prin simplul fapt că este fost imperiu, Marea Britanie. Clar, acolo este o densitate foarte mare de talent, de creare și de o viziune strategică. Dacă e să ne uităm la sângele care pompează, să spunem așa, în venele economiei britanice, City of London, dincolo de industriile clasice, City of London diversifică. Am fost recent la Londra și cu atât mai mult pot vedea și live ce se întâmplă — faptul că încep să tranzacționeze, al doilea centru mondial după cel din China, încep să tranzacționeze yuani, moneda chinezească, faptul că intră în domeniul obligațiunilor islamice, faptul că construiesc din ce în ce mai multe clădiri care să fie cumpărate fie de capital rusesc, arab, american. Clar, ei diversifică.

Se pregătesc și pentru scenariul negru în care ar exista un referendum ca primă etapă și la referendumul respectiv s-ar spune „nu”. Cred că pe moment ceea ce vedem e mai degrabă o deraiere spre dreapta și David Cameron cade într-o capcană. În aceeași capcană în care a căzut și Nicolas Sarkozy și în aceeași capcană în care cade și Francois Hollande, capcană în care nu a căzut Angela Merkel. Ei în loc să expună propriile valori, bunul simț, doctrina conservatoare, în cazul cu pricina, doctrina de centru-dreapta în cazul Sarkozy, doctrina de stânga, Hollande, merg pe terenul cuiva care deja are tema respectivă și e identificat cu tema cu pricina.

Nu poți să te duci după Marie Le Pen și să fii mai bună la jocul ei ca ea, indiferent că ești de dreapta sau de stânga. Nu poți să te duci pe terenul lui Farage și să fii mai bun la jocul lui. Ceea ce poți să faci este să duci agenda publică spre valori similare cu ale tale și să te încrezi în aceste valori și în felul ăsta să-ți energizezi baza. Asta, coroborat și cu rezultate economice. Or, pe moment se face un joc foarte periculos în care se leagă o mutare spre dreapta a guvernului și a politicii de facto britanice în paralel cu semnale cu privire la unitate — ce se întâmplă cu Scoția — și în paralel cu un joc foarte dur raportat la Bruxelles, dacă e să ne uităm la felul în care se joacă acum poziția lui Junker.

Or, ce se întâmplă, dacă, de exemplu, Junker iese președintele Comisiei Europene și jocurile lui Cameron nu ies? În momentul respectiv, el va ieși slăbit politic. Ce se va întâmpla? Vor veni adversarii lui politici și vor spune: „Tu nu contezi în Uniunea Europeană”. Automat, întrebarea este, în contextul în care aproape 50% din comerțul tău e de fapt comerț intracomunitar, ce piață găsești tu, în contextul în care ieși, ca să-ți înlocuiască jumătate din prosperitatea ta, în esență?

Nu e ușor ca dintr-o dată să muți, nu se schimbă dintr-o dată, ori un regim de negociere similar cu Elveția sau Norvegia ce înseamnă de fapt? Că de fapt cam tot regulile mele le vei avea, diferența este că nu vei fi invitat să stai la masă.

Și încă o chestiune de realism și de capital. Nu sunt sigur că statele mari gen Franța, Germania (…) nu cred că vor plânge foarte mult după Marea Britanie. Mai degrabă flancul liberal, pentru că dacă e să ne uităm la strategie politică și în Uniunea Europeană, ca și contrapondere la motorul franco-german, exista acest flanc liberal cu Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Suedia, de altfel și statele care au fost la summit-ul recent cu doamna Merkel în încercarea de a detensiona situația cu Junker — aceste state mai degrabă se vor simți minoritare în caz că pleacă Marea Britanie din sistem. În rest, eu sunt sigur că va exista o mare coaliție pe măsură ce se apropie riscul ieșirii, o mare coaliție alcătuită din oameni din City, industriași britanici, oameni politici mainstream de la Tony Blair, Peter Mandelson, laburiști și până la conservatori pur europeni.

Pentru că și acolo există o aripă a Partidului Conservator care este eurosceptică, dar să nu uităm totuși că Marea Britanie a avut foarte mult de câștigat, inclusiv sub guvernarea Thatcher, John Major și nu numai, de pe urma Uniunii Europene.